Riscul de ţară. Bazele teoretice

Mai multe detalii Riscul de ţară. Bazele teoretice

Poporul român are dreptul şi merită să urce pe una din treptele de sus ale scării civilizaţiei mondiale. Cu cât va fi mai sus pe această scară, cu atât va trebui să producă mai mult pentru acoperirea multiplelor sale trebuinţe, deoarece consumul, fiind strâns legat de producţie, devine măsura cea mai adevărată a civilizaţiei şi a bunei stări a poporului.
Desigur că civilizaţia poporului român este produsul istoric al multor civilizaţii anterioare şi eterogene. Niciodată nu s-a datorat unei singure naţiuni, ci în cele mai multe cazuri ea trebuie să se nască printr-un proces de secole; scopul principal al civilizaţiei este, aşa cum spunea Spiru Haret, „acela de a face să dispară complet şi definit orice formă de barbarie originară”. O civilizaţie bazată pe cultură alungă naivitatea din spiritul oamenilor, adună împreună izbânzile ştiinţifice şi pe cele politice, făcându-ne să îmbunătăţim instituţiile trecutului cu ideile şi propăşirile timpului prezent.
Nu putem nega faptul că civilizaţia costă mult. Dar ea ne ridică individualitatea şi ne desprinde să fim cu capul sus, atunci înseamnă că va şi produce mult. Civilizaţia nu trebuie să izgonească ideile şi specificul naţional, ci numai să le îmbogăţească spre binele naţiunii, în particular, şi al omenirii, în general. „În această simfonie atât de bogată a civilizaţiei – spunea Eugen Lovinescu – fiecare popor trebuie să-şi aducă nota sa, o notă intensă sau slabă, dar care să nu se asemene cu celelalte”.
Una dintre cele mai retrograde moşteniri ale trecutului nostru o constituie „mentalitatea modelului de import” pe care am
exersat-o mulţi ani, ca un simptom al conformismului şi al crizei de mentalitate şi imaginaţie. Nu trebuie să uităm că există şi „un model românesc” pe care trebuie să-l conştientizăm şi să-l îmbogăţim cu corective şi experienţe din alte ţări. Noi trebuie, deci, să racordăm la circuitul mondial de cunoştinţe în domeniul managerial valorile noastre perene confirmate şi reconfirmate de realitate, cu adânci rădăcini în tradiţia românească. Ca atare, trebuie să preluăm valorile autentice din alte ţări printr-un demers critic, raţional şi nu printr-un „mimetism” infantil şi păgubos.
Managementul românesc trebuie să valorifice realităţile şi forţele creatoare ale actualei societăţi româneşti, să exploateze şi să valorifice la maximum această mentalitate, fără a ignora necesitatea schimbării acesteia. Suntem prea întârziaţi, prea grăbiţi şi prea săraci pentru a aştepta schimbarea de mentalitate în vederea obţinerii unor rezultate mai bune, în condiţiile în care lumea se mişcă într-un ritm rapid. Orice model străin poate fi acceptat mai degrabă ca un depozit de experienţă, ca o bază de date, decât ca o linie de conduită. După 1989, nu am adus din ţările capitaliste concepţia faţă de muncă, disciplină şi cultul calităţii şi responsabilităţii antreprenoriale, ci am adus drogurile, delicvenţa, reţelele mafiote şi crima organizată.
Evenimentele din Decembrie 1989 au marcat intrarea României într-o etapă de tranziţie de la economia socialistă la ca capitalistă.
Prima etapă a acestei tranziţii, 1990-2000, a fost gestionată de mai multe guverne ce nu au reuşit să realizeze decât un declin economic care, la rândul său, a generat, pe de altă parte, sărăcie şi insecuritate economică pentru cea mai mare parte a populaţiei şi, pe de altă parte, creşterea decalajelor ce ne despart de ţările membre ale Uniunii Europene şi de celelalte ţări dezvoltate ale lumii.
În mod firesc, intrarea în sec.XXI nu mai putea continua în acest mod. De aceea, în faţa crudei realităţi româneşti nu se poate să nu ne stabilim un program de redresare economico-socială, care să vizeze o serie de obiective cum ar fi:
- creşterea economică durabilă şi în ritm accelerat, generată de sporirea producţiei naţionale;
- accelerarea privatizării în toate sectoarele de activitate;
- reducerea rapidă a ratei inflaţiei;
- atragerea substanţială de investiţii străine;
- accesul sporit şi convenabil la credite externe pentru dezvoltarea şi consolidarea rezervei valutare a ţării;
- simplificarea procedurilor birocratice, combaterea fermă a corupţiei şi întărirea autorităţii instituţiilor statului.

