Political Communication

Cuprinsul cărţii Political Communication

Cuvant inainte / 9

Political Communication – Part 1 / 12
1. Democracy and Power / 13
    1.1. Elements of democracy / 13
    1.2. Elements of power / 14
    1.3. From democracy to power /16
    1.4. Political communication in democratic regimes / 18
    1.5. Practice File 1 / 21
2. Propaganda, Communication, Discourse, Dialogue / 25
    2.1. Propaganda vs. communication / 25
    2.2. Factors playing a role in political communication / 28
    2.3. Characteristics of the political discourse / 31
    2.4. Recent trends in political communication / 34
    2.5. Practice file 2 / 36
3. The Promise in Political Communication / 41
    3.1. Theoretical background / 41
    3.2.  Types of political promises / 45
            3.2.1. The vague promise / 45
            3.2.2. The concrete promise / 46
    3.3. Characteristics of the political promise / 46
            3.3.1. The Manichean nature / 46
            3.3.2. The use of buzz-words / 47
            3.3.3. Seeking legitimacy / 49
            3.3.4. Mitigation / 49
            3.3.5. In-between promising and lying / 50
    3.4 Practice file 3 / 52
4. Discourse Strategies in Direct Confrontations / 59
    4.1. General context / 59
    4.2. Positive strategies / 60
    4.3. Negative strategies / 61
            4.3.1. The direct attack / 61
            4.3.2. The indirect attack / 62
            4.3.3. Counterattacking / 62
            4.3.4. False agreement / 62
    4.4. Neutral strategies / 63
            4.4.1. Flattering the electors / 63
            4.4.2. Shocking sentence phrasings / 63
            4.4.3. The appeal to emotion / 63
            4.4.4. Identifying an enemy / 64
            4.4.5. Repetition / 64
    4.5. Practice File 4 / 65
5. The Religious Appeal in Political Discourse / 73
    5.1. Theoretical background / 73
    5.2. The religious appeal as reflected in the three types of strategies / 75
            5.2.1. The religious appeal in neutral discourse strategies / 75
            5.2.2. The religious appeal in positive discourse strategies / 75
            5.2.3. The religious appeal in negative discourse strategies / 76
    5.3. Practice File 5 / 77
6. The Personal Website, Blogging and Social Networking – Modern Tools of Political Propaganda / 83
    6.1.  Social sites, blogs and web-pages – means of influencing public opinion / 83
    6.2. Problems with a politician’s self-assertion online / 85
    6.3. Practice File 6 / 86
7. Political and commercial advertising / 90
    7.1. General context / 90
    7.2. Similarities between political and commercial advertising / 91
    7.3. Common discourse strategies / 92
            7.3.1.   Invoking a necessity / 92
            7.3.2.   Creating an illusion / 94
            7.3.3.   Dramatization / 95
            7.3.4.   Simplification / 96
            7.3.5.   Enforcing a necessary pattern of behavior / 96
            7.3.6.   The invitation to form a team / 97
            7.3.7.   Shifting the focus of discourse / 97
            7.3.8.   Repetition / 97
            7.3.9.   The alternation of availability and crisis / 97
            7.3.10. The compulsory optimism of discourse / 98
            7.3.11. Endorsement / 98
            7.3.12. Invoking the idea of being worth it / 98
            7.3.13. The use of reminders / 98
            7.3.14. The use of buzz-words / 99
            7.3.15. Practice File 7 / 99
8.  End of part 1. Conclusion / 104
9. Bibliography / 105

Political Communication – Part 2 / 109
1. Nonverbal communication – the Silent Speech of Politicians / 109
    1.1. Definition. What exactly is nonverbal communication? / 110
    1.2. Actions speak louder than words / 111
    1.3. The “7%-38%-55% Rule” / 114
    1.4. Functions of nonverbal communication  / 115
    1.5. Gesture in speech  / 117
    1.6. Vocal body language (Paralinguistics)  / 118
    1.7. Gestures as nonverbal behavior / 120
            1.7.1.   Typologies of gestures that accompany speech. Classification of Paul Ekman and Wallace V. Friesen (1969) / 121
                       1.7.1.1. Emblems / 121
                        1.7.1.2. Illustrators / 122
                        1.7.1.3. Affect dispays / 127
                        1.7.1.4. Regulators / 137
                        1.7.1.5. Adaptors / 139
    1.8. Leadership Gestures / 141
            1.8.1. Political leaders talk with their hands / 141
            1.8.2. Gestures of openness / 141
            1.8.3. Gestures of confidence / 143
                        1.8.3.1. The gripping / The claw / 143
                        1.8.3.2.  The Arrow / 144
                        1.8.3.3. The Purse hand / 144
                        1.8.3.4. The Steeple / 145
                        1.8.3.5. The Invisible Ball / 146
            1.8.4. Gestures of aggression / 147
                        1.8.4.1. The Fist / 147
                        1.8.4.2. The Chopping hand / 148
    1.9. Conclusion / 148
    1.10.Practice file – The Silent Speech of Politicians. Review / 149
2. Political Televised Advertising / 151
    2.1. Political Advertising / 151
            2.1.1.   Political advertising. A definition / 151
            2.1.2.   Characteristics of political advertising / 152
            2.1.3.   Functions of political advertising / 153
            2.1.4.   Channels for Political Advertising / 154
    2.2. Political Television Advertising  / 155
            2.2.1.   The importance of presidential television spots / 155
            2.2.2.   Visual imagery in political advertising / 157
            2.2.3.   Visual framing / 157
            2.2.4.   Types and functions of televised political ads / 163
                        2.2.4.1. Devlin’s classification (1986)  / 163
                        2.2.4.2. Diamond and Bates’s classification (1992) / 173
            2.2.5.   Practice File - Electoral spots. Developing critical analysis skills / 181
3. Conclusion. End of part 2 / 206

