Preda drept penal general (nivel licenta, anul II), institutii de drept penal (nivel master) si drept penal comparat (nivel master, in lb. franceza) la Universitatea Babes Bolyai, Facultatea de Drept. Profesor invitat la Universitatile din Limoges (2003 2008), Strasbourg III (2003), Reims (2001), Zaragoza (2001, 2005). Profesor asociat la Facultatea Internationala de Drept Comparat din Strasbourg (din 2002) titular de curs la disciplina Raspunderea penala a persoanelor juridice in dreptul comparat (ciclul II). Profesor asociat la facultatea de Drept din Limoges (Franta) din 2005 titular de curs la disciplina drept penal comparat (Master 2). Formator in cadrul INM, titular de curs la disciplina drept penal (anul I). Prodecan al Facultatii de Drept, Universitatea Babes Bolyai (din 2006), director al revistei Caiete de Drept Penal.
1. Vi se pare oportuna schimbarea sistemului judiciar roman, prin renuntarea la un grad de jurisdictie?
Categoric da. Solutia optima in opinia mea ar fi existenta a doua grade de jurisdictie, cu transformarea recursului in recurs in casatie, ca si cale extraordinara de atac, incredintata spre solutionare exclusiv ICCJ, bineinteles cu existenta unei proceduri de filtrare.
O asemenea solutie aduce, alaturi de avantajul celeritatii si al economiei de resurse, premisa unificarii practicii judiciare. In conditiile in care recursul in casatie vizeaza exclusiv probleme de drept, ICCJ isi poate exercita rolul de a asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii. Organizarea actuala in care domenii intregi de reglementare nu pot ajunge pe rolul ICCJ (spre exemplu, litigiile de munca sau de asigurari sociale) explica in parte caracterul oscilant al jurisprudentei in materie.
2. Considerati ca ar fi necesara o reasezare a siste¬mului judiciar in teritoriu, cu desfiintarea judecatoriilor (o asemenea reforma au adoptat de curand Olanda si Franta, vizand desfiintarea unor instante mici), incat sa existe trei grade ale instantelor, astfel cum exista in majoritatea covarsitoare a statelor europene: tribunal, curti de apel (sau de justitie) si Inalta Curte? Aceasta ar presupune consecinte benefice pentru resursele umane si materiale pentru sistem, posibilitatea unei judecati mai bune pe fond, eliminarea unei noi judecati pe fond in apel, instituirea recursului drept cale de atac limitata strict la problemele de drept. Inalta Curte de Casatie si Justitie ar trebui sa apara ca institutia judiciara ce s ar pronunta pe intrebari preliminare vizand aplicarea unor texte de lege si recursurile impotriva sentintelor curtilor de apel.
Personal nu as vedea oportuna desfiintarea judecatoriilor, dar as fi favorabil unei reorganizari a competentei dupa materie. Eu sunt adeptul orientarii care sustine necesitatea aducerii justitiei mai aproape de cetatean, mai ales pentru cauze de mica importanta. Nu mi se pare o ideea buna ca justitiabilul sa fie obligat sa parcurga distante de pana la 100 km pentru a ajunge in resedinta de judet, in scopul contestarii unei simple amenzi contraventionale, a unei majorari nesemnificative a unei pensii de intretinere sau pentru a fi audiat cu privire la o fapta de lovire.
Cauze de aceasta natura cred ca ar trebui sa ramana in continuare in competenta judecatoriei. In schimb, cred ca ar fi necesara transferarea competentei de drept comun in favoarea tribunalului, judecatoria pastrand in competenta doar cauzele simple.
3. Apreciati ca este necesara eliminarea caii de atac a apelului pentru cauzele mai simple? Dispozitiile din noile coduri de procedura sunt de ajuns?
Da, cred ca in cauzele simple s ar putea statua in prima si ultima instanta.
4. In Germania, spre exemplu, in cauzele simple (plangerile contraventionale, pretentiile comerciale, litigiile de munca) se parcurge o procedura prealabila administrativa pentru ca in fata instantei sa fie adus doar recursul, acesta fiind judecat de un singur judecator. Considerati necesara crearea unui astfel de filtru?