Rezultatele aplicării unui asemenea program trebuie să fie:
-progresul economic şi reducerea decalajelor ce separă România de ţările dezvoltate;
- ridicarea calităţii vieţii cetăţenilor ţării;crearea unui climat social paşnic;
- consolidarea democraţiei statului de drept;
- crearea condiţiilor pentru apropierea României de orizontul integrării în structurile europene şi euroatlantice.

România a intrat într-o etapă în care „timpul nu mai are răbdare”, iar mentalitatea trebuie schimbată din mers. Aceasta înseamnă că, chiar dacă alergăm mai încet, nu trebuie să ne oprim. Ca atare, trebuie să asimilăm tot ceea ce este mai bun în lume cu privire la management, să procesăm aceste cunoştinţe, iar apoi să privim la realitatea românească şi să selectăm ceea ce ni se potriveşte.
Infuzia de nerv şi spirit capitalist de acţiune este necesară doar până la limita în care aceasta amorsează un proces care, ulterior, se poate autoîntreţine.
În concluzie, putem afirma că a venit timpul ca şi în managementul guvernamental românesc să trecem de la managementul administrator la managementul antreprenor, patron, care este acompaniat de multă inovaţie, dinamism şi responsabilitate.
Astăzi este mai actuală ca oricând una din cele „322 de vorbe memorabile ale lui Petre Tuţea”, care spunea: „Pe paşii domnului ăstuia foarte mare care se cheamă «întreprinzător», pe paşii ăstuia se naşte civilizaţia modernă”.
Având în vedere cele menţionate mai sus, ne vom permite să redăm unele consideraţii privind îmbunătăţirea filosofiei managementului românesc.
- În ceea ce priveşte inteligenţa activă şi şcoala pe care o fac, românii se pot compara cu oricine din această lume. Avem oameni foarte bine pregătiţi, iar în ceea ce priveşte educaţia, suntem peste media europenilor. Ca atare, românii sunt deştepţi, isteţi, bine ducaţi, dar deocamdată săraci, iar cultura lor este elementul stabil, temeinic şi statornic al afirmării neamului românesc. Românul este în stare să îmbine exactitatea şi corectitudinea germană cu fantezia şi spiritul francez, cu tradiţie şi tehnica japoneză şi cu spiritul de aventură american.
Singura diferenţă dintre România şi celelalte ţări dezvoltate este atitudinea faţă de muncă.
- Actuala etapă pe care o parcurge România este o etapă a reformei şi restructurării, adică o etapă în care trebuie separate valorile de nonvalori şi pseudovalori.
- Economia României este o economie bolnavă, iar boala ei se cheamă „ineficienţă”.
- Deoarece nici o ţară nu a avut experienţa unei alte ţări, fiecare ţară trebuie să încerce soluţii proprii, aplicabile inclusiv la mentalităţile poporului respectiv.
- Deoarece şi până acum am realizat bine multe lucruri, va trebuie ca în continuare să perpetuăm ce este bun şi să construim pe această bază.
- Deoarece astăzi în România puterea de cumpărare este scăzută, în unele sectoare mai domină monopolurile, iar străinii sunt tentaţi să pătrundă în ţară doar pentru piaţa pe care aceasta o oferă, menţinerea pe piaţa internă este foarte dificilă.
- Lucrurile merg prost în România deoarece românul s-a obişnuit cu ideile „merge şi aşa” şi „se poate şi altfel decât spune legea”. Singura soluţie este ca românii să întrerupă „somnul raţiunii” şi să intre în normal.
- Problema principală şi cea mai grea a unui manager este nu să producă, nu să livreze, ci să încaseze banii pe ce oferă clienţilor.
- Dacă la nivelul societăţii româneşti se iau o serie de decizii proaste care privesc pe toţi membrii societăţii, acest lucru se datorează faptului că la noi există şi o lipsă de cultură statistică, în sensul că multă lume nu realizează importanţa de a furniza în mod sincer şi corect anumite date şi informaţii.
 - În economia românească, atâta timp cât producţia naţională nu se relansează, vor mai fi blocaje economice. Acest blocaj a pornit de fapt de la decapitalizarea societăţilor comerciale.
- Trebuie să schimbăm concepţia din „a se duce la serviciu” în „a se duce la muncă”. Altfel, viaţa lui nu se va putea îmbunătăţi, ci dimpotrivă, iar sintagma „omul sfinţeşte locul” va rămâne fără conţinut.
- Numai atunci când fiecare om va simţi pe buzunarul propriu că trebuie să muncească, numai atunci se va munci.
- Orice om simte nevoia să fie apreciat. Cu demnitatea şi cu onoarea lui, cu libertatea şi viaţa lui nu te poţi juca, deoarece poate deveni violent.
- Când un om are o pasiune, indiferent de ce natură este ea, înseamnă că vrea să facă ceva, pe când un om pe care nu-l pasionează nimic nu va putea face nimic. Ca atare, nimeni nu va putea reuşi dacă mâine nu va face ceva mai mult ca azi.
- Forţa unei organizaţii constă în capacitatea şi iniţiativa oamenilor, nu în mijloacele ei tehnice. De asemenea trebuie să ştim să separăm valorile de nonvalori, deoarece există proşti cu diplomă cât şi proşti fără diplomă.
- Nu se poate fundamenta o strategie fără o serioasă activitate de marketing, de la care pornesc toate informaţiile necesare despre piaţă. Atenţia trebuie îndreptată spre cumpărător, deoarece cumpărătorul este cel care ne bagă banii în buzunar.
 - Angajatul guvernamental este totdeauna la dispoziţia clienţilor (contribuabililor), deoarece datorită lor are salariu. Trebuie schimbată optica înrădăcinată la noi, prin care „clientul este la dispoziţia funcţionarului şi nu invers”.
