Erori în utilizarea limbii române

Autor: Cristina Popa
Editura: Editura Universitară

ISBN: 978-606-591-478-0

Doi: 10.5682/9786065914780
Anul publicării: 2012

Ediţia: I

Pagini: 134

15⁰⁰ RON

Disponibilitate: stoc epuizat

Acest produs nu este pe stoc momentan.

Cuprinsul cărţii Erori în utilizarea limbii române

ARGUMENT / 7

CAPITOLUL I – GREŞELI DE FONETICĂ. ORTOGRAFIA / 11

1.  GREŞELI DE PRONUNŢARE / 11
1.1. Diferite greşeli de pronunţare / 11
1.2. Pronunţarea şi scrierea articolului hotărât „-l” / 14
1.3. i final asilabic / 16
2. ACCENTUL. ACCENTUAREA GREŞITĂ A UNOR CUVINTE / 16
3. GREŞELI DE SCRIERE / 18
3.1. Majuscule sau minuscule? Şcoală sau Scoala? / 18
3.2. Scrierea şi pronunţarea numelor proprii (străine şi româneşti) şi a neologismelor / 23
3.3. Numele şi prenumele sau prenumele şi numele? / 26
3.4. Un i, doi i sau trei i? / 27
3.5. Cratima buclucaşă. Scrierea cuvintelor compuse / 27
3.6. Abrevierile / 29
3.7. Despărţirea în silabe şi la capăt de rând / 32
3.8. Punctuaţia (Virgula, ghilimelele) / 33
3.9. Neglijenţe în scriere / 34
4. CACOFONIA / 35
5. ALTE GREŞELI FONICE / GRAFICE / 37
6. VALENŢE STILISTICE SAU GREŞELI ACCEPTATE ÎN STILULBELETRISTIC / 38

CAPITOLUL II – GREŞELI DE GRAMATICĂ / 43

1. MORFOLOGIA / 43
1.1. Flexiunea substantivului / 43
1.1.1. Pluralul substantivului / 43
1.1.2. Sfintele Paşti sau Sfintele Paşte? / 45
1.1.3. Forme de genitiv-dativ  / 46
1.1.4. Super / 47
1.1.5. Mare „ieşeală”! / 47
1.1.6. Doamnă Preşedinte sau Doamnă Preşedintă? / 48
1.2. Flexiunea adjectivului / 49
1.3. Flexiunea numeralului / 50
1.4. Flexiunea verbului / 51
2. SINTAXA / 54
2.1. Întrebuinţarea greşită a unor adverbe / 54
2.2. Întrebuinţarea greşită a unor prepoziţii / 55
2.3. Întrebuinţarea greşită a conjuncţiei compuse ca să în locul lui să / 57
2.4. Omiterea prepoziţiei pe la pronumele relativ care – complement direct / 59
2.5. Dezacordul construcţiilor cu pronumele relativ care în genitiv sau în dativ / 59
2.6. Acordul adverbelor aflate înaintea unui adjectiv participial / 59
2.7. Acordul lui cel la superlativul adverbelor / 60
2.8. Dezacordul dintre subiect şi predicat / 61
2.8.1. Acordul prin atracţie / 62
2.8.2. Acordul după înţeles  / 62
2.8.3. Acordul la singular cu un subiect multiplu / 63
2.8.4. Acordul la plural  / 63
2.9. Alte dezacorduri / 63
2.10. Stilul „telegrafic” / 66
2.11. Anacolutul / 66
2.12. Tautologia / 68

CAPITOLUL III – GREŞELI DE LEXIC ŞI SEMANTICĂ / 72

1.  Sensurile cuvintelor / 72
2.  Neologismele – între uz şi abuz. Anglicismele. Jargonul / 76
3.  Argoul şi elementele de vulgaritate / 82
3.1. Tipuri de argou / 82
3.2. Argoul în literatură / 87
3.3. Argoul în mass-media / 91
3.4. Argoul în muzică / 92
3.5. Argoul în DOOM2 / 93
4. Confuziile paronimice / 93
5. Etimologia populară / 96
6. Pleonasmul. Contradicţia în adaos / 98
6.1. Definirea termenului. Pleonasme intolerabile / 98
6.2. Pleonasme tolerabile / 100
6.3. Contradicţia în adaos / 101
7.  Hipercorectitudinea / 105
8. Expresii stâlcite / 105

CAPITOLUL IV – GREŞELI DE STILISTICĂ ŞI PRAGMATICĂ / 107

1.  Definirea noţiunii de stil. Stilurile funcţionale ale limbii române literare / 107
1.1. Funcţia stilistică a limbajului / 107
1.2. Delimitarea stilurilor literare româneşti / 110
1.3. Amestecul de stiluri / 111
1.4. Calităţile generale şi particulare ale stilului / 112
1.5.1. Deficienţele stilului / 113
1.5.2. Ambiguitate semantică/stilistică. Enunţuri ilogice. Banalităţi. Asocieri surprinzătoare / 114
1.5.3. Clişee şi ticuri verbale / 116
2. Valenţe stilistice sau greşeli acceptate în stilul beletristic / 117
3. Adecvarea discursului la situaţia de comunicare / 119

