Romania. Subcarpatii. Volumul 4

Mai multe detalii Romania. Subcarpatii. Volumul 4

Ce am dorit...

Subcarpaţii constituie prin fizionomie, structură, geneză, evoluţie, resurse, modalităţi de exercitare a activităţilor tot mai diverse ale omului etc., o regiune extrem de complexă a cărei cunoaştere a implicat analize profunde ce au necesitat studii numeroase care au depăşit limitele sale. Însăşi  identificarea lor în sistemul unităţilor geografice româneşti a stârnit de‑a lungul anilor nu numai interes dar şi dispute ce‑au pornit de la denumire (li s‑a mai spus Pericarpaţi sau Precarpaţi) şi au continuat cu apartenenţa la marile trepte orografice limitrofe, munţi sau dealuri, cu care aveau numeroase trăsături comune. De primii, Subcarpaţii se leagă prin geneză, alcătuire, elemente structurale, evoluţie şi uneori prin înălţime sau  trăsături morfometrice. De dealuri, Subcarpaţii se apropie prin înfăţişarea de ansamblu (culmi rotunjite separate de depresiuni şi culoare de vale acoperite de o pătură de soluri şi formaţiuni vegetale comune),  prin condiţii favorabile unei străvechi populări care a condus pe de o parte la dezvoltarea unei mulţimi de aşezări ce‑au urcat din vatra depresiunilor pe versanţi şi uneori până pe podurile mai largi ale intefluviilor, iar pe de altă parte la individualizarea celor mai variate moduri de utilizare a terenurilor (de la culturi cerealiere, plante tehnice, vii şi livezi la păşuni, fâneţe şi păduri la exploatări petroliere şi miniere etc.).

De aici, atât credinţa geologilor cât şi a unor geografi de ai încadra la Carpaţi – drept cea mai tânără unitate aflată în proces de evoluţie, dar şi convingerea multor geografi de ai asocia dealurilor. La fel de importantă este şi părerea unei a treia categorii de specialişti care ‑ bazându‑se pe reflectarea în peisaj a legăturilor dintre multitudinea de factori ce‑au conlucrat evolutiv şi spaţial la creionarea acestui sistem geografic ‑  îi consideră ca pe o unitate cu caracter de interferenţă între cele două tipuri. Deci vom putea spune, fără a greşi, că Subcarpaţii plămădiţi într‑o arie carpatică şi‑au dobândit treptat şi trăsături de dealuri printr‑o evoluţie impusă de agenţii externi între care omul a avut un loc aparte. Deci, dacă prin caracteristicile interne sunt Carpaţi  mai joşi prin „haină” sunt dealuri. Luarea în analiză doar a unora din elementele ce definesc sistemul subcarpatic a condus  însă pe unii geografi la extinderea (de multe ori forţată şi slab argumentată) spaţiului acestora incluzând şi impunând denumiri neadecvate pentru alte unităţi aflate la exteriorul (la nord de Moldova, la sud‑vest de Motru) şi interiorul lanţului carpatic. Alţii mai prudenţi le‑au spus „unităţi cu trăsături subcarpatice”.

De aceea, plecând de la aceste considerente, în lucrarea de faţă autorii şi‑au propus câteva direcţii care să conducă la o mai bună înţelegere a acestei mari unităţi geografice. Între acestea menţionăm: cunoaşterea succintă a tuturor elementelor ce compun sistemul, dar cu detalieri în problemele care au necesitat explicaţii mai multe (unele neexistând în alte lucrări de sinteză); corelaţii genetico‑evolutive ce asigură înţelegerea proceselor şi rezultatelor precum şi unitatea şi specificul Subcarpaţilor; punerea în evidenţă a unor rezultate (idei şi materiale ilustrative) din cercetările multor geografi existente doar la nivelul unor articole sau în teze de doctorat; o bibliografie care să cuprindă cât mai multe date din fondul informativ referitor la acest spaţiu.

Totodată am dorit să oferim câteva din ideile şi concluziile la care am ajuns şi care se bazează pe datele din propriile observaţii realizate în multe locuri din Subcarpaţi, dar şi pe interpretarea materialelor geologice şi geografice care au văzut lumina tiparului de‑a lungul anilor.

Considerăm că prin modul de tratare a problemelor, prin gradul de aprofundare şi ilustrare lucrarea de faţă răspunde cerinţelor cunoaşterii unui număr mare de cititori. Ea se adresează în primul rând studenţilor, nu doar geografi, profesorilor din învăţământul preuniversitar în pregătirea curentă dar şi pentru definitivat, gradul II şi titularizare şi tuturor celor care doresc să cunoască şi să ţină seama de caracteristicile Subcarpaţilor.

