000 RON
Disponibilitate: stoc epuizat
Acest produs nu este pe stoc momentan.
Virusurile imunodeficientei umane HIV (1 si 2) sunt responsabile de producerea unei infectii cronice, caracterizate printr-o evolutie stadiala, indelungata, de obicei de ordinul anilor, cu manifestari clinice initiale de boala acuta benigna, urmate de o lunga perioada de sanatate aparenta si finalizata prin instalarea expresiei clinice si biologice a sindromului de imunodeficienta dobandita (SIDA). Primele informatii despre aceasta boala dateaza de la inceputul anilor '80, cand Agentia federala de epidemiologie din Atlanta (SUA), Center for Diseases Control-CDC semnaleaza cinci cazuri de pneumonie cu Pneumocystis carinii la tineri homosexuali ce prezentau anomalii severe ale imunitatii. Studiind acest fenomen, CDC ajunge la concluzia ca, de fapt, pneumonia era o infectie oportunista si ca boala de baza e determinata de un agent infectios transmis pe cale sexuala, ce degradeaza progresiv mecanismele de aparare ale organismului. Numele propus pentru aceasta noua boala a fost: GRID (Gay-Related Immune Deficiency) si „Sindromul homosexualului compromis”, pentru ca apoi, termenul oficial sa intre in circulatie in 1982 sub denumirea de AIDS (Acquired Immunodeficiency Syndrome). Insa primele cazuri de imbolnaviri dateaza din anii 1950 si au fost diagnosticate retroactiv, prin studierea unor seruri pastrate la freezing de la anumiti bolnavi provenind din Zair, decedati fara diagnostic. Desi originea geografica a epidemiei ramane incerta, zona cea mai probabila este considerata Africa Centrala, de unde boala s-a extins in restul lumii, pentru a fi descoperita in tarile cu dezvoltare socio-economica ridicata, ca urmare a evolutiei capacitatilor de diagnostic. Virusul HIV1 a fost izolat aproape concomitent de catre Luc Montagnier (octombrie 1983) de la institutul Pasteur din Franta, care l-a denumit provizoriu LAV (Limphadenopathy Associated Virus) si de catre o echipa de cercetatori americani (aprilie 1984), condusa de R. Gallo, care i-a dat numele de HTLV-3 (Human Limphotropic Virus-3 [Chiotan, 2006]).
HIV2 a fost descoperit si descris pentru prima data in 1986, la pacienti proveniti de pe coasta occidentala a Africii si se deosebeste de HIV 1 atat antigenic, cat si prin anumite aspecte clinico-evolutive:
- are o rata de transmitere sexuala mai mica decat HIV1;
- transmiterea materno-fetala este sub 10%;
- nivelul de viremie este mai scazut;
- evolutia catre SIDA este mai lenta si de mai lunga durata (Chiotan, 2006).
Inca din 1983, 15 tari membre OMS confirma existenta pe teritoriul lor a cazurilor de SIDA, extinderea mondiala fiind favorizata de migratiile populationale, de cresterea consumului de droguri si de modificarile survenite la nivelul normelor morale si a comportamentului sexual (Rebedea, 2000). In 1986, in urma deciziei unui comitet international de nomenclatura, virusul primeste denumirea oficiala de virusul imunodeficientei umane (HIV) si tot in acelasi an este prezentata la ONU problema epidemiei HIV.
