Ipostaze ale fantasticului în proza lui Vasile Voiculescu

Masiva carte, ce are la origine o apreciată lucrare de doctorat, a Anastasiei Dumitru propune o lectură nouă a prozei lui Vasile Voiculescu din perspectiva categoriei fantasticului. Publicarea integralei operei scriitorului, dacă - cine ştie - nu vor mai apărea surprize, sub îngrijirea Roxanei Sorescu (V. Voiculescu - Opera literară. Proza. Poezia. Dramaturgia. Documente biografice. Manuscrise sechestrate. Manuscrise regăsite, 2003) incită la o recitire a universului său prozastic. În pofida unei bibliografii critice impresionante referitoare la proza voiculesciană încă mai sunt puncte de vedere incitante de formulat şi lucruri importante de spus şi autoarea a demonstrat-o în studiul de faţă. Scopul discursului său exegetic este de a învedera că proza fantastică voiculesciană, având un substrat arhetipal, implică elaborarea unui model prin care lectura se converteşte într-un demers de iniţiere, iar criticul devine la rândul său creator.

Din alt unghi, Anastasia Dumitru încearcă să demon­streze că proza lui Vasile Voiculescu este unitară şi impune o viziune coerentă asupra lumii deşi s-a discutat foarte mult în critică despre ,,fragmentarismul” operei sale.

După ce în primul capitol, Universul prozei lui Vasile Voiculescu – un fantastic greu de prins în tipare este adusă în discuţie dificultatea de a încadra povestirile într-o modalitate ori alta a fantasticului, autoarea va opera, definindu-le în prealabil şi, de asemenea, considerând că povestirea fantastică presupune o ,,metodologie şi epistemologie a profunzimilor”, cu trei subcategorii emergente ale conceptului: a) fantasticul de tip mitico-magic (de tip tradiţional, caracteristic duratei lungi); b) fantasticul interior, psihologic, obsesional (de tip modern, ca rezultat al terorii istoriei); c) fantasticul de tip iniţiatic (perceput ca recuperare a sacralităţii în spaţiul profan). Cele trei forme au din punct de vedere axiologic un sens ascensional, dar pe de altă parte trasează o buclă prin care individul istoric, ca sinecdocă a lumii, „rupt” de arhetip prin teroarea istoriei, se reîntoarce şi se reîntregeşte după un parcurs iniţiatic la origini.

Următoarele secţiuni, - cele mai consistente şi care avansează ipoteze interpretative îndrăzneţe, ca, de altfel, întregul proiect - Fantasticul mitico-magic, Fantasticul de tip psihologic (obsesional) şi Fantasticul de tip iniţiatic construiesc tocmai traseul hermeneutic menţionat. Argumen­tarea lui prin analiza textelor este coerent şi convingător motivată şi susţinută. Doresc să evidenţiez, în mod special, ingeniozitatea şi originalitatea cu care sunt citite câteva povestiri cum este mai puţin cunoscuta Sacul cu cartofi în care este decelat scenariul dramatic al unei false Imitatio Cristi.

În capitolul al doilea Fantasticul de tip mitico-magic (mentalitatea arhaică - Marele Timp mitic) sunt analizate povestirile Lostriţa, Pescarul Amin, În mijlocul lupilor, Ultimul Berevoi şi altele. Sunt identificate mitemele specifice gândirii arhaice pentru a fi relevate structura şi comportamentul indivi­dului de tip mana, conexiunea dintre micro şi macrocosmos şi legătura dintre regnuri. Perceperea fantasticului în contact direct cu transrealitatea miticului şi magicului induce înţele­gerea lumii arhaice în manifestările ei atât de complexe şi a semnificaţiilor acestora: totemismul, animismul, diverse ritualuri, practici oculte ale magiei etc. Aceste naraţiuni pun în joc situaţii limită ale omului, ale instanţei liminale, care luptă pentru a-şi salva lumea sa arhetipală. Dacă normalitatea înseamnă existenţa în acord şi echilibru cu macrocosmosul, cu universul, atunci agresarea lumii cu noile semne şi elemente ale lumii moderne este resimţită ca o stare de tensiune, de negare de sine şi provoacă o regresie în subconştient.

Capitolul al treilea se centrează tocmai pe comentarea asupra acestui gen de fantastic psihologic obsesional. Dacă fantasticul mitico-magic s-a aflat mai tot timpul în atenţia exegeţilor, ipostaza fantasticului obsesional a fost mai puţin cercetată. În acest sens, autoarea propune o serie de interpretări demne de tot interesul cum sunt acelea despre romanul Zahei Orbul sau povestirea Lobocoagulare prefrontală din perspec­tiva unei afirmaţii paradoxale; rupţi de comunicarea cu o instanţă transcendentă, ameninţaţi de egocentrism, de fragmen­tarism sau de coborârea în planul instinctelor, personajele voiculesciene vor parcurge prin aceste ,,rătăciri” o peratologie a recentralizării şi a remitologizării lumii.

În ultimul capitol este definită şi analizată cu aceeaşi aplicaţie şi abilitate hermeneutică ipostaza fantasticului iniţiatic ce structurează povestiri ca Sacul cu cartofi, Revolta dobitoacelor, Lupta cu îngerul, Ciorbă de bolovani, Toiagul minunilor, Adevărul şi Bunăvestire.

Ca rezultat al demersului său hermeneutic de tip creativ care a propus puncte de vedere noi şi valide critic, autoarea a argumentat profunzimea, originalitatea şi complexitatea fan­tasti­cului voiculescian şi a funcţiilor sale.

                                     

                                 Paul Dugneanu