Prof. univ. dr. Mihai IELENICZ

Despre autor

Mihai Ielenicz

Prof. univ. dr., a absolvit Facultatea de Geologie-Geografie in anul 1964 unde si-a continuat activitatea parcurgand toate treptele ierarhiei universitare. Doctor in Geografie din anul 1978 cu lucrarea “Muntii din bazinul Buzaului - studiu de geomorfologie”, publicata in Editura Academiei in 1984. A obtinut premiul Academiei in 1975 pentru lucrarea „Relieful Romaniei” si in 1985 pentru lucrarea „Enciclopedia Romaniei”, precum si titlul de Doctor Honoris Causa al Universitati Stefan cel Mare - Suceava; i-au fost acordate peste 25 de diplome de onoare, excelenta si medalii, de diferite institutii didactice si stiintifice din tara si strainatate. Prodecan si decan al Facultatii de Geografie din 1992 si pana in prezent, Director al Statiunii Geografice Orsova, Co-director al “Centrului de cercetare a degradarilor de teren si dinamica geomorfologica” Membru in Consiliul Facultatii si in Senatul Universitatii din 1992, Presedinte al Comitetului National de Programe pentru invatamantul Preuniversitar (din 1996), membru C.N.A.T.D.C, C.N.E.A.A, expert C.N.C.S.I.S, perfectionari in tara si strainatate (Marea Britanie, Belgia, Turcia), Presedinte al Olimpiadelor scolare de Geografie (din 1996), Presedinte al Societatii de Geografie (din 2003), Vicepresedinte al Comitetului National de Geografie (din 2000), Vicepresedinte al Asociatiei de Geomorfologie (din 2002), Conducator de doctorat (din 1993), membru al colectivelor de redactie a numeroase reviste de specialitate etc . A scris singur si in colaborare peste 210 lucrari stiintifice, a participat la 62 contracte de cercetare (la 18 in calitate de director), 38 carti stiintifice: „Geomorfologie generala” 1976, 2002, „Relieful Romaniei” 1975, „Dealurile si Podisurile Romaniei” 1999, „Dictionar fizico-geografic” 1999, „Geografia generala” 2001, „Romania Geography and Tourism” 2001, „Europa Enciclopedie Geografica” 2002, „Subcarpatii Romaniei” 2003, „Romania - Geografie Fizica” 2004, “Geografie fizica generala. Bazele geografiei fizice” 2005 “Subcarpatii Romaniei” 2005, “Geomorfologie” 2007, 2010, “Romania. Geografie fizica. Clima, Ape, Vegetatie, Soluri” 2007, “Romania. Podisuri si dealuri” 2008, “Dictionar de geomorfologie” 2009, “Geografie fizica generala cu elemente de cosmologie” 2009, “Romania - Potential turistic” 2009, si numeroase carti de popularizare, harti etc.

Ileana Georgeta Pătru-Stupariu

Prof. univ. dr., a absolvit Facultatea de Geografie a Universităţii din Bucureşti în 1993, parcurgând toate gradele didactice până la cel de profesor universitar; în perioada 2004-2008 a fost Decan al Facultăţii de Geografie.
A obţinut titlul de doctor în ştiinţe geografice în 1999 cu lucrarea „Culoarul transcarpatic Bran-Rucăr, studiu de geografie fizică şi evaluarea peisajului”, publicată la Editura Universităţii, 2001. Este coordonator responsabil al Programului Socrates - Erasmus şi membru al Societăţii de Geografie la A.U.F. şi M.E.C. evaluator burse.
A elaborat şi publicat singură sau în colaborare  cărţi, dicţionare, hărţi, articole de specialitate. De asemenea, a participat la mai multe simpozioane  şi sesiuni ştiinţifice, stagii de pregătire şi predare în străinătate (Belgia, Spania, Italia, Franţa). În prezent este şeful Catedrei de Geografie regională.

Mioara Clius (Ghincea)

Lector univ. dr., a absolvit Facultatea de Geografie a Universităţii din Bucureşti în anul 1995, specializarea Geomorfologie-Pedologie, precum şi cursul postuniversitar pentru studiul aprofundat de „Gestionare durabilă a peisajelor geografice prin organizare şi amenajare regională”.
A elaborat şi publicat singură sau în colaborare cursuri, caiete de lucrări practice, articole de specialitate etc.
A participat la stagii de pregătire în ţară şi străinătate, la simpozioane, sesiuni ştiinţifice şi cercuri de dezbateri.