Cuvânt înainte Bazele contabilitatii

Contabilitatea este o ştiinţă şi un important domeniu al practicii sociale.

Deşi foarte veche, ca activitate practică, contabilitatea începe să se contureze ca ştiinţă odată cu apariţia primei cărţi de contabilitate, în anul 1494, la Veneţia, autor Luca Paciolo.

O caracterizare sintetică şi deosebit de expresivă cu privire la valenţele funcţionale ale contabilităţii ne-a lăsat, cu aproape 80 de ani în urmă, cunoscutul om de ştiinţă J.Fr. Schar, notând un moto la lucrarea sa „Buchhaltung und Bilanz”: „Contabilitatea este judecătorul nepărtinitor al trecutului, ghidul necesar al prezentului şi consilierul nepărtinitor al viitorului, în fiecare întreprindere”.

Studierea contabilităţii, ca ştiinţă, presupune şi studierea pe bază de documente a originii şi stadiilor de evoluţie a acesteia, de la primele însemnări contabile, până la contabilitatea actuală. Astfel, studiind trecutul ei se constată că în toate epocile istorice s-a simţit nevoia contabilităţii pentru  a evidenţia, sistematiza, controla, analiza şi interpreta fenomene legate de activitatea economică a societăţii omeneşti, devenind indispensabilă pentru întreprindere ca titular de patrimoniu.

Aprecieri în această privinţă au făcut nu numai specialişti în domeniu, ci şi oameni de diferite preocupări care au reuşit să înţeleagă ştiinţa contabilităţii. Astfel, Goethe, mare poet şi gânditor, aprecia într-una din operele sale: „ea (contabilitatea) este una din cele mai sublime creaţiuni ale geniului uman… fiind o oglindă a trecutului şi o călăuză a viitorului”.

Sombart Weiner, cercetând rolul pe care l-a avut contabilitatea pentru progresul omenirii, sublinia că prin ea se desăvârşesc normele de conducere ale unei întreprinderi deoarece: „ordinea şi claritatea în afaceri măresc gustul de a economisi, de a câştiga… ea s-a născut din aceeaşi gândire cu sistemele lui Galiuleu sau Newton, cu teoriile fizicii şi chimiei moderne… prin ea sistemul economic capitalist şi-a putut realiza ideea de câştig şi de economicitate sau raţionalism economic”.  

Astăzi, prin  informatizarea lucrărilor de contabilitate, tehnica contabilă a ajuns, în unele ţări, la un înalt nivel de perfecţionare.

„Tehnica contabilă îşi depăşeşte rolul său stabilit de secole, care era acela de a produce documente de închidere a unei perioade de gestiune, cu care a fost identificată timp îndelungat. Ea a devenit, actualmente, o tehnică largă de culegere şi tratare a informaţiei, care a ştiut să se detaşeze de contemplarea simplă a trecutului şi care se străduieşte, datorită metodelor ştiinţifice, să cuprindă evoluţia viitoare a activităţii economice”.^*

Caracterul dinamic al sistemului de producţie şi comercial din întreprindere imprimă aceeaşi trăsătură şi sistemului contabil care îl reflectă. În această analogie, contabilitatea este concepută ca un sistem global al unei întreprinderi, care intră în relaţii cu mediul înconjurător, privind informaţii din afară pe care le transmite conducerii pentru a interveni şi a lua decizii necesare reglării activităţii acesteia. Astfel, contabilitatea devine mijlocul de informare operativă, dinamică asupra desfăşurării proceselor economice din întreprindere şi, deopotrivă, instrumentul de analiză, coordonare şi control al activităţii economice şi financiare pentru cunoaşterea pulsului economic, în scopul luării celor mai bune decizii de management.

Riscurile la care este supusă întreprinderea în condiţiile economiei de piaţă fac indispensabilă informaţia contabilă. Se poate aprecia că, astăzi, contabilitatea este pentru întreprindere ceea ce sunt aerul şi apa pentru viaţă. Cunoştinţele de contabilitate trebuie posedate nu numai de către organizatorul şi conducătorul entităţii, ci şi de către cei care administrează şi răspund de patrimoniul acesteia.

Contabilitatea este o disciplină informaţională. Ea studiază efectele tranzacţiilor economice şi ale altor evenimente asupra situaţiei economice şi financiare, precum şi asupra performanţelor înregistrate de o întreprindere.

Această afirmaţie este sprijinită şi de argumente istorice. De exemplu, în Egiptul antic contabilitatea era considerată atât de necesară încât se învăţa în toate şcolile, iar contabilii puteau deveni sacerdoţi, generali, guvernatori.

Egiptologul Champolion arăta că „toţi funcţionarii statului făceau parte din corporaţia contabililor. Contabilii regali aveau în seama lor întreaga administraţie”, iar la greci, după spusele oratorului atenian Eschine „un om poate primi coroana numai după ce a dat socoteală de administraţia încredinţată”.

Se cuvine să subliniem importanţa pe care o are astăzi contabilitatea pentru cunoaşterea situaţiei şi conducerea activităţii economico-financiare, precum şi locul pe care trebuie să-l ocupe aceasta în pregătirea specialiştilor din domeniul economic şi juridic. De ce? Pentru că, aşa cum spunea un părinte al contabilităţii româneşti, „faptele contabile, adică operaţiile care sunt înregistrate de contabilitate, sunt de natură economică şi juridică. Ce reprezintă contabilitatea constituirii unei societăţi comerciale decât contabilizarea unei succesiuni de fapte juridice?” (Spiridon Iacobescu, 1923).