- Cea mai mare atenţie trebuie dată produsului muncii noastre, deoarece având calitate poţi să te lupţi cu oricine pe piaţă. În fond calitatea este, în ultimă instanţă, cea mai bună reclamă, ceea ce ne obligă să stăm tot timpul cu faţa la piaţă şi nu cu spatele spre acesta.
- Este o adevărată artă să-ţi creezi şi să-ţi păstrezi clienţii. Dacă nu posezi această artă, nici nu are rost să încerci. Stăpânul oricărui manager este clientul său. Cu calitatea produselor tale nu-l poţi păcăli pe client decât o singură dată, deoarece a doua oară nu mai ai ocazia să o faci. Dacă nu mai ai piaţă nu mai ai obiectul muncii.
- Psihologia clientului poate urca sau poate să coboare. Un client mulţumit spune la alţi doi pe când un client nemulţumit spune la alţi douăzeci. Nu trebuie deci să uităm că noi trăim de pe urma clienţilor, de aceea trebuie să ţinem permanent legătura cu ei.
- Baza economiei de piaţă este privatizarea, care nu este un scop în sine, ci un mijloc de a ne rezolva eficient problemele prin descentralizarea răspunderilor şi motivarea acţiunilor. Fără proprietate nu poate exista progres.
- Privatizarea face să crească responsabilitatea tuturor lucrătorilor, iar acţionarii nu vor mai tolera practici ce nu au în vedere profilul. Oamenii au altă atitudine faţă de proprietatea privată decât faţă de cea de stat.
- În sectorul privat, deciziile bune au un efect benefic imediat, iar deciziile proaste pot duce chiar imediat la o catastrofă economică. Pentru a lua o decizie bună este nevoie de o informaţie bună, adică o informaţie corectă şi oportună.
- Nu este de ajuns să deţii informaţia, ci trebuie să ştii şi cum să o foloseşti. Cunoaşterea pieţei se poate face doar cu un sistem informaţional perfecţionat. Cheia succesului este informaţia, deoarece supremaţia o are cel care deţine informaţia. Secolul XXI va fi secolul în care nu banul va dicta, ci informaţia.
- Deosebirea esenţială dintre popoarele civilizate şi cele mai puţin civilizate o constituie nu pământul pe care stau, ci mentalitatea pe care o au.
- Cel mai greu lucru de schimbat este mentalitatea oamenilor, deoarece fiecare persoană este dominată de diferite obiceiuri.
- Managerii trebuie să fie cei care îşi schimbă cel mai rapid mentalitatea, adică cei care învaţă continuu şi sunt deschişi la nou. Un manager nou nu poate fi decât acela care se poate debarasa rapid de acest balast, care se cheamă mentalitate.
- Trebuie să ne debarasăm de mentalitatea că putem produce orice şi oricum pentru a primi un salariu.
- Până la urmă, managementul trebuie să fie arta de a-i determina pe alţii să facă din proprie iniţiativă ceea ce doreşti tu, acceptând totodată ideile benefice ale celor conduşi. Desigur că nu poţi conduce bine decât o activitate pe care o cunoşti.
- Manager bun nu poate fi acela care nu-şi iubeşte oamenii pe care îi conduce, deoarece puterea sa nu înseamnă numai resurse de timp, ci şi oamenii. Ca atare, ele trebuie să fie ca un tată de familie.
- Managerul de mâine trebuie să fie un bun psiholog, să aibă spirit de echipă, să fie cinstit, să fie sever, să fie persistent în lupta cu greutăţile şi să fie foarte bine pregătit în domeniul său de activitate, îmbinând pregătirea tehnică, economică şi juridică.
- Un bun specialist nu este întotdeauna un bun conducător. Manageriatul este şi un talent, pe care îl ai sau nu. De aceea există mulţi care nu au o pregătire foarte bună, dar conduc foarte bine. Aşa cum sunt foarte mulţi filologi, dar puţini scriitori, tot aşa sunt foarte mulţi specialişti, dar puţini manageri.
- Un bun manager nu îi poate mulţumi pe toţi. Când toată lumea este mulţumită, înseamnă că lucrurile nu merg prea bine.
- Managerul unui colectiv va fi un manager bun numai dacă a trecut prin toate funcţiile existente în acel colectiv. Numai atunci va avea cele mai mare prestigiu în faţa angajaţilor.
- Un manager trebuie să vorbească de zece ori mai puţin decât ascultă. A conduce nu înseamnă a rezolva toate problemele, ci a selecta oamenii potriviţi care pot rezolva cel mai bine aceste probleme, pentru a ajunge la rezultatele pe care le doreşti. Fără a antrena întregul colectiv nu poţi să reuşeşti. Totodată există riscul ca o răspundere colectivă să se transforme într-o lipsă de răspundere.
- Managerul nu este un lucrător cu program. Atâta timp cât este treaz, ele este conectat la domeniul său de activitate.
- Nu se poate să fii un manager fără a-ţi asuma un anumit grad de risc.
- Managerul care îşi încalcă cuvântul se condamnă la moarte sigură. De fapt, fiecare manager va fi răsplătit sau va plăti pentru ceea ce face.
- Arta de a fi manager presupune a şti să păstrezi lucrurile gata făcute şi care funcţionează bine.
- Managerul va avea succes atunci când va şti să aplice legile generale învăţate la condiţiile specifice domeniului său de activitate şi când nu va aştepta soluţii de la alţii.
- Un adevărat manager este acela care ajunge să plătească salariile lucrătorilor, dividendele acţionarilor şi, pe deasupra, să mai şi investească.
- O mare parte din succesul managerului depinde de modul cum se comportă şi de măsura în care acceptă sacrificiile personale.
- Managerul nu trebuie să pună la baza deciziilor sale sentimente. De asemenea, el nu trebuie să coboare la nivelul de gândire al muncitorului, ci să aducă muncitorul la nivelul de gândire managerială.
- Preţul gândirii managerului este responsabilitatea, deoarece unde este decizie trebuie să fie moralitate.