Nu sunt adeptul unor proceduri administrative ce s ar constitui in filtre in privinta accesului la justitie. Cred ca o solutie mai buna are fi consacrarea unui singur grad de jurisdictie pentru cauzele simple.
5. Vedeti ca fiind o masura favorabila sistemului judiciar desfiintarea instantelor militare, instante mentinute cu un statut special si integrarea acestora in cadrul tribunalelor obisnuite si Curtii de Apel Bucuresti, ca sectii militare sau completuri specializate, judecatorii urmand a avea drepturi similare judecatorilor din intreg sistemul judiciar?
Categoric da. In conditiile reorganizarii fortelor armate din ultimii ani, dar si a jurisprudentei Curtii Constitutionale si a jurisprudentei CEDO, pastrarea unei ordini jurisdictionale militare paralele nu este justificata. Personal as opta pentru o desfiintare totala, pastrand eventual o parte din parchetele militare. Organizarea de astazi presupune o risipa de resurse, pune probleme legate de independenta magistratilor militari si este lipsita de coerenta. In conditiile in care in recurs cauza ajunge sa fie solutionata definitiv de magistrati civili (la I.C.C.J.), care este ratiunea incredintarii cauzei spre solutionare in fiind si in apel magistratilor militari?
In masura in care nu se doreste renuntarea completa la jurisdictiile militare, trebuie promovata solutia constituirii unor complete specializate in cadrul unei singure instante de acelasi grad din tara (spre exemplu, la Tribunalul Bucuresti si Curtea de Apel Bucuresti).
6. Care considerati ca ar fi rolul Consiliului Superior al Magistraturii in sistemul judiciar roman? E necesar ca acesta sa aiba in componenta mai multi reprezentanti ai societatii civile? De cine sa fie numiti ori cine sa i aleaga? Care ar fi criteriile pe care trebuie acestia sa le indepli¬neasca? E necesar sa aiba o inalta pregatire profesionala si un statut profesional superior: profesori universitari, avocati renumiti, fosti judecatori la Curtile Europene? E necesara reprezentarea celorlalte profesii judiciare (avocati, notari, consilieri judiciari) in Consiliul Superior al Magistraturii?
Cred ca este nevoie de o regandire a rolului C.S.M. in sistemul roman si a componentei acestuia. Ma indoiesc ca ar fi nevoie de mai multi reprezentanti ai societatii civile, dar mi se pare esentiala reprezentarea celorlalte profesii juridice. Sistemul judiciar nu poate fi privit ca un sistem de caste, ci ca un mecanism a carui buna functionare depinde de coordo¬narea si conlucrarea diferitelor parti componente.
Fara indoiala, conditia privind inalta pregatire profesionala si un statut profesional superior ar trebui sa fie un criteriu de desemnare atat pentru reprezentantii societatii civile cat si pentru reprezentantii celorlalte profesii. Problema nu este de a stabili o asemenea conditie, ci de a impune respectarea ei. Sa ne amintim ca art.143 din Constitutie stabileste ca o conditie pentru numirea ca judecator la Curtea Constitutionala „inalta competenta profesionala”. Si sa ne intrebam care este procentul membrilor actualei Curti care aveau, la data numirii, un doctorat in drept sau o cariera juridica susceptibila de a crea cel putin aparenta unei asemenea competente…
Din pacate, conditia privind inalta pregatire profesionala nu va guverna nici desemnarea magistratilor membri in C.S.M., atata vreme cat ei vor fi alesi pe baza unei notorietati de factura sindicala. Probabil ca acest mecanism de desemnare aduce insa cea mai buna garantie a independentei acestor persoane, asa incat mentinerea lui isi gaseste justificarea.
7. Ce cale de recrutare in magistratura considerati ca ar fi corespunzatoare situatiei actuale a societatii romanesti: recrutarea printr o scoala superioara de pregatire deschisa oricarui absolvent al facultatii de drept ori recrutarea prin examene dupa un numar de ani vechime in diverse profesii juridice? Considerati ca se asigura o calitate net superioara a pregatirii magistratilor prin o scoala superioara de magistratura?