În fine, contabilitatea are prin natura sa calitatea de a fi o ştiinţă fundamentală şi aplicativă, cu laturi de teorie şi practică, de ştiinţă şi tehnică. Ea posedă, în acelaşi timp, două particularităţi caracteristice oricărei ştiinţe: de a fi permanentă şi universală. Este permanentă în sensul că se bazează pe o serie de legităţi proprii care au călăuzit-o întotdeauna şi care vor rămâne valabile atât timp cât vor exista condiţiile care au  generat-o – respectiv, producţia şi schimbul de bunuri în societatea omenească. Este universală prin faptul că a apărut şi se conduce pe baza aceloraşi legi şi principii peste tot, oriunde s-ar folosi, în orice orânduire socială şi în orice tip de unitate patrimonială.

Discutată din prisma demersurilor menţionate, cartea „Bazele contabilităţii” capătă o semnificaţie  aparte pentru toţi cei care doresc să acceadă la seiful raţionamentului contabil. Ea este disciplina de introducere în imperiul ştiinţific al contabilităţii prin care, gradat şi metodic, se ia cunoştinţă cu elementele teoretice fundamentale ale obiectului şi metodei sale de cercetare, cu principiile, procedeele şi mijlocele specifice concepute şi folosite pentru obţinerea, valorificarea şi conservarea informaţiilor cu privire la poziţia financiară, performanţa financiară şi fluxurile de trezorerie ale unei întreprinderi.

Cartea tratează această problematică, încercând un echilibru între ceea ce a acumulat şi conservat ştiinţa şi practica contabilă pe plan mondial şi naţional şi noile curente contabile moderne. Astfel, premisele ştiinţifice şi logice ale contabilităţii sunt abordate prin îmbinarea principiilor teoretico-fundamentale clasice cu principiile (convenţiile) moderne de organizare şi conducere a contabilităţii, acceptate prin standarde de către comunitatea mondială şi europeană.

Două dintre procedeele de bază ale metodei contabilităţii, (Bilanţul şi Contul), concepute pe suportul principiilor teoretice – dubla reprezentare şi dubla înregistrare – constituie elementele centrale ale lucrării prin care se pot înţelege logica şi mecanismul în care contabilitatea interpretează, reprezintă şi esenţializează în plan informatic obiectul său, patrimoniul.

Fondul de idei circumscris în conţinutul lucrării se adresează, în primul rând, tuturor studenţilor din învăţământul economic, de stat şi privat, dar şi celor de la alte instituţii de învăţământ superior, care prin programele lor de studiu se apleacă şi asupra contabilităţii. Ea este destinată, în al doilea rând, şi poate fi consultată de către managerii întreprinderilor, jurişti, practicieni din domeniul contabilităţii – contabili autorizaţi, experţi contabili, auditori financiari-contabili, analişti financiari – care doresc să aprofundeze valenţele informaţionale ale contabilităţii.

Demersul său metodico-didactic îşi propune să ofere, în special studenţilor, modalităţile cele mai eficiente pentru, înţelegerea şi aprofundarea tuturor problemelor de contabilitate, să le formeze o gândire contabilă logică, independentă, precum şi deprinderile necesare pentru „producţia” şi utilizarea informaţiei contabile în activitatea de gestiune a entităţilor patrimoniale.

Procesul de reformă în care se află contabilitatea, în ţara noastră, ne-a încurajat să introducem elemente ale Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS) şi să abordăm o atitudine flexibilă în legătură cu utilizarea planului de conturi.

La redactarea lucrării ne-am folosit de o bogată legislaţie şi literatură străină, dar mai ales autohtonă. Adresăm mulţumiri normalizatorilor români pentru străduinţa lor de a crea şi apoi perfecţiona un sistem contabil competitiv.

Apreciem, de asemenea, interesul şi competenţa profesională a specialiştilor din învăţământ, cercetare şi practică în domeniul contabil pentru cărţile, studiile şi punctele de vedere proprii care au văzut lumina tiparului, până acum, şi care ne-au fost de un real folos în redactarea lucrării. Ne-am bucurat de sprijinul calificat al editurii, tipografiei, redactorului şi procesorilor de text care s-au îngrijit de pregătirea operativă şi apariţia în cele mai bune condiţii a lucrării, drept pentru care le mulţumim.

În sfârşit, mulţumim, aprioric, cititorilor noştri, elevi şi studenţi, cadre didactice, specialişti care vor avea răbdarea şi interesul să lectureze şi să folosească ceastă carte.

Suntem conştienţi de faptul că lucrarea de faţă poate fi îmbunătăţită, că poate face obiectul unor reflecţii critice, unor sugestii şi propuneri. De aceea, vom fi recunoscători tuturor pentru recomandările transmise pe care le aşteptăm cu atenţia cuvenită şi pe care le vom recepţiona cu plăcere şi distinsă consideraţie şi le vom avea în vedere la o eventuală nouă ediţie.

 Bucureşti, octombrie 2015                                                                                                                                                                                                                 Autorii

Despre autor

Victor Munteanu - Coordonator

Alice Tinta

Simina Vera