Fascinatia literaturii fantastice

În cartea Fascinaţia literaturii fantastice sunt analizate diferitele şi numeroasele definiri ale fantasticului, distincte de la o şcoală critică la alta sau de la un domeniu de cercetare la altul. Unii teoreticieni consideră că fantasticul se asociază pur şi simplu sferei imaginarului, în timp ce alţii îl văd ca pe un concept care, pentru a putea crea efectul de surpriză, suprapune, fără a putea amesteca planurile, realul cu imaginarul. Anastasia Dumitru sesizează că stă pusă sub semnul ambiguităţii însăşi încadrarea generică a textelor de acest tip, fantasticul fiind definit până acum, pe rând, drept categoric mentală, modală, estetică, literară sau de gen. În cadrul acestor discuţii, cea mai importantă disjuncţie, care i-a şi împărţit pe exegeţi în adepţi ai şcolii franceze, respectiv ai celei anglo-saxone, a fost aceea a definirii fantasticului în funcţie de genul subversiv al realului iluzoriu, de iluzia realului. Şi, cum se întâmplă de obicei în astfel de polemici în jurul terminologiei, al încadrării genologice sau categoriale, s-a ajuns la rafinarea definiţiilor şi la descoperirea unor trăsături surprinzătoare ale acestei categorii cognitive. Teoria lui Tzvetan Todorov a făcut epocă şi aproape niciunul dintre teoreticieni notabili care s-au aplecat asupra genului după apariţia celebrei Introduceri în literatura fantastică n-a putut să o ocolească, fie să i-a fructificat observaţiile, fie a extins conceptul la domeniul literaturii de imaginaţie.
Autoarea acestui studiu constată că multitudinea teoretizărilor, diversitatea punctelor de vedere, analizele din ce în ce mai subtile ale textelor, care scapă încadrării rigide ştiinţifice demonstrează viabilitatea şi complexitatea genului luat în discuţie. În căutarea modalităţilor de punere în text a conceptelor domeniului, cercetările româneşti - se observă în carte – vin cu câteva contribuţii notabile şi doar izolarea la care a fost supusă exegeza de către regimul politic comunist a făcut ca rezultatele acesteia să nu fie recunoscute la justa valoare pe plan european.
Nu este în intenţia Anastasiei Dumitru să opereze distincţii legate de configurarea geografică a canoanelor literare, în schimb, ea nu poate să nu observe că cercetătorii români preferă să plece în analizele lor de la teoriile şcolii franceze, deşi se poziţionează diferit în raport cu definirea misterului. Se vor face de-a lungul cărţii asocieri, disocieri, paralelisme, corespondenţe între diferitele teorii ale fantasticului. Autoarea este bine informată în legătură cu fenomenul fantasticului, scriind şi o Teză de doctorat intitulată Ipostaze ale fantasticului în proza lui Vasile Voiculescu, unde urmăreşte metamorfozele acestui tip de literatură pe textele voiculesciene. Constatăm că Anastasia Dumitru parcurge o bibliografie vastă care i-a activat spiritul asociativ şi disociativ, că ştie să extragă în urma minuţioaselor analize, elementele esenţiale în legătură cu proteismul unei teme atât de dificile, pusă sub semnul permanentei schimbări.

                    Vasile Spiridon