4. List of figures / 208

5. Answer sheet / 211

6. Bibliography / 212

Cuvânt înainte Political Communication

Volumul Political Communication, datorat cercetatoarelor si profesoarelor Antonia Enache si Marina Militaru, se impune pe piata romaneasca a cartilor din domeniul comunicarii politice drept studiu necesar imbogatirii literaturii de specialitate, destinat, cititorilor avizati, si interesati de stiintele comunicarii, de stiintele politice, sau de analiza discursului.
Este neindoielnic ca sinteza abordarilor teoretice ale comunicarii politice, ca, de altfel, si confruntarea acestora cu realitatea practicilor politice constituie elemente apreciabile ale noutatii demersului stiintific propus.
Lucrarea este structurata pe doua sectiuni principale. Partea I este dedicata cu precadere analizei discursului politic, din perspectiva limbajului si a strategiilor discursive specifice. Autoarele isi incep cercetarea cu prezentarea semnificatiilor conceptelor de democratie si putere, fundamental asociate regimurilor democratice si prin urmare, comunicarii promovate in interiorul acestora. In cel de-al doilea capitol al primei parti, se aprofundeaza fenomenul comunicarii, prin aducerea in discutie a unor aspecte referitoare la propaganda si discurs. De asemenea, sunt analizati factorii semnificativi pentru comunicarea politica, precum pricipalii actori implicati in proces, canalele de comunicare si mediul specific dezvoltarii acestei cai de relationare interumana. Capitolul se incheie cu prezentarea succinta a modalitatilor si a tendintelor dezvoltarii comunicarii politice.
Strategia discursiva a promisiunii face obiectul celui de-al treilea capitol al primei parti a volumului, data fiind contiguitatea sa cu comunicarea in arena politica: orice aspirant la o functie publica isi construieste discursul pe fundamentul unor acte promisive. In analiza lor, doamnele Antonia Enache si Marina Militaru accentueaza factorii psihologici care sub-intind promisiunea, tipurile de promisiuni recurente in contextul politic, ca si particularitatile  promisiunii politice; in segmentul final al capitolului, cele doua cercetatoare isi propun sa lamureasca una dintre intrebarile legitime, frecvente in randul potentialilor electori, si anume: poate fi etichetat drept mincinos un politician care nu si-a dus la indeplinire o promisiune?
Strategiile discursive utilizate de catre politicieni in cadrul dezbaterilor electorale televizate, tratate in capitolul al patrulea, sunt subsumate urmatoarelor categorii evaluative (vezi Chilton si Van Dijk): strategii pozitive, prin intermediul carora un vorbitor, actor politic, isi legitimeaza discursul prin invocarea propriilor realizari, strategii negative, actualizate de atacurile verbale contra adversarului politic principal si strategii "neutre", prin care vorbitorul incearca sa persuadeze electoratul (actorul implicit al comunicarii politice), prin trezirea unor reactii emotionale ale opiniei publice (pathosul aristotelic).
Capitolul al cincilea prezinta cititorilor ipostaze ale comunicarii politice in care vorbitorul include in discursul sau persuasiv referiri la religie, iar capitolul al saselea expune mijloacele moderne ale propagandei, si anume comunicarea politica pe internet, prin intermediul paginilor web personale ale politicienilor, al blogurilor si al retelelor sociale. Ultimul capitol al Partii 1 compara discursul politic cu cel comercial, concluzia inerenta fiind ca se constata asemanari notabile intre strategiile persuasive comune ambelor tipuri de comunicare.
Merita subliniat faptul ca fiecare capitol este urmat de un Practice file, o serie de ilustrari destinate studiului individual. Corpus-ul primei parti a lucrarii contine exemple de discurs politic si comercial extrase din diferite (con)texte, din diverse tari si culturi, tocmai in incercarea autoarelor de a dovedi ca normele comunicarii politice sunt esentialmente aceleasi, in aproape orice context, in ciuda variatiilor particularizante.
A doua parte a volumului Political Communication este dedicata studiului comunicarii non-verbale, sau discursului mut al politicienilor. Astfel, autoarele transcend analitic limitele discursului vorbit si al intelesului cuvintelor, pentru a patrunde implicatiile mesajelor comunicate printr-un canal diferit de cel verbal.
