Perspective socio-penale asupra genului feminin

Perspective socio-penale asupra genului feminin

  • Autor:

  • Editura: Editura Universitară

    ISBN: 973-749-783-3

  • Anul publicării:

    Ediţia: I

    Pagini: 270

2504 RON

Disponibilitate: stoc epuizat

Acest produs nu este pe stoc momentan.



Mai multe detalii Perspective socio-penale asupra genului feminin

Experienţa socială a umanităţii relevă că accesul la viaţa democratică autentică, adică efectivă şi nu doar proclamată, nu poate fi impus din exterior omului, ci acesta trebuie să vină prin el, prin asimilare în timp. Oamenii acceptă democraţia – afirma Francis Fukuyama în The End of History and The Last Man – nu pentru că li se spune că este mai bună decât alte reforme sau sisteme de guvernare, ci pentru că asimilează valorile reale ale democraţiei în conştiinţa lor personală şi colectivă. Între aceste valori, oricât ar părea de ciudat la prima vedere, pietrele de încercare, virtuţile cardinale devin toleranţa şi acceptarea deplină a celuilalt. Toleranţa a fost o reală virtute în evoluţia democraţiei moderne, o cale prin care s-a ajuns la cultura civică, la civism, definite de cercetătorii sociali ca o cultură pluralistă, întemeiată pe deschidere şi comunicare, pe consens şi diversitate, o cultură care permite mereu schimbarea, temperând-o. Pornind de la această premisă, devine necesară o radiografie, de la început neproiectată ca exhaustivă, a cât mai multor aspecte pe care le implică luarea în calcul a unei singure diferenţe între oameni – sexul acestora – pentru a vedea cum au evoluat valorile societăţii umane, cum este această diferenţă conştientizată şi care sunt astăzi consecinţele ce decurg din această stare de fapt, în democraţiile considerate autentice, dar în continuă perfecţionare, şi nu numai. Obiectul studiului îl reprezintă statutul femeii zilelor noastre, cu o deosebită aplecare spre latura legală a protecţiei acesteia, a modului în care drepturile şi libertăţile universal recunoscute persoanei sunt reflectate practic la nivelul statului de drept pentru acest destinatar. Şi pentru a da mai multă concreteţe domeniului de cercetare, autoarea a supus analizei amănunţite latura penală a protecţiei legii, datorită caracterelor pe care le întrunesc normele penale, precum şi pentru sancţiunile pe care le instituie, luând în considerare, aşadar, formele cele mai grave de răspundere pentru încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, atunci când problematica se acordă cu genul – feminin. Deşi la nivel mondial nu se foloseşte niciun criteriu de distincţie în ceea ce priveşte drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, vorbindu-se de protecţia persoanei în general, chiar şi organismele internaţionale recunosc totuşi necesitatea accentuării protecţiei unor categorii speciale, cum sunt femeile sau copiii, care, datorită unor particularităţi – istoria a demonstrat – au fost sau sunt mai vulnerabile. Raţionamentele unei astfel de atitudini, precum şi materializarea acesteia se regăsesc în studiul ce urmează, tocmai pentru a proba existenţa sau inexistenţa acelei toleranţe, a acelei acceptări de care aminteam mai sus, esenţele progresului şi dezvoltării, pentru că, aşa cum afirma Hannah Arendt în 1955, „conceptul de om, dacă e să i se dea o formulare utilizabilă din punct de vedere politic, trebuie să conţină, constant, ideea de diversitate a oamenilor.”

Despre autor

Gianina-Anemona Radu

Unde se găseşte

  • Anticariat online
  • SC Atlas Group Distribution SRL– Bucuresti

  • SC Astro Impex SRL- Bucuresti

  • SC Nicol Cart SRL – Bucuresti

  • SC Larry Cart SRL – Bucuresti

  • SC Rolcris Impex SRL – Bucuresti

  • SC Stand Agentie Difuzare Carte – Bucuresti

  • SC Vox 2000 Com SRL – Bucuresti

  • SC Maricom 94 SRL – Bucuresti

  • SC Mario Fair Play Impex SRL – Bucuresti

Te-ar mai putea interesa şi..

Promoţii

Trimiterile preliminare ale instantelor din Romania la CJUE. Culegere adnotata de jurisprudenta (2007-2018) - Vol. I-X si Addenda

Trimiterile preliminare a..

Drept

54000 RON Detalii 830 RON

Recomandările editurii

Citatul zilei

Preceptele dreptului sunt: sa traiesti cinstit, sa nu vatami altuia, sa dai fiecaruia ce i se cuvine

Iustinian

Personalităţi

Grigore Alexandrescu Grigore Alexandrescu Grigore Alexandrescu a fost un poet si fabulist român. A debutat cu poezii publica ... citeşte mai mult →

Interviuri

ZOE PETRE ZOE PETRE Zoe Petre (n. 23 august 1940, Bucuresti) este un istoric, publicist si om politi ... citeşte mai mult →