Editura » Religie si filosofie » Exegesis - Introducere în limba greacă a Noului Testament

Exegesis - Introducere în limba greacă a Noului Testament

Autor: Octavian Baban
Editura: Editura Universitară

ISBN: 978-973-749-801-4
Anul publicării: 2009

Ediţia: I

Pagini: 244

17⁴⁰ RON

Disponibilitate: stoc epuizat

Acest produs nu este pe stoc momentan.

Mai multe detalii Exegesis - Introducere în limba greacă a Noului Testament

Limba greacă, o limbă indo-europeană, este una din limbile fundamentale ale culturii europene. Împreună cu popoarele hitite, grecii au migrat în Europa în jurul anilor 2500 î.H. Limba lor este atestată documentar începând cu aproximativ 1400 î.H. Sosiţi în valuri succesive, micenienii, aheii, dorienii, ionienii, etc., au colonizat Grecia continentală, ţărmurile peninsulei balcanice, Asia mică, porţiuni întinse din ţărmurile Mediteranei, construind o civilizaţie variată şi bogată, războinică, divizată, dar, în acelaşi timp, elevată artistic şi filosofic, care s-a exprimat printr-o varietate de dialecte greceşti (principalele dialecte greceşti sunt: aeolic, doric, ionic şi attic). Grupa dialectelor sudice ale limbii greceşti include dialectele ionic, attic şi arcado-cipriot; dialectele nordice cuprind dialectele eolic, grec-occidental şi dialectul doric. Deşi artiştii şi filosofii greci au scris opere însemnate în toate dialectele, dialectul attic, vorbit în jurul Atenei, se distinge ca fiind cel mai elevat şi cel mai prestigios.
Noul Testament, cartea de căpătâi a creştinătăţii, a fost scris însă în dialectul koine, un dialect dezvoltat din modificarea dialectului attic în urma cuceririlor şi interacţiilor culturale şi economice ale grecilor şi macedonenilor cu popoarele din Orientul Apropiat. Acest dialect a ajuns să fie folosit în bazinul Mării Mediterane, cu precădere în zona Asiei Mici şi a Africii de Nord. Acest dialect conţine influenţe semitice în vocabular şi în retorică, modificări apărute atât datorită evoluţiei normale a limbii în spaţiul grecesc cât şi datorită interacţiei culturale asiatice în spaţiul civilizaţiei eleniste (spaţiul ocupat în urma cuceririlor lui Alexandru cel Mare). În urma acestor interacţii, dialectul koine a ajuns să reflecte mai mult tendinţele vorbirii din viaţa de zi cu zi decât cugetarea sofisticată stilistic, deşi s-au scris şi în acest dialect lucrări de filozofie, geografie, istorie, beletristică (cf. Polibius, Strabon, Plutarh, etc.).
Limba koine s-a dezvoltat ca o limbă practică, cu vocabular şi sintaxă bogate în împrumuturi, şi cu o gramatică simplificată faţă de greaca clasică. Normele ei nu erau arbitrare ci fixate, transmise prin şcoli şi prin intermediul operelor literare. Influenţele resimţite asupra vocabularului şi modificările ortografice şi sintactice, fonetice, etc., au continuat în timp şi se regăsesc şi în evoluţia limbii greceşti moderne.
Printre deosebirile mai importante faţă de dialectul attic se pot enumera următoarele: grupul attic de consoane duble tt din rădăcina cuvintelor se transformă în dublu sigma - gg; consoanele finale eufonice -q şi -v din outwq şi sstiv au ajuns să fie adăugate indiferent dacă erau urmate de un cuvânt ce începea cu o vocală sau de unul care începea cu o consoană; adverbul Kalcoq (bine) a înlocuit treptat termenul clasic eu. În mod similar, adjectivul SGxatoq (ultim, final) a înlocuit formele mai vechi teleutouoq, ustatoq; substantivul ppopatov (oaie) a luat locul formei vechi oiq, numeralul cardinal eiq (unu) a devenit echivalent cu pronumele nehotărât -tiq (un, cineva), etc.
Au dispărut formele pluralului dual şi au rămas doar cele ale pluralului obişnuit. Folosirea timpului viitor a devenit tot mai restrânsă, iar modul optativ a fost înlocuit progresiv cu modul subjonctiv care, de asemeni, tindea să fie preferat şi în locul modului imperativ. Verbele la timpul aorist manifestă preferinţă pentru terminaţiile în a. Folosirea conjuncţiei kou (şi) a devenit mai frecventă şi mai nuanţată (o influenţă semitică). Conjugarea verbelor în -w a devenit preponderentă, şi apar tranziţii ale verbelor în -ua spre conjugarea în - w (aqnriua - aqnco, a ierta, ambele forme fiind prezente în NT).
În ceea ce priveşte scrierea, dialectul koine a urmat normele antice greceşti; manuscrisele Noului Testament, ca şi operele lui Aristotel, Platon, sau cele ale lui Tucidide, ori Pausanias, Strabon, etc., au fost scrise cu caractere unciale (litere mari), fără spaţii între cuvinte (scrierea cursivă nu a fost folosită decât din secolul v-vi). Astfel, o propoziţie cum ar fi 'Dumnezeu este Domnul' se scria legat, O0EOSESTINOKYPIOS, şi nu O 0EOS ESTIN O KYPIOS (cu litere cursive textul ar fi fost: o6sovsativoKupiov). Punctuaţia era redusă la minimum şi, pentru cuvintele foarte cunoscute, se foloseau prescurtări, cum ar fi: 0S pentru 0EOS - Dumnezeu, KS pentru KYPIOS, domn, etc. Propoziţia anterioară ar fi putut fi scrisă, deci, şi sub forma O0SESTINOKS. O astfel de scriere transforma scrisul şi cititul textelor într-o activitate care cerea antrenament, efort de descifrare şi multă atenţie.
Materialul prezentat în acest volum are scopul de a echipa studentul cu cunoştinţele şi abilităţile necesare pentru a citi şi traduce textele Noului Testament în limba greacă. Pentru aceasta, materialul ia forma unei serii succinte de lecţii axate pe morfologia dialectului koine, cu anumite - dar puţine - elemente de sintaxă, cu multe exemple din textul NT, care ilustrează diverse repere gramaticale şi subliniază valoarea exegetică a gramaticii în studiul NT. Manualul încearcă să asiste studentul la efectuarea unui prim pas spre înţelegerea literei, limbii, şi spiritului Noului Testament, un pas care poate fi continuat, ulterior, prin studiul sintaxei şi al exegezei biblice, precum şi al traducerii dinamice a NT.