CONCLUZII / 122

BIBLIOGRAFIE / 124

Cuvânt înainte Erori în utilizarea limbii române

Într-o emisiune de televiziune Nicolae Manolescu spunea că în România se cumpără multe cărţi, chiar dacă s-ar putea să nu fie citite. Dar simplul fapt că se cumpără înseamnă că „microbul” a fost luat. Apoi completa că de fapt nu trebuie să fim atenţi la câte cărţi se cumpără, ci la calitatea cărţilor cumpărate. Acestă idee mi-a adus aminte de moda lansată cu câţiva ani în urmă de cărţile Sandrei Brown, cu un limbaj ce aluneca spre pornografie.

Mai nou, am fost invadaţi de versurile manelelor. Ele îi prind foarte repede, prin rimele uşoare, mai ales pe cei care se află la începutul formării unui limbaj care să dea valoare educaţiei primite. Riscul este acela de a respinge adevărata educaţie, care necesită ceva mai mult efort, spre deosebire de tentaţia limbajului „de cartier”, care te-ar face popular.

O educaţie bună, dublată de un limbaj pe măsură, duce la selectarea elementelor cu adevărat valoroase. Comunicarea trebuie să fie de calitate şi prin corectitudinea limbajului, adecvat situaţiei, nu doar prin ideile exprimate.

În perioada actuală se observă tendinţa de amestecare a stilurilor: în stilul publicistic apar elemente din stilul administrativ sau din limbajul argotic. De asemenea, în unele emisiuni de televiziune îşi face loc o nouă „limbă”, hibridă, care e o combinaţie fie de română cu engleză, fie de română cu italiană. Astfel, fraza devine o combinaţie gratuită de două limbi. Să fie acesta un efect al globalizării!?

De exemplu, la PRO TV a apărut, înainte şi după trecerea în noul an, urarea „La mulţi ani!” în limba engleză, doar în limba engleză! Oare să-l considerăm un neologism? Limbile, în general, tind spre economie, ceea ce justifică preferinţa pentru unele cuvinte din alte limbi, cum ar fi weekend pentru „sfârşit de săptămână”. Prin urmare, Happy New Year! este un element de jargon, iar pentru o televiziune cu acoperire naţională folosirea acestor elemente nu se justifică. Sperăm să nu se ajungă peste ani să se considere limba română o limbă veche, dispărută, aşa cum prevedea soarta limbii engleze scenaristul filmului Maşina timpului.

Pe de altă parte, se observă că există tendinţa de a se utiliza, într-o situaţie total nepotrivită, elemente argotice sau chiar un limbaj familiar, uneori tinzând spre vulgaritate, ancorat în „meandrele concretului”, cum ar spune un cunoscut politician.

Aglomerarea de cuvinte într-un limbaj „presărat” pe alocuri cu elemente inedite, de argou, jargon sau neologisme, produce asupra interlocutorului un efect hipnotic care-i trezeşte acestuia un sentiment de admiraţie pentru cel ce a emis mesajul sau, cum ar spune un personaj al lui Caragiale, „e scris profund”, deci de neînţeles, prin urmare de admirat.

Apare, aşadar, o criză a limbajului care tinde să nu mai semnifice nimic, iar amestecul acesta de elemente ale limbii dă impresia unui discurs „cu greutate”, care poate convinge, pentru că cel care-l construieşte dă la rândul lui impresia că ştie ce şi despre ce vorbeşte. Limbajul e folosit în exces, mai mult pentru zgomot, decât pentru comunicare. Limbajul devine sau rămâne o formă de manipulare.

Elementele de mai sus pot fi folosite în operele literare cu valoare stilistică. În textele literare, limbajul este unul dintre mijloacele de caracterizare a personajelor. Astfel, este relevant următorul fragment din opera lui Caragiale: „Este o criză, care, ascultă-mă pe mine, că dv. nu ştiţi, care, mă-nţelegi, Statul cum a devenit acuma, eu după cum văz ce se petrece, că nu sunt prost, înţeleg şi eu atâta lucru, fiindcă nu mai merge cu sistema, care, cum te gândeşti, te-apucă groaza, monşer, groaza!” În poezie, unele dintre acestea sporesc expresivitatea textului şi fac posibilă identificarea unor semnificaţii deosebite ale operei: „Cobori în jos, luceafăr blând,/ Alunecând pe-o rază,/ Pătrunde-n casă şi în gând/ Şi   viaţa-mi luminează!”, scria Mihai Eminescu, care credea că „măsurariul civilizaţiei unui popor este limba”.

