1156 RON
Disponibilitate: stoc epuizat
Acest produs nu este pe stoc momentan.
Prezenta lucrare abordează problematica legitimei apărări a statelor, o tema de mare actualitate.
Am considerat util ca abordarea acestei tematici să nu fie una scolastică, de tipul unui manual şi, din acest motiv, nu am plecat de la contextul general al răspunderii statelor şi de la analiza tuturor conceptelor aflate în conexiune cu legitima apărare. O carte cu un asemenea subiect nu este, de regulă, cumpărată decât de un număr restrâns de specialişti în drept internaţional public, specialişti care cunosc, deja, foarte bine abordarea „clasică“.
M-am străduit să aduc în discuţie idei mai noi, bazate pe lucrări mai puţin cunoscute, uneori controversate, care abordează această temă, iar în comentariile personale pe care le-am făcut am plecat de la fapte, de la realităţile lumii în care trăim. Unele din aceste comentarii ies din sfera dreptului internaţional şi trec în domeniul relaţiilor politice internaţionale şi al sociologiei.
Lumea în care trăim este măcinată de numeroase conflicte armate. Profesorul Michael Glennon de la Tufts University, SUA, fost director de studii la Academia de Drept internaţional de la Haga, scria în 2002 că între 1945 şi 1999 un număr de 126 de state, membre ONU, au fost implicate în 291 conflicte militare în care au murit peste 22 de milioane de oameni. Sistemul internaţional pare a reuni două universuri paralele, unul al normelor de drept internaţional şi al instituţiilor care ar trebui să dea viaţă acestor norme şi un altul, cel al realităţilor în care zeci de milioane de oameni sunt torturaţi şi masacraţi cu sălbăticie. Din nefericire, războaiele generate de conflicte tribale, etnice sau religioase nu caracterizează epocile demult trecute. Genocidul din Rwanda s-a petrecut în 1994, în urmă cu doar 17 ani. Tribul majoritar hutu a exterminat, cu o sălbăticie cumplită, aproape un milion de oameni din tribul minoritar totuşi în mai puţin de trei luni. Peste două milioane de locuitori s-au refugiat în ţările vecine. Numeroase conflicte din Orientul Mijlociu, dar şi cel din fosta Iugoslavie au fost generate de tensiuni de natură etnică şi religioasă.
În acest context tensionat, consider că prezenta lucrare ce abordează problematica legitimei apărări a statelor este de mare actualitate.
Am considerat util ca abordarea acestei tematici să nu fie una scolastică, de tipul unui manual şi, din acest motiv, nu am plecat de la contextul general al răspunderii statelor şi de la analiza tuturor conceptelor aflate în conexiune cu legitima apărare. O carte cu un asemenea subiect nu este, de regulă, cumpărată decât de un număr restrâns de specialişti în drept internaţional public, specialişti care cunosc, deja, foarte bine abordarea „clasică“.
M-am străduit să aduc în discuţie idei mai noi, bazate pe lucrări mai puţin cunoscute, uneori controversate, care abordează această temă, iar în comentariile personale pe care le-am făcut am plecat de la fapte, de la realităţile lumii în care trăim. Unele din aceste comentarii ies din sfera dreptului internaţional şi trec în domeniul relaţiilor politice internaţionale şi al sociologiei.
Din păcate, majoritatea specialiştilor din domeniul dreptului internaţional public tind să considere contextul real un subiect tabu şi enunţarea unor adevăruri evidente, inacceptabilă. Această atitudine se poate justifica prin reticenţa de a-şi submina poziţia profesională, dar mai ales prin obsedanta „corectitudine politică“, impusă şi repetată la infinit în absolut toate domeniile şi la toate nivelurile. Nu ar trebui să uităm, însă, că în numele „corectitudinii politice“ mulţi şefi de state aveau discuţii diplomatice cu Jean Bedel Bokassa, preşedintele Republicii Centrafricane, căruia îi plăceau foarte mult diplomaţii. Îi plăceau atât de mult încât în 1979, când a fost înlăturat de la putere, în frigiderul său s-au găsit părţi din trupurile unor diplomaţi care „dispăruseră“ prin respectiva republică. Tot această „corectitudine politică“ ne interzice să observăm inegalitatea evidentă a statelor şi tot în numele „corectitudinii politice“ se susţine că ONU este o instituţie eficientă şi democratică, în care interesele marilor puteri nu au nici o relevanţă şi ni se tot repetă că omenirea a ajuns „pe înalte culmi de civilizaţie şi progres“. În lumea reală, însă, majoritatea statelor sunt conduse în stil dictatorial, regimurile politice din numeroase ţări arabe sunt schimbate de puteri străine, cu rezultate dezastruoase, iar pe timp de război sunt abolite nu doar legile, ci şi minima aparenţă de civilizaţie a omului modern.
