3700 RON
Disponibilitate: în stoc
La management, ca si la fotbal, politica sau mici, se pricepe tot romanul. Ce mai incolo‑incoace cu managementul asta, dracovenie occidentala care nicidecum nu este croita dupa sufletul mioritic... Daca iese banu′ inseamna ca managementul „merge ca lumea”! Recent m‑am intalnit cu un fost coleg de la un serviciu anterior, care la intrebarea mea despre cum mai merg lucrurile pe‑acolo, mi‑a raspuns cu seninatate ingenua ca „ ... totul este super, numai ca managementul este slab de tot”. Insa nu trebuie sa fiu din cale afara de aspru fata de conationali pentru intelegerea superficiala si aplicarea dupa ureche a conceptului de management. La urma urmei, superficialitatea, improvizatia si lipsa rigorii sunt ingredientele bazice ale spiritului balcanic, care ne face atat de frumosi si irepetabili ca natiune. Sa fim sinceri pana la capat – confuziile care persista in legatura cu ceea ce este si cu ce trebuie sa se ocupe realmente managementul se datoreaza in mare parte managementului insusi. Pana in prezent managementul, ca disciplina teoretica si arie practica, nu a reusit sa surmonteze cu succes uriasele lacune identitare si sa‑si adjudece o consistenta epistemologica solida, legitimandu‑se ca un domeniu bine conturat, cladit pe paradigme proprii si avand propriul obiect. Asa se explica de ce cea mai mare parte a publicului, dar si destui practicieni, privesc managementul ca pe un fel de economie sau sociologie aplicata. Pentru foarte multe persoane managementul se prezinta ca o vasta colectie de concepte, metode si instrumente imprumutate, de regula, din domenii limitrofe. Totusi, acestei colectii complexe ii lipseste coerenta stiintifica de ansamblu. Mai exact, aceasta coerenta exista, insa este foarte instabila, ezitanta si „poroasa”, de unde se trage si extraordinarul apetit al managerilor practicieni pentru adoptarea diferitor „tendinte la moda”, prezentate de diversi „guru” ca panacee manageriale universale: daca introduci cat mai rapid Six Sigma (sau TQM sau „excelenta organizationala” etc. etc. etc.) te vei izbavi de toate problemele si vei trai profitabil, competitiv si fericit pana la adanci batraneti. Asadar, managementul modern este vazut de multi ca un fel de „dulapior cu medicamente” din care iti alegi dupa bunul plac leacul potrivit pentru problemele pe care le infrunti, fara a sti sigur nici cum se administreaza corect doctoria respectiva si nici macar daca aceasta este indicata pentru suferinta ta. Este motivul pentru care anumite spirite acide din randul intelectualilor sugereaza ca managementul ar fi o pseudostiinta. Aceasta critica este foarte argumentata, dura, meritata si ... in ultima instanta fundamental gresita. Pur si simplu managementului ii lipseste deocamdata un camp unificator – acea pozitionare conceptuala clara pe fundamentele unui discurs teoretic original, propriu. Aici este necesar sa recunoastem ca, de‑a lungul existentei sale de aproape 150 de ani ca disciplina pretinsa a fi stiintifica, managementul a ratat de mai multe ori sansa de a‑si delimita cu rigoare campul conceptual unificator, desi a avut mai multe ocazii in acest sens. In tot acest timp, evolutia managementului a fost caracterizata prin juxtapunerea unor „scoli” succesive, opozante si ermetice din punct de vedere paradigmatic: scoala clasica, scoala relatiilor umane, scoala situationala, scoala politica, scoala culturala etc. Voci puternice, dar disonante, care nu au reusit sa se armonizeze intr‑un cor. Este una dintre principalele cauze ca managementul a fost tratat de foarte multe ori doar ca una dintre numeroasele disciplinele economice, cum ar fi, bunaoara, analiza financiara sau contabilitatea de gestiune. Desigur, aceasta optica a fost intretinuta si de faptul ca marea majoritate a inovatiilor teoretice si practice in domeniul managementului au aparut in afacerile economice. Interesul imens al afacerilor pentru management este perfect explicabil prin perpetua presiune venita din partea imperativelor de a face fata concurentei si de a creste mereu eficienta