 *

Nu putem pune punct la această prefaţă fără a ne exprima cel mai drept şi cel mai dulce dintre sentimente – recunoştinţa – faţă de Academia Oamenilor de Ştiinţă din România, în care s-au putut contura o serie de idei din prezenta carte, precum şi faţă de Editura Universitară, care a promovat şi promovează continuu, fără prejudecăţi şi cu un efort material şi uman deosebit, progresul în ştiinţa economică, legătura vie dintre trecut, prezent şi viitor.

Septembrie 2010

Prof.univ.dr. Marius Băcescu,
Membru titular al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România
Vicepreşedintele Comisiei de Cibernetică a Academiei Române

Despre autor

Marius Bacescu

absolvent al Facultăţii de Calcul Economic şi Cibernetică Economică, A.S.E Bucureşti, promoţia 1968; profesor titular de Macroeconomie şi Politici Macroeconomice la A.S.E Bucureşti şi profesor asociat la Universitatea Politehnică Bucureşti şi Institutul Bancar Român. conducător de doctorat în domeniul Ciberneticii şi Statisticii Economice, membru titular al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, membru al Comisiei de Cibernetică a Academiei Române şi al Societăţii Române de Statistică; autor şi coautor a peste 100 de articole publicate, a peste 130 de comunicări ştinţifice şi peste 25 de cărţi în domeniul economic; laureat al premiului Victor Slăvescu pentru economie al Academiei Române în anul 2000 şi al premiului Virgil Madgearu pentru economie al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România în anul 2005.

Angelica Bacescu – Carbunaru

absolventă a Facultăţii de Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică din cadrul ASE Bucureşti, promoţia 1992; profesor universitar la Catedra de Statistică şi Econometrie din ASE Bucureşti; membru corespondent al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România; membru al Comisiei de Cibernetică a Academiei Române, al Societăţii Române de Statistică şi al Societăţii Române de Ştiinţe Regionale; laureat al premiului Victor Slăvescu pentru economie al Academiei Române în anul 2000; autoare sau coautoare a 15 cărţi din domeniul economic, a peste 45 de articole publicate şi a peste 55 de comunicări ştiinţifice.

Unde se găseşte

www.editurauniversitara.ro