Practica ultimilor ani, de organizare a doua sesiuni de admitere in magistratura pentru juristi cu 5 ani vechime este o optiune fundamental gresita, ale carei repercusiuni asupra calitatii actului de justitie se vad si vor continua sa se vada mult timp de acum inainte. De cele mai multe ori, asa numita vechime este fictiva, fiind vorba despre persoane care au fost incadrate la diverse firme ca si consilieri juridici (tocmai pentru a obtine acea vechime), dar care in realitate desfasurau activitati de cu totul alta natura. Presupunand insa ca persoana in cauza chiar a exercitat timp de 5 ani activitati specifice postului de consilier juridic, cu ce o ajuta aceasta activitate intr o viitoare cariera de procuror? Sa nu uitam ca aceste persoane nu mai trec printr un alt filtru dupa concursul de admitere, devenind direct magistrati definitivi.
Un astfel de concurs ar trebui organizat o data la cativa ani, cu un nivel de exigenta cel putin egal cu cel de la concursul de admitere in I.N.M., pentru a permite accesul in magistratura doar pentru cei care au intr adevar in spate o cariera juridica reala, dar care din diverse motive doresc sa imbratiseze o alta profesie juridica decat cea care i a consacrat profesional.
In rest, accesul in magistratura ar trebui organizat doar prin I.N.M..
8. Apreciati ca sistemul actual de invatamant din facultatile de drept din Romania sufera de lacune in ce priveste pregatirea studentilor in diversele ramuri de drept? Daca raspunsul in viziunea dumneavoastra e afirmativ, puteti indica acest lacune? Care ar fi rezolvarea lor si cum apreciati ca este necesar a se schimba sistemul de invatamant din facultatile de drept? E necesara o colaborare stransa intre instante, birourile de avocati si facultatile de drept in ce priveste practica studentilor? Cum sa se materializeze o astfel de colaborare care sa fie efectiva, iar nu numai formala? Scoala romaneasca de drept poate deveni competitiva, in spatiul concurential al Uniunii Europene?
Scoala juridica romaneasca sufera de multe lucruri, si cred ca existenta unor lacune privind anumite ramuri de drept e una care conteaza mai putin. Desigur, e greu de gasit in oferta facultatilor de drept o posibilitate reala de specializare in dreptul comunicatiilor, in dreptul sportului, in dreptul pietelor de capital etc., dar problema fundamentala este scaderea continua a nivelului de pregatire al absolventilor. Din pacate, crearea a zeci de facultati de drept, de stat sau private, nu a facut decat sa genereze o „vanatoare” de candidati pentru admitere, si o scadere permanenta a nivelului de exigenta in facultati (acolo unde o asemenea exigenta a existat…). In conditiile subfinantarii de la bugetul de stat a invatamantului superior, facultatile de drept de stat depind intr o masura apropiata de cea a facultatilor private de taxele de scolarizare platite de studenti. Atunci cand o facultate incearca mentine un standard ridicat de calitate, ea pierde inevitabil un numar important de studenti in favoarea altora (de stat sau private), iar acest lucru are consecinte directe asupra resurselor financiare de care ea va dispune.
In privinta practicii studentilor din facultatile de drept, la ora actuala aceasta este in cea mai mare parte lipsita de eficienta. Iar cauzele sunt multiple. In primul rand, sistemul judiciar nu poate acoperi anual numarul studentilor din facultatile de drept care ar trebui sa efectueze aceasta practica. Cu atat mai mult cu cat, prin traditie, practica se efectueaza pe perioada vacantei de vara, care se suprapune in cea mai mare parte peste vacanta judecatoreasca. In al doilea rand, practicienii nu sunt stimulati in niciun fel sa se implice in organizarea acestei practici, iar sistemul de voluntariat nu mai poate functiona. Un magistrat care este coplesit de numarul dosarelor si isi va gasi, de regula, timp pentru a se ocupa de coordonarea practicii unor studenti. In plus, nu exista nicio reglementare a activitatilor pe care un student le poate efectua in cadrul stagiului de practica. Asa se face ca, de cele mai multe ori, practica este efectuata sub coordonarea directa a unui magistrat, doar atunci cand exista o relatie personala intre acesta si studentul in cauza (rudenie, prietenie etc.). Lucrurile stau la fel si in privinta avocatilor. Nu exista nici aici o reglementare legala a statutului studentului in practica (spre exemplu, sub aspectul obligatiilor legate de secretul profesional), dar nici interesul avocatilor privind implicarea in organizarea practicii.
