Predicarea creştină în perioada postmodernă

În mod justificat, lucrarea Predicarea creştină în perioada postmodernă, de Constantin Ghioancă, ridică problema predicării creştine în perioada contemporană care se dovedeşte a fi deosebit de provocatoare. Se ştie că postmodernismul sapă la temelia tuturor valorilor absolute şi în mod deosebit caută să respingă caracterul absolut al Scripturilor. In felul acesta, predicarea în această epocă are mărea a încercare de a ţine sus Cuvântul adevărului.
Constantin Ghioancă, autorul prezentei lucrări, proaspăt absolvent al Institutului Teologic Baptist din Bucureşti, care de-a lungul celor patru ani de studii la Institut s-a menţinut pe primul loc între colegii săi, şi-a luat licenţa în Teologie ca şef de promoţie, cu o teză de licenţă care constituie materialul prezentei lucrări. Prin aceasta, autorul a dovedit atât chemare din partea lui Dumnezeu pentru a predica Cuvântul, cât şi o preocupare intensă în domeniul predicării şi fa ă de viitorul acestui demers în epoca postmodernă. Această preocupare se materializează în angajarea sa ca preparator la Institut şi în continuarea studiilor la programul de master în Teologie.
Această lucrare face o sumară incursiune în istoricul predicării Evangheliei de-a lungul veacurilor. Se încearcă apoi o definire în linii mari a postmodernismului, evidenţiindu-se filosofia, promotorii şi etosul postmodernităţii. Sunt subliniate provocările aduse de această filosofie în diferitele domenii ale vie ii umane. Sublinieri specifice sunt făcute cu privire la provocările acestei filosofii decadente fa ă de predicarea creştină ca bastion central al proclamării Dumnezeului absolut şi a promovării adevărurilor absolute ale Scripturilor. Ultimul capitol evidenţiază continuitatea şi relevanţa în predicarea creştină, chiar şi de-a lungul unei asemenea epoci a tăgăduirilor adevăratelor valori şi a promovării relativismului şi a centralităţii voinţei umane împotriva voinţei lui Dumnezeu.
Predicarea este apanajul de mare anvergură al credinţei creştine. însuşi Mântuitorul, Isus Hristos, a venit în această lume şi cu scopul de a predica Cuvântul lui Dumnezeu. El a fost desăvarşitul Predicator, fiind în acelaşi timp atât Mesajul sau Cuvântul lui Dumnezeu, cât şi Mesagerul prin excelenţă. De asemenea, tot ce a fost şi tot ce a făcut El pe pământ, şi în mod desăvârşit moartea şi învierea Sa glorioasă, au conţinut baza solidă a predicării creştine. în centrul marii trimiteri apostolice stă porunca Mântuitorului glorificat către apostolii Săi, aceea de a merge şi a predica Evanghelia la orice făptură, pentru ca oricine va crede în Domnul Isus ca Mântuitor şi Domn, să fie mântuit. (Romani 10:9).
Importanţa predicării reiese şi din faptul că Dumnezeu a hotărât ca aceasta să ocupe un loc central în soteriologie. Afirmaţia monumentală a apostolului Pavel: „Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn, şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit", sumarizează şi redă întreaga operă a mântuirii păcătosului. Credinţa în Domnul Isus, mărturisită personal, face din păcătos un copil al lui Dumnezeu, însă la baza credinţei şi mărturisirii lui Hristos ca Domn şi Mântuitor stă predicarea, căci „...credinţa vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos." (Romani 10:17b).
Aşa se face că istoria creştinismului se împleteşte armonios cu istoria predicării. Prin predicarea Cuvântului s-a născut Biserica, prin predicare a crescut secole de-a rândul. Tot prin predicare s-a reformat şi s-a înviorat şi, totodată, se pregăteşte Mireasa lui Hristos pentru Mirele ei.
Predicarea creştină trebuie să fie şi să rămână ceea ce iniţial a fost în natura ei, kerygmatică şi hrisotocentrică. Conţinutul şi scopul predicării creştine nu sunt negociabile, ci rămân cele stabilite de Domnul Isus şi practicate în Biserica Primară. De asemenea, secretul îndeplinirii acestei măre e încredinţări date de Domnul Isus bisericii Sale este şi va rămâne aceeaşi coordonare şi cârmuire a lucrării de către Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. Formele şi metodele de comunicare sunt adaptabile la noile condiţii de viaţă, iar mijloacele moderne pot servi cu succes la înaintarea Evangheliei atâta vreme cât conţinutul şi scopul predicării se menţine.
Autorul dă dovadă de cunoaşterea profunzimilor biblice în domeniul predicării şi al teologiei creştine. Dă dovadă de pricepere în folosirea metodelor şi instrumentelor homiletice, cât şi de îndemânare nu numai în arta predicării, dar şi a cercetării şi a redactării lucrărilor ştiinţifice.
Lucrarea constituie un început de bun augur şi se arată a fi o contribuţie de valoare în domeniu, o unealtă folositoare în efortul, lupta şi biruinţa Adevărului spre slava lui Dumnezeu şi înaintarea împărăţiei Sale.

Prof. Univ. Dr. Vasile TALPOŞ,

Profesor de Homiletică şi Rector al Institutului Teologic

Baptist din Bucureşti