In anul 1991, OMS are in evidenta peste 300.000 de cazuri de SIDA raportate de 179 de tari, cifra dublandu-se in anul urmator (Petrea & Chirila, 2001). Primul medicament pentru HIV, ce intra in uz este AZT-ul (1987), sub denumirea de Retrovir, urmand ca ulterior sa apara noi clase de medicamente: inhibitorii de proteaze (1995), inhibitori non-nucleozidici de revers-transcriptaza (1996), ducand la cresterea sperantei de viata, datorita terapiei combinate. Desi inca din 1996 se infiinteaza sub egida ONU organizatia UNAIDS, avand ca scop coordonarea in plan international a luptei impotriva SIDA, virusul cunoaste o raspandire foarte rapida pe glob, astfel ca in anul 1998, la al XII-lea Congres Mondial de SIDA de la Geneva se confirma extinderea continua cu circa 16.000 de cazuri noi pe zi (Rebedea, 2000), la nivel mondial existand, in acel moment, 33,4 milioane de persoane cu HIV/SIDA. Intre anii 2001-2005, virusul HIV se raspandeste in Ucraina, Rusia si fostele tari comuniste cu o viteza mai mare decat in orice parte a lumii. In 2006, un nou raport UNAIDS (United Nations Joint Programme for HIV/AIDS) estimeaza ca sunt peste 39,5 milioane de persoane infectate cu HIV din care 2,3 milioane de copii sub 15 ani (Blagoslov, Constantin, Lazar, & Fundatia Romanian Children’s Appeal Romania, 2006). Incepand din 2007 si pana in prezent, la nivel mondial se observa stagnarea numarului total de cazuri (34 milioane de cazuri dintre care 3,3 milioane copii sub 15 ani) prin scaderea numarului de noi cazuri HIV si cresterea numarului deceselor cauzate de SIDA, in special in Africa Sub-Sahariana (care ramane zona cea mai afectata [Jobarteh et al., 2010]). In anul 2011, se inregistrau aproape 7000 de persoane nou-infectate pe zi, peste 97% provenind din tarile sarace si in curs de dezvoltare (Compartimentul pentru Monitorizarea si Evaluarea Infectiei HIV/SIDA in Romania, 2012). Romania a fost prima tara din centrul si estul Europei care a anuntat aparitia unui caz de SIDA la un adult, la Centrul European de Monitorizare din Paris, in 1985. In ceea ce priveste situatia copiilor din Romania infectati cu HIV, aceasta este unica in lume. In decembrie 1990, sunt raportati OMS 1094 de cazuri de SIDA la copiii romani, reprezentand jumatate din totalul de SIDA pediatric din Europa, fapt ce plaseaza Romania pe primul loc in Europa in aceasta privinta. La inceputul epidemiei, copiii, in marea lor majoritate, proveneau din centrele de plasament si au fost diagnosticati prin screening. E important de mentionat faptul ca din cele 7606 cazuri cumulate intre anii 1989-2007, 4885 au dobandit infectia prin transmitere nosocomiala (Maniu & Cadariu, 2010). Incepand din anul 2001, s-a observat un declin semnificativ al cazurilor de HIV pediatric, majoritatea fiind dobandite preponderent prin transmitere materno-fetala. In prezent, transmiterea verticala este bine controlata in tara noastra, similar cu SUA. Majoritatea cazurilor de HIV/SIDA la adult inregistrate au cunoscut o transmitere hetereosexuala, grupurile cu risc inalt (utilizatorii de droguri injectabile si homosexualii) reprezentand un procent destul de mic din totalul cazurilor din Romania (Maniu & Cadariu, 2010).
Introducere /7
Etiologie/ 11
- Mecanism de actiune/ 13
Efectele HIV asupra sistemului imun /16
- Patogenie si stadializare /18
- Clinica infectiei cu HIV /20
Repercusiuni psihologice si psihopatologice ale diagnosticului HIV/ 27
Preventie si tratament /37
Aspecte psihologice in HIV/SIDA /52
- Efectele asupra familiei pacientilor seropozitivi/ 58
- Interventia psihologica /59
- Aspecte psihologice ale interventiei primare /87
Legatura dintre fiziologie si aspectele psihologice la pacientii cu HIV/ 92
- Durerea si HIV/ 96
Comunicarea diagnosticului celor din jur/98
- Personalizarea interventiei psihologice /100
Pacientii aflati in stadiul terminal/ 102
Aspecte sociale/ 105
Concluzii / 113
Bibliografie /116
Cezar Giosan
Cristina Codreanu
Psihologie
Limbi si literaturi straine
Jurnal Teologic
Finante / Banci
Carte Preuniversitara
Psihologie
Preceptele dreptului sunt: sa traiesti cinstit, sa nu vatami altuia, sa dai fiecaruia ce i se cuvine
Mihai Eminescu Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 -15 iunie 1889) a fost poet , prozator roman,   ... citeşte mai mult →
ANGELA HĂRĂSTĂŞANU Angela Harastasanu a fost judecator, presedinte al Curtii de Apel Brasov, membru ... citeşte mai mult →