In primul capitol al partii secunde, se explica pe larg sensurile comunicarii non-verbale, iar, in continuare, sunt analizate si ierarhizate functiile acestui tip de comunicare. In egala masura, autoarele reliefeaza rolul gesturilor semnificative care acompaniaza discursul verbal, precum si tipologia gesturilor. Capitolul al doilea se ocupa de miscarile corporale care scot la iveala starea afectiva sau emotionala a vorbitorului, actorului politic, in cazul nostru. Analiza atitudinii corporale dezvaluie o gama ampla de stari si intentii ale comunicatorului: de teama, de deschidere fata de interlocutor, de agresivitate, de cooperare, de frustrare, de asteptare, de nervozitate, de acceptare etc. Autoarele nu neglijeaza nici implicatiile comunicative ale tonului vocii sau ale pauzelor in cadrul comunicarii verbale.
Urmatorul capitol al volumului Political Communication (Partea a doua) abordeaza problematica reclamei politice televizate. La inceputul argumentarii, sunt evocate caracteristicile reclamei politice, in general, functiile acesteia (de informare, de persuadare si de improspatare a memoriei), canalele prin care este distribuita reclama politica, ca si eficacitatea spoturilor politice televizate si a imaginii vizuale in reclama politica. Partea finala a capitolului mentionat prezinta tipurile si functiile reclamei politice televizate.
Corpusul Partii a II-a este alcatuit dintr-o serie ampla de imagini din spatiul politic autohton si din cel mondial, care infatiseaza politicieni binecunoscuti publicului, in diferite ipostaze menite sa suscite interesul opiniei publice.
In consecinta, sinteza abordarilor comunicarii politice, la care ne-am referit mai sus, permite cititorilor sa confrunte tratarea teoretica a comunicarii politice cu realitatea concreta, istorica pe care fiecare natiune o traieste nemijlocit, cu ocazia evenimentelor politice care se finalizeaza cu optiunea publicului pentru anumite politici, in detrimentul altora. Politicile votate modifica, pe termen lung, existenta natiunii, in plan social, moral, economic, cultural etc. In istoria ultimilor ani, criza economica intervenita  in anul 2008 se impune ca un astfel de eveniment de anvergura mondiala, care a dus la profunde schimbari structurale resimtite de societatile democratice.
Aceasta confruntare intre aspectul teoretic si cel practic al contingentului, in domeniul comunicarii politice,  genereaza conturarea si clarificarea unor reactii politice, de ambele parti ale baricadei. Cu alte cuvinte, atat politicianul (omul de stat) –  agentul comunicarii politice, cat si cetateanul de rand (potentialul votant) – destinatarul mesajelor, se constituie in coparticipanti la jocul politic.
Mai concret spus, electorului condamnat la o atitudine quasi pasiva dupa vot, i se deschide perspectiva adoptarii unor reactii, a unei pozitionari active: aceea de a-l trage la raspundere pe cel pe care l-a votat pentru actiunile sale, pentru modul in care (nu) i-a reprezentat interesele, pentru faptul ca nu si-a indeplinit promisiunile, sau le-a indeplinit doar partial. Constientizarea dreptului la reactie ne face pe noi, cetatenii obisnuiti, mai lucizi, mai activi, si mai responsabili in relatia cu politicul si cu societatea, in general. In mod complementar, omului politic i se deschide perspectiva de a-si asuma cu adevarat si pe deplin promisiunile facute.
Nu in ultimul rand, merita remarcat faptul ca studiul doamnelor Antonia Enache si Marina Militaru este sustinut de remarcabile surse bibliografice, ceea ce il recomanda drept lucrare stiintifica de referinta. Pe de alta parte, Political Communication invita cititorii, in calitate de votanti, la o abordare mai responsabila a jocului comunicarii, mai ales al celei politice. Actualitatea acestei invitatii este, dupa parerea noastra, cu atat mai evidenta, cu cat in momentul de fata, lumea in general, si Romania, in special, trec printr-o serie de probleme politice acute, cu consecinte si implicatii directe si dureroase pentru viata individului.

Conf. univ. dr. Ruxandra Boicu

Despre autor

Antonia Enache

Marina Militaru