Cu certitudine o colaborare intre facultati, instante, parchete, barouri etc. este necesara, in absenta acesteia organizarea practicii nu se poate realiza. Probabil s ar impune organizarea stagiilor de practica pe perioada intregului an universitar, limitarea acestora la nivelul ultimului an de licenta si a studiilor de masterat, gasirea unei modalitati de stimulare a implicarii practicienilor in organizarea acestei practici etc.
9. Considerati ca situatia sociala si economica a Romaniei influenteaza defavorabil alegerea unei anumite profesii juridice? Apreciati ca interesele materiale au condus multi absolventi de drept de a alege una sau alta dintre profesiile juridice? Daca raspunsul este afirmativ, cum se poate preveni o astfel de tendinta?
Din pacate, asemenea cazuri exista. Nu am date care sa imi permita sa ma pronunt in privinta numarului acestora, dar mi a fost dat uneori sa asist la marturisiri de genul „as fi vrut sa intru in barou, dar nereusind sa obtin o semnatura am dat admitere la I.N.M. si am devenit magistrat”, sau „am devenit magistrat ca in felul acesta am un venit lunar sigur”. E greu de spus cum ar putea fi evitate astfel de situatii.
10. In urma numeroaselor condamnari ale Romaniei la CEDO, care sunt masurile pe care le vedeti a fi adoptate pentru a preintampina, pe de o parte, plangeri la CEDO, iar pe de alta parte condamnari in temeiul Conventiei Europene a Drepturilor Omului? Considerati ca judeca¬torii poarta vina exclusiva a acestor condamnari? Sau justitiabilul roman nu cunoaste conditiile in care poate sesiza instanta de la Strasbourg, multe plangeri fiind informe?
Fara indoiala, nu se poate spune ca judecatorii poarta vina exclusiva a condamnarilor pronuntate de CEDO. Acolo unde condamnarea are la baza o dispozitie legala ce contravine Conventiei si care nu lasa magistratului posibilitatea de a actiona in alt mod (a se vedea, spre exemplu, masura arestarii preventive dispusa de procuror in reglementarea anterioara), nu se poate reprosa judecatorului sau procurorului condamnarea. In acest caz legiuitorul trebuie sa intervina pentru a corecta dispozitiile aplicabile in materie. Din pacate, exista numeroase cazuri in care instantele pronunta in continuare solutii contrare unei jurisprudente CEDO adesea in cauze contra Romaniei , cu toate ca aceasta jurisprudenta a fost invocata de una dintre parti. In astfel de cazuri nu exista nicio indoiala cu privire la culpa exclusiva a judecatorului in privinta condamnarii ce se va pronunta ulterior de catre CEDO. In fine, exista o a treia categorie de situatii, in care culpa este partajata intre judecator si legiuitor. Este vorba de acele dispozitii legale care in litera lor contravin Conventiei, dar care pot fi interpretate intr o maniera compatibila cu prevederile acesteia (a se vedea, spre exemplu, procedura contra¬ventionala, care potrivit reglementarii actuale, este guvernata de principiile procedurii civile. Cu toate acestea, printr o interpretare si aplicare rationala, aceste norme de procedura pot ajunge sa asigure garantiile prevazute de art.6 din Conventie in caz de acuzatie in materie penala). In masura in care judecatorul nu recurge la o asemenea interpretare va avea, indubitabil, o culpa, chiar daca nu exclusiva in cazul unei hotarari de condamnare pronuntata de CEDO.
11. Considerati ca si in prezent, in lume si in Romania, puterea politica exercita influenta sau control asupra magistratilor? Daca raspunsul este afirmativ, in ce modalitate?
Atata vreme cat un magistrat isi exercita cu buna credinta si profesionalism atributiile si are o conduita conforma cu statutul sau, el se poate considera la adapost de influenta factorului politic. Factorul politic nu mai are, la ora actuala, parghii directe de influentare a actului de justitie.
Din momentul in care un magistrat devine santajabil, indiferent de motiv si intr o acceptiune larga a termenului, el va fi supus influentