Fise animate

Mai multe detalii Fise animate

Producţia unui film animat în tehnica claymation e foarte laborioasă. Pelicula are viteza de 24 fps. Cu practica standard de a dubla fiecare frame se fac de obicei 12 schimbări pentru o secundă de mişcare a peliculei. Pentru un film de 30 de minute vor fi necesare aproximativ 21600 de opriri pentru a schimba poziţia personajelor. Pentru un film de 90 minute, vor fi necesare 64800 de opriri. Trebuie avută mare grijă ca, în tot acest timp, obiectele să nu fie modificate din greşeală, murdărite sau prăfuite.

Tehnica claymation, laborioasă, tinde să fie înlocuită de animatia 3D. Totuşi, rezultatele obţinute în 3D sunt mai reci şi expresiile şi emoţiile personajelor mai greu de redat. Ideal, cele două tehnici pot fi folosite împreună (ex. Les Noces funèbres de Tim Burton, realizat în principal frame by frame şi anumite efecte mai deosebite realizate în 3D). Animaţia 3D încearcă să păstreze aspectul animaţiei claymation (ex. Souris City al Studiourilor Aardman care utilizează 3D în special din cauza importanţei apei în acest film, element extrem de greu de realizat şi animat în stop motion). Pasta de modelat este un material ce poate conferi o estetică deosebită personajelor.

În ciuda timpului mare necesar pentru producţie şi a muncii enorme, stop motion clay animation rămâne tehnica cea mai îndrăgită de animaţie. Asta poate datorită rezultatelor încântătoare obţinute cu această tehnică.

Cuprinsul cărţii Fise animate

Scurt istoric al artei animate / 5

Tehnici de animaţie / 8
Animaţia tradiţională / 8 
Animaţia pe computer / 16
Tehnici de animaţie experimentale / 18

Clay animation / 19
Realizatori celebri şi filme celebre / 20
Condiţii tehnice obligatorii / 21
Plastilina / 22
Personajele / 23
Decorul / 25
Echipamentul necesar pentru realizarea animaţiei / 27

Studiourile Aardman şi DreamWorks Animation / 32

Concluzii / 41

Animaţia cut-out / 43
Realizatori de film de tip cut-out / 50
Influenţe / 58
Filmografia / 61
Scurt-metraje / 66
 

Cuvânt înainte Fise animate

Animaţia este, de fapt, succesiunea rapidă de secvenţe ale unor imagini statice 2D sau 3D pentru a crea iluzia mişcării. E o iluzie optică de mişcare, bazată pe remanenţa vederii. Exemple timpurii de încercări de animaţie pot fi găsite în desenele rupestre din peşteri în paleolitic, unde animalele erau desenate cu mai multe picioare, în etape succesive ale mişcării, o încercare clară de a reda mişcarea. În secolul al XIX lea sunt inventate diferite aparate care încearcă să redea mişcarea folosind imagini statice: phenakistoscopul, zoetropul şi praxinoscopul sau aşa numitele flip books. Toate acestea încercau producerea mişcării folosind mijloace tehnice de mişcare ale desenelor succesive.

Cuvântul "phenakistoscope" vine din greacă şi înseamnă “a înşela”.  Phenakistoscopul este un dispozitiv timpuriu de animaţie, format dintr-un disc pe care erau desenate 12  imagini succesive ale mişcării. Prin rotirea discului cu o viteză potrivită, se crea iluzia mişcării. A fost inventat în 1831, simultan de către belgianul Joseph Plateau şi austriacul Simon von Stampfer.
 

Zoetropul era un dispozitiv, răspândit în epoca Victoriană, ce consta dintr-un cilindru gol, prevăzut cu fante verticale, pe a cărui suprafaţă interioară era plasată o bandă cu imagini desenate sau fotografii succesive ale unor animale în mişcare.  Prin rotirea cilindrului cu o viteză corespunzătoare, imaginea văzută prin fantele sale producea iluzia de mişcare.

Flip books, forme primitive de animaţie,  erau cărţi care aveau pe fiecare pagină desenate secvenţe gradate ale mişcării. Prin răsfoirea rapidă a paginilor se crea iluzia de mişcare.

Animaţia propriu zisă apare însă doar odată cu apariţia cinematografului. Istoria filmului de animaţie începe în 1890, odată cu apariţia filmului mut. Primul film de animaţie a fost creat de Charles-Émile Reynaud. Pe 28 octombrie 1892, la Musée Grévin din Paris, el prezintă o animaţie constând din 500 de cadre, folosind sistemul Théatre Optique - similar în principiu cu proiectorul modern de film. Primul film animat pe peliculă a fost Humorous Phases of Funny Faces (1906) de J. Stuart Blackton. El prezintă un animator desenând figuri de oameni pe o tablă, figuri care prind viaţă. Un alt film de început ce merită menţionat este Fantasmagorie (1908), al regizorului francez Émile Cohl. Fiecare cadru a fost mai întâi desenat pe hârtie şi apoi a fost filmat pe peliculă negativ. 

Despre autor

Mircea Ciocâltei

Unde se găseşte

www.editurauniversitara.ro