Curtea Constitutionala a Romaniei si dreptul Uniunii Europene. Culegere de jurisprudenta

Cuvânt înainte Curtea Constitutionala a Romaniei si dreptul Uniunii Europene. Culegere de jurisprudenta

In contextul actual, una dintre cele mai interesante discutii, jurisprudentiala si doctrinara, antrenand tribunalele constitutionale ale statelor membre al Uniunii Europene, vizeaza mecanismele de cooperare cu Curtea de Justitie a Uniunii Europene (in continuare „CJUE”), mai ales ca Tratatul de la Lisabona nu a creat un suprastat european. Mai mult, aplicarea de CJUE a Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, o garantie in plus de care beneficiaza cetatenii statelor membre ale Uniunii Europene, poate conduce la limitarea efectelor deciziilor curtilor constitutionale, prin efectele dreptului Uniunii Europene.

Se poate vorbi despre cooperare sau despre confruntare intre tribunalele constitutionale ale statelor membre UE si Curtea de Justitie a Uniunii Europene?

Cu privire la acest subiect exista mai multe curente de gandire, unul sustinand suprematia Constitutiei, inclusiv fata de dreptul Uniunii Europene, chiar daca accepta prioritatea de aplicare a acestuia din urma, in normele sale obligatorii, fata de toate celelalte norme din dreptul intern, iar altul prioritatea de aplicare sistematica si neconditionata a tuturor dispozitiilor din dreptul Uniunii Europene fata de toate normele din dreptul intern, inclusiv fata de constitutiile nationale.

Unele jurisdictii constitutionale europene de traditie au ajuns, in anumite momente si contexte istorice, inclusiv la concluzia ca este de competenta lor sa efectueze controlul constitutionalitatii dreptului Uniunii Europene, integrat in ordinea juridica interna, in virtutea rolului lor de gardiene ale suprematiei legii fundamentale (spre exemplu, Tribunalul Constitutional din Germania).

Altele curti au acceptat insa un rol extrem de activ in aplicarea uniforma a dreptului Uniunii Europene, efectuand chiar si trimiteri preliminare la CJUE: instantele constitutionale din Belgia, Austria, Lituania, Italia, Spania, Franta, cel mai recent chiar Germania1, unele dintre acestea dupa revirimente jurisprudentiale neasteptate.

Curtea Constitutionala a Romaniei a fost mai rezervata, aliniindu-se tendintei statelor foste comuniste central si est-europene, devenite intre timp membre ale Uniunii Europene, aratand ca nu este nici legiuitor pozitiv si nici instanta judecatoreasca cu competenta de a interpreta si aplica dreptul european in litigiile ce antameaza drepturile subiective ale cetatenilor. Folosirea unei norme de drept european in cadrul controlului de constitutionalitate, ca norma interpusa celei de referinta implica, in temeiul art.148 alin.(2) si (4) din Constitutia Romaniei, o conditionalitate cumulativa: pe de o parte, aceasta norma sa fie suficient de clara, precisa si neechivoca prin ea insasi sau intelesul acesteia sa fi fost stabilit in mod clar, precis si neechivoc de Curtea de Justitie a Uniunii Europene si, pe de alta parte, norma trebuie sa se circumscrie unui anumit nivel de relevanta constitutionala, astfel incat continutul sau normativ sa sustina posibila incalcare de catre legea nationala a Constitutiei - unica norma directa de referinta in cadrul controlului de constitutionalitate. Intr-o atare ipoteza demersul Curtii Constitutionale este distinct de simpla aplicare si interpretare a legii, competenta ce apartine instantelor judecatoresti si autoritatilor administrative, sau de eventualele chestiuni ce tin de politica legislativa promovata de Parlament sau Guvern, dupa caz. Ramane la aprecierea Curtii Constitutionale aplicarea in cadrul controlului de constitutionalitate a hotararilor Curtii de Justitie a Uniunii Europene sau formularea de ea insasi de intrebari preliminare in vederea stabilirii continutului normei europene. O atare atitudine tine de cooperarea dintre instanta constitutionala nationala si cea europeana, precum si de dialogul judiciar dintre acestea, fara a se aduce in discutie aspecte ce tin de stabilirea unor ierarhii intre aceste instante. In cauza, desi intelesul normei europene a fost deslusit de Curtea de Justitie a Uniunii Europene, cerintele rezultate din aceasta hotarare nu au relevanta constitutionala, ele tinand mai degraba de obligatia legislativului de a edicta norme in sensul hotararilor Curtii de Justitie a Uniunii Europene, in caz contrar gasindu-si eventual aplicarea art.148 alin.(2) din Constitutia Romaniei2.

In principiu, nici Curtea Constitutionala a Romaniei nu respinge posibilitatea sesizarii Curtii de Justitie, insa, in interpretarea si aplicarea dreptului Unional, competentele sunt impartite intre instantele nationale (si autoritatile administrative) si Curtea de Justitie, iar Curtea Constitutionala nu interpreteaza dreptul Uniunii. Pentru instanta constitutionala, norma de referinta este Constitutia, recurgerea la mecanismul trimiterii preliminare putand fi avuta in vedere in ipoteza in care norma europeana de interpretat are relevanta constitutionala, iar aceeasi norma are efect direct sau constituie act clarificat.

Lucrarea de fata reuneste, intr-un demers singular, jurisprudenta relevanta a Curtii Constitutionale din Romania cu referire la dreptul Uniunii Europene, din nefericire nu prea numeroasa, fapt scuzabil din punct de vedere istoric, Curtea Constitutionala fiind realmente sufocata pana in 20123 prin invocarea abuziva a exceptiei de neconstitutionalitate, tocmai pentru a se tergiversa judecarea anumitor litigii, in special cele penale antrenand infractiuni de coruptie, insa deosebit de interesanta ca obiect de studiu, chiar daca, spre exemplu, pana la sfarsitul anului 2013, numarul hotararilor CJUE invocate in motivarea deciziilor Curtii Constitutionale din Romania a fost extrem de redus (doar 45), indiferent de utilizarea lor ca argument de autoritate, de circumstanta, ca simpla trimitere ori in context impropriu.

Proiectul a fost sustinut de Asociatia Romana de Drept si Afaceri Europene (ARDAE).

Dragos Calin, judecator, Curtea de Apel Bucuresti

Despre autor

--