Aceste observaţii au constituit unul dintre punctele de plecare în realizarea unei lucrări cu acelaşi titlu (pentru obţinerea gradului didactic I în învăţământul preuniversitar), elaborată la Universitatea Ovidius Constanţa, sub conducerea conf. univ. dr. Aida Todi. Prin acest studiu încercăm să atragem atenţia asupra faptului că limba română e „chinuită” de unii vorbitori, care, din nefericire, apar şi la televizor sau scriu prin reviste şi ziare, considerând că au ceva de spus. Ceea ce publicăm astăzi reprezintă o primă parte a lucrării amintite; cea de-a doua va cuprinde elemente de metodică, fişe de lucru, tehnici şi procedee aplicate la orele de limbă şi literatură română, precum şi exerciţii diverse.

Un alt punct de pornire a fost şi nedumerirea elevilor mei cu privire la câteva emisiuni TV, dar şi texte literare, în care apăreau diverse greşeli de exprimare precum pleonasmul, anacolutul, tautologia, argoul, jargonul ş.a. Nu înţelegeau de ce aceste emisiuni au succes, de ce acele texte sunt valoroase. Când ei foloseau diferite greşeli de exprimare sau de scriere erau sancţionaţi. De ce doar ei erau cei sancţionaţi? Ce reprezenta greşeală şi ce reprezenta licenţă poetică?

Astfel, a apărut ideea realizării unor materiale care să dezbată aceste probleme, pentru a arăta că limba română trebuie respectată prin felul în care vorbim, „pentru a nu ne pierde potecile şi a şti cine suntem, a avea puncte cardinale”, după cum spunea academicianul Fănuş Neagu. Apropierea de aceste probleme şi discutarea lor la clasă i-au făcut pe elevi să înţeleagă rolul studierii limbii române. Acest studiu nu trebuie să aibă în vedere doar structura gramaticală a limbii, ci şi nivelul pragmatic al discursului. De asemenea, studiul literaturii, al textului literar trebuie să aibă în vedere şi particularităţile limbajului utilizat.

În concluzie, studiul de faţă îşi propune să trateze diverse tipuri de greşeli, din aceste perspective, arătând importanţa cunoaşterii limbii române la toate nivelurile. O parte dintre exemplele din carte au fost preluate din literatura de specialitate, sursele fiind citate în note şi în bibliografie, iar alte exemple pentru diferitele tipuri de greşeli au fost identificare şi adunate de noi şi de către elevi din diverse surse: reviste, ziare, documente oficiale, cărţi, emisiuni de radio şi de televiziune. Acestea au fost discutate în cadrul Cercului de cultivare a limbii ,,Punctul pe i”, iniţiat în 2008, în şcoala noastră. În dreptul exemplelor din lucrare care au fost auzite de noi sau de elevi în diferite contexte lingvistice va apărea scris sursă neprecizată.

Lucrarea este structurată pe patru capitole, corespunzând nivelurilor limbii: fonetică şi ortografie, gramatică, lexic şi semantică, stilistică şi pragmatică, şi dezbate diverse probleme: cacofonia, confuzia paronimică, contradicţia în adaos, pleonasmul, hipercorectitudinea, argoul, jargonul, tautologia, anacolutul, amestecul de stiluri.

Fiecare element va fi tratat pornind de la exemple selectate din diverse surse: limbajul străzii, presa scrisă, emisiunile de radio şi de televiziune, operele literare. Cartea conţine numeroase pasaje citate din operele unor scriitori români. Am recurs la această modalitate întrucât manualele şcolare oferă puţine exemple din această categorie, exemple pe care le-am considerat necesare.

Scopul acestui demers este acela de a atrage atenţia că, la ora actuală, cuvintele sunt adesea „aruncate” în conversaţii fără a se ţine cont de semnificaţia lor, valoarea stilistică sau posibilităţile combinatorii.

Astfel, se observă că unele persoane folosesc diverse cuvinte, mai ales neologisme, fără a le cunoaşte sensul sau realizarea fonetică. „Să mă catapulchez” în loc de „catapultez” a spus o invitată într-o emisiune TV. La Ştirile Sportive de la TVR1, prezentatorul a avut următoarea replică: „Hamburg (echipă de fotbal) devine irezistibilă când e condusă cu două goluri”. Şi exemplele pot continua: „cea mai eficace sportivă a fost (...) de la Farul Constanţa” (CTV, „Ştirile sportive”), „vă invit să mergeţi să vizionaţi aceste concerte” (Antena 2, emisiunea „Rebecca”).

De asemenea, se fac multe greşeli în ceea ce priveşte flexiunea unor părţi de vorbire. Într-o reclamă TV, la un produs de curăţat, apare următoarea replică:         „ Nu-ţi fă probleme...”. Şi nu numai în reclame. La TV Neptun, într-o emisiune de divertisment, auzim: „nu mai fă aşa, că vrem să le vedem reacţiile”, iar la „Focus Plus”, de la Prima TV, „A intrat în Cartea Recordurilor pentru că şi-a înfipt o sută de acuri în cap”.

Unele cuvinte, deşi exprimă intrinsec ideea de superlativ, sunt combinate cu elementele de construcţie a superlativului: „Poarta a opta din Ierusalim este cea mai specială dintre toate” (TVR 2, emisiunea „Bazar”), „ ...cel mai celebru tablou al său” (The Money Channel).

Aceste greşeli, şi nu numai, sunt prezente şi prin ziare şi reviste. Apar exprimări pleonastice de genul: „Cantitatea zilnică de ceai recomandată zilnic este de una-două căni” („Jurnalul Naţional”, din 15 septembrie 2008, articolul „Grăsimile, topite cu ceai verde”) sau cuvinte care schimbă în totalitate sensul textului: „(Dina Cocea) a fost discipolul unor mari talente, precum [...] Gheorghe Dinică şi Marin Moraru” („Adevărul”, din 29 octombrie 2008).

Pe lângă pleonasm apar şi contradicţii în adaos, cum ar fi: „Cine se gândea   că-şi va bate joc de el, bine, nu cu intenţie negativă” (Antena 2, emisiunea „Am ceva de spus”), „Este o graniţă între religii, care în loc să ne unească ne desparte” (B1TV, „Codul lui Oreste”) sau „Râul şi-a dublat lăţimea de cinci ori şi debitul de zece ori” (Antena 1, „Observator”).

Ambiguitatea semantică, din anumite ziare, pune la grea încercare capacitatea de înţelegere a cititorului. „Sărbătoreşte Crăciunul sub un brad de 80 de ani” apare ca titlu al unui articol în „Adevărul” din 10 decembrie 2008. Citind articolul, enunţul se dezambiguizează până la urmă. Din acelaşi ziar aflăm că o procedură de vot a căpătat însuşiri omeneşti: „Până atunci, uninominalul îşi arată virtuţile şi defectele”.

Mass-media ar trebui să fie o sursă de informare corectă, nu numai din punctul de vedere al veridicităţii informaţiei, ci şi din punct de vedere gramatical, ori tocmai aici greşeli de tot felul apar foarte des. Anacolutul apare frecvent în emisiunile în direct de la diverse posturi de televiziune. La TVR1 auzim în emisiunea „Transformare”: „Tu ce rochie ţi-ar plăcea să porţi de Revelion”, iar la Antena 2, la emisiunea „Rebecca”: „Eu, oricum, întreaga d-voastră casă mi s-a părut o operă de artă”.

Jargonul sau elementele de argou devin tot mai mult parte a stilului publicistic: „Dacă ceilalţi ar dori să faceţi o schimbare, aţi face-o anyway”, „eu am rămas speakless” (TVR1, emisiunea „Transformarea”). La „Obsevator” aflăm că „vor veni din Austria doi salvamontişti cu aparatură ultimul răcnet” sau că „Profii, făcuţi la portofel cu regula de trei ordonanţe” şi fiind „Lăsaţi mască iniţial de brambureala legislativă produsă de Guvern, s-au dezmeticit rapid şi anunţă că vor continua protestele” („Cotidianul”, 12 noiembrie 2008). La Radio Zu, un post foarte ascultat, probabil şi datorită „limbajului accesibil”, poţi auzi: „Maneliştii au pus-o. Au revenit.” Acest limbaj vinde şi le asigură locul printre preferinţele ascultătorilor sau cititorilor.

Se observă, de asemenea, preferinţa pentru amestecul de stiluri. De exemplu, elemente din domeniul medical apar în cel financiar: „Bursa a fost închisă cu o oră mai devreme [...] să limiteze hemoragia financiară” (PRO TV, Ştiri) sau în „Săptămâna Financiară”, din 8 decembrie 2008, apare „Marile bănci centrale europene au operat săptămâna trecută cele mai drastice reduceri ale dobânzilor de referinţă din istoria recentă”.

Folosirea acestor greşeli, în asemenea contexte, aduce un prejudiciu imens limbii române. Ca atare, ele trebuie eliminate, iar acest lucru se poate face prin identificarea lor ca greşeli de limbă şi prin evitarea lor datorită cunoaşterii. De asemenea, trebuie cunoscut rolul stilistic al acestor greşeli în stilul beletristic. Prin urmare, scopul este acela de a diferenţia între limba literară şi limbajul literaturii.