770 RON
Disponibilitate: stoc epuizat
Acest produs nu este pe stoc momentan.
Dinamica modernă a economiei românesti, a declanşat procesul, aflat în plină derulare, de dezvoltare a sistemului managerial. Ultimii ani au fost grevaţi de transformări radicale, în evoluţia macroeconomiei: amplificarea relaţiilor de interdependenţă, accelerarea vitezei de promovare a noilor tehnologii, apariţia de noi forme de organizare a întreprinderilor. Evoluţiile contemporane ale activităţilor întreprinderilor, dezvoltarea economiei de piaţă şi creşterea gradului ei de complexitate au impus o reconsiderare a comportamentului faţă de managementul de proiect. În România de dinaintea anului 1989, nu se putea vorbi despre strategii manageriale sau management de proiect ca în forma actuală. În contextul evoluţiilor contemporane, odată cu introducerea conceptelor moderne, a fost necesară asimilarea terminologiei specifice precum şi instrumentelor moderne de urmărire şi analiză a gestionării proiectelor manageriale. Trebuie să ştim încă de la început dacă produsul realizat va fi sau nu vandabil, va avea sau nu succes. Un studiu de proiect este de nenumărate ori mai ieftin decât un rezultat negativ al unui proiect. Un alt impuls pentru dezvoltarea sistemului de management de proiect din ţara noastră a fost determinat de cerinţa ca relaţiile comerciale cu investitorii, furnizorii, clienţii din afara graniţelor, să fie bazate exclusiv pe proiecte. Acest aspect a determinat dezvoltarea sistemului de management pe baza unor principii şi reguli prevăzute de Directivele Uniunii Europene şi Standardele Internaţionale. Începând cu ianuarie 2007, abordarea politicilor şi strategiilor economice pe bază de proiecte, a devenit imperios necesară. Odată cu aderarea la Uniunea Europeană, am fost surprinşi să constatăm că sistemul legislativ, ce defineşte şi structurează aplicarea metodologiilor managementului de proiect, lipsea sau era slab reprezentat. Cu toate că în 1998, Guvernul României prin Departamentul pentru Integrare Europeană publică „Manualul de Managementul Proiectelor”, abia în 3 decembrie 2007, Parlamentul României adoptă Legea nr. 339, privind promovarea aplicării strategiilor de management de proiect la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale judeţene şi locale. Începând cu această dată, s-a constatat că economia autohtonă necesită perfecţionarea instrumentelor de management de proiect şi atragerea de specialişti în domeniu, datorită nevoii de accesare a fondurilor europene. Studii de caz recente arată că aplicarea tehnologiilor şi strategiilor moderne de management de proiect in România este mai mult decât deficitară, situându-se undeva sub 1%. Perfecţionarea sistemului de management de proiect din România este un proces firesc, impus de dezvoltarea pieţelor de capital, şi desigur de evoluţia programului de armonizare legislativă odată cu integrarea europeană precum şi a fenomenului de globalizare economică, ce impune asigurarea calităţii proiectelor în spaţiu şi timp. Buna funcţionare a proiectelor de afaceri, reprezintă principalul obiectiv al strategiei la nivel mondial cu privire la reducerea pierderilor ulterioare. Lucrarea de faţă cercetează procesul creativ ce presupune aplicarea în practică a unor metode şi tehnici specifice, o încercare de a aduce soluţii pentru rezolvarea situaţiei uşor dificile în care se află managementul de proiect românesc. În acest context consider că este deosebit de importantă şi binevenită analiza metodologiei şi a principalelor tehnici şi instrumente ale managementului proiectului. Autorul
Leonard Lepadatu
SC Atlas Group Distribution SRL– Bucuresti
SC Astro Impex SRL- Bucuresti
SC Nicol Cart SRL – Bucuresti
SC Larry Cart SRL – Bucuresti
SC Rolcris Impex SRL – Bucuresti
SC Stand Agentie Difuzare Carte – Bucuresti
SC Vox 2000 Com SRL – Bucuresti
SC Maricom 94 SRL – Bucuresti
SC Mario Fair Play Impex SRL – Bucuresti
Limba si literatura romana
International Journal Of Cross-Cultural Studies And Environmental Communication
Drept
Economie generala
Preceptele dreptului sunt: sa traiesti cinstit, sa nu vatami altuia, sa dai fiecaruia ce i se cuvine
Grigore Alexandrescu Grigore Alexandrescu a fost un poet si fabulist român. A debutat cu poezii publica ... citeşte mai mult →