economica. In acest context intelectual, care a marcat evolutia managementului, abordarea sistemica a fost privita ca unul dintre numeroasele curente de gandire manageriala concurente si nimic mai mult. Conturata intre anii 40 si 70 ai sec. XX, in special prin lucrarile lui Russel L. Ackoff, A. Stanfford Beer, Jay W. Forrester, Peter F. Drucker, Chris Argyris si Peter M. Senge, dar prefatata ceva mai devreme de ideile revolutionare ale lui Ludwig von Bertalanffy (parintele teoriei generale a sistemelor), Alexandr Bogdanov (autorul teoriei generale a organizarii – tectonica) si Chester Barnard (care primul a descris organizatiile ca „sisteme umane cooperatoare”), abordarea sistemica a managementului il prezinta ca fiind „activitatea de reglare a sistemelor deschise si dinamice in vederea atingerii unor obiective bine definite”. Misiunea managementului consta in asigurarea viabilitatii sistemului prin realizarea permanenta a obiectivelor acestuia. Definirea frontierelor sistemului prin identificarea buclelor de conexiune inversa ce ii sustin functionarea, precizarea obiectivelor de atins, intelegerea corecta a modului in care sistemul interactioneaza cu mediul si luarea deciziilor de reglare necesare reprezinta sarcini esentiale ale managementului. Simplu, clar si elegant. De aici si pana la incorporarea perspectivelor cognitiva si comportamentala asupra managementului este o nimica toata, date fiind progresele spectaculoase inregistrate de psihologie si neurostiinte. Explicatia acestei simbioze epistemologice este elementara: acea activitate de reglare care constituie esenta managementului se aplica nu oricarui tip de sisteme, ci numai sistemelor cu participare umana, respectiv sistemelor ale caror ingredient principal sunt oamenii – grupuri, firme, organizatii publice, institutii private non‑lucrative, orase, comunitati locale in general etc. etc. Activitatile cognitive ale componentelor umane ale acestor sisteme (felul in care dobandesc cunoasterea, o evalueaza si clasifica, o analizeaza si valorifica, adica modul in care gandesc, fac previziuni, planifica si iau decizii), precum si comportamentele individuale si de grup ale oamenilor ca membri ai sistemelor de actiune colectiva reprezinta principalele forte care pun in miscare acele sisteme, fiind responsabile, in ultima instanta, de performantele lor. La urma urmei, managerii insisi sunt oameni si nimic uman nu le este strain. Este cat se poate de evident ca oamenii sunt cei care, singuri sau cel mai frecvent in cooperare cu altii, in cadrul proceselor de munca desfasurate, utilizeaza si valorizeaza resursele corporale si financiare ale organizatiilor. Fara oameni, activele tangibile sunt „moarte”. In toata fenomenologia aceasta intervin nu numai factori rationali si obiectivi. Dimpotriva, acesti factori sunt minoritari, comportamentele organizationale alimentandu‑se in special din surse non‑rationale si subiective.
Am incercat, foarte succint, sa justific subtitlul acestei lucrari – paradigma sistemica, abordare cognitiva, perspectiva comportamentala, explicand modul in care intentionez sa prezint fundamentele managementului organizatiilor. Desi am dorit ca aceasta carte sa fie mai intai de toate un manual universitar, nu m‑am putut abtine sa nu‑i confer, de asemenea, si o nota de lucrare de popularizare, fapt care explica recursul masiv la exemple si analogii din multe alte domenii si, uneori, accentele ironice, ultimele trebuind a fi privite mai ales ca o auto‑persiflare – in sfarsit, dupa atatia ani de preocupari in aceasta arie, am inceput si eu sa pricep cum stau, de fapt, lucrurile.
Vadim Dumitrascu
Vadim Dumitrascu
Limba si literatura romana
Timp liber
Contabilitate
Drept
Preceptele dreptului sunt: sa traiesti cinstit, sa nu vatami altuia, sa dai fiecaruia ce i se cuvine
Mihai Eminescu Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 -15 iunie 1889) a fost poet , prozator roman,   ... citeşte mai mult →
VIOREL-MIHAI CIOBANU Prof. univ. dr. Viorel‑Mihai Ciobanu a absolvit Facultatea de Drept, obtinand ... citeşte mai mult →