3700 RON
Disponibilitate: în stoc
Lucrarea „Elemente de drept“, reprezinta un curs universitar destinat pregatirii din punct de vedere juridic a studentilor de la facultatile cu profil economic, ca parte integranta a pregatirii de specialitate.
Pregatirea viitorilor economisti necesita cunostinte temeinice in domeniul dreptului, in general, pentru a dobandi competentele necesare interpretarii si aplicarii normelor juridice raporturilor ce vor fi incheiate cu partenerii de afaceri, cu celelalte institutii cu care se vor afla in relatii de natura civila sau comerciala.
Prin modul in care a fost conceput, cursul urmareste formarea unei constiinte juridice care se refera, in primul rand, la necesitatea respectarii legilor, a celorlalte acte normative ce reglementeaza domeniul economic si raporturile juridice dintre participantii la aceste raporturi, a disciplinei in exercitarea profesiei si a raspunderii persoanele fizice si juridice pentru actele si faptele pe care le savarsesc.
Cursul are in vedere, in special, notiunile si raporturile de Drept privat, raporturi care stau la baza vietii economice si sociale a persoanelor fizice si juridice.
Raporturile juridice de natura civila ce vor fi incheiate de specialistii din domeniul economic, nu trebuie privite in mod izolat, ci in contextul celorlalte raporturi social-economice cu care se afla in relatii de interdependenta.
Cursul analizeaza principalele institutii juridice din domeniul dreptului privat care reglementeaza din punct de vedere juridic sistemul economic ca factor al dezvoltarii societatii omenesti.
Cuprinde o parte generala, care defineste dreptul in general, functiile si principiile acestuia precum si sistemul dreptului din Romania cu elementele lui structurale.
Un accent deosebit a fost pus pe intelegerea si aplicarea corecta a normelor juridice ce reglementeaza raporturile de drept privat, proba acestora, faptul si actului juridic civil, a prescriptiei extinctive, institutiile juridice privind dreptul de proprietate, contractul ca izvor de obligatii civile, raspunderea civila si in partea finala, cele mai importante contractele speciale cu care opereaza mediul de afaceri si care, sub anumite aspecte, constituie exceptii de la contractul de drept comun.
Am urmarit sa oferim studentilor economisti un material didactic, sintetic si concis, pentru insusirea principalelor institutii juridice ale dreptului in general si in special ale dreptului civil care reglementeaza raporturile din domeniul economic.
Si prin aceasta lucrare ne exprimam recunostinta fata de doamna Prof. univ. dr. Lucia Giosan si domnul Prof. univ. dr. Florea Magureanu, care, din primii ani de functionare ai Universitatii Romano-Americane au elaborat, in mai multe editii, un curs de Drept pentru studentii de la facultatile cu profil economic, curs care a stat la baza structurii si realizarii prezentei lucrari.
Autorul
George Magureanu
Timp liber
Economie generala
Economie generala
Preceptele dreptului sunt: sa traiesti cinstit, sa nu vatami altuia, sa dai fiecaruia ce i se cuvine
Nicolae Iorga Nicolae Iorga a fost istoric, critic literar, dramaturg, poet, ministru, prim-minist ... citeşte mai mult →
ANDREI PIPPIDI Andrei Pippidi (n. 12 martie 1948, Bucuresti) este un istoric roman, mem ... citeşte mai mult →