În mediile specialiştilor în drept internaţional şi diplomaţilor se vehiculează frecvent ideea că existenţa ONU şi a altor organizaţii internaţionale, convenţiile şi tratatele internaţionale în vigoare şi eforturile diplomaţilor au prevenit un al treilea război mondial şi au asigurat pacea. Evident, există mult adevăr în aceste afirmaţii, dar nu putem să nu ne întrebăm cât de mult a contribuit la stabilitatea relativă a lumii aşa-numitul „echilibru al terorii“. Conceptul, bine primit şi acceptat de specialiştii în relaţii politice internaţionale, este mai puţin agreat de profesorii de drept internaţional. Nu este întâmplător faptul că acest concept a apărut la doar zece ani de la semnarea Cartei ONU, în 1955, şi a fost utilizat şi de preşedintele Kennedy în 1961, în discursul său de investitură. Era o recunoaştere a faptului că puterea statelor, puterea lor militară şi puterea lor economică, reprezintă un factor mult mai important şi mai eficient decât normele dreptului internaţional. Realitatea a demonstrat că normele dreptului internaţional au fost încălcate sau nu au fost aplicate în numeroase cazuri. Dacă legea nu se aplică, ea devine irelevantă. Dreptul internaţional este greu de aplicat prin natura sa, deoarece se adresează unor state suverane, care sunt conduse de lideri destul de imprevizibili. Izolarea normelor internaţionale într-un turn de fildeş este o greşeală care poate avea consecinţe dezastruoase, deoarece le subminează credibilitatea şi distruge încrederea oamenilor în instituţiile internaţionale. Rolul dreptului este acela de a modifica în mod pozitiv realitatea, iar când acest lucru se dovedeşte, decenii de-a rândul, imposibil, dreptul trebuie să se adapteze realităţii.
Peste câţiva ani se vor împlini şapte decenii de la înfiinţarea ONU, dar omenirea nu s-a schimbat foarte mult. O organizaţie care trebuia să asigure pacea planetei, dar care nu a reuşit să prevină aproape 300 de conflicte militare în care au murit peste 22 de milioane de oameni ar trebui schimbată în profunzime. Oricare din cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU poate să-şi exercite dreptul de veto şi celelalte 192 de Naţiuni nu mai pot să intervină pentru stoparea unor războaie sălbatice şi primitive.
Sălbăticia şi primitivismul nu sunt caracteristice doar unor state africane măcinate de decenii de conflicte tribale, de foame şi de corupţie. Ele pot fi întâlnite chiar şi în inima Europei. Cel mai grăitor exemplu este războiul din fosta Iugoslavie, în care oameni care convieţuiseră paşnic vreme de decenii au început să se masacreze din motive religioase şi etnice. La sfârşitul secolului XX au existat lagăre, au fost descoperite mii de cadavre în gropi comune, iar mii de civili au fost ucişi cu bestialitate. Dacă în primul război mondial doar 5% din morţi s-au înregistrat din rândul civililor, în războaiele „moderne“ aproximativ 75% din morţi şi răniţi se înregistrează din rândul civililor.
În concluzie, deoarece cruciadele, tortura şi atitudinile coloniale au rămas cât se poate de actuale, singurul element modificat fiind gradul de ipocrizie, consider că dreptul şi organizaţiile internaţionale ar trebui să se concentreze asupra limitării violenţelor printr-o legislaţie aplicabilă şi asupra constituirii unor mecanisme funcţionale de stopare a conflictelor şi nu pe multiplicarea lor printr-o abordare idealistă a unei societăţi brutale şi prin negarea naturii umane, încă primitivă în esenţa sa.
Gabriela Serena Petrescu
Gabriela Serena Petrescu
Studii: Facultatea de Drept, Universitatea Bucureşti, 2003
Specializări:
- Master - Ştiinţe penale, Univ. "N. Titulescu", Bucureşti, 2007;
- Master - Drept internaţional şi comunitar, Univ. "N. Titulescu" Bucureşti, 2009.
Activitate:
- expert parlamentar (sept. 2003 - nov. 2004),
- expert la instituţia Avocatului poporului (nov. 2004 - dec. 2005), expert la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ian. 2006 - oct. 2006),
- consilier la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (ian. 2007 - mai 2007).
Din 15 mai2007 lucrează ca expert la Curtea Constituţională a României.
Lucrări publicate:
- Drepturile animalelor, Ed. Tempus, Bucureşti, 2005;
- Reabilitarea, Ed. Dacoromană, Bucureşti, 2007
Marketing
Limbi si literaturi straine
Limba si literatura romana
Revista Protectia sociala a copilului
Limbi si literaturi straine
Limbi si literaturi straine
Economie generala
Psihologie
Arte si Multimedia
Economie generala
Preceptele dreptului sunt: sa traiesti cinstit, sa nu vatami altuia, sa dai fiecaruia ce i se cuvine
Grigore Alexandrescu Grigore Alexandrescu a fost un poet si fabulist român. A debutat cu poezii publica ... citeşte mai mult →
ION VIANU INTERVIU CU ION VIANU Ion Vianu (n. 15 aprilie 193 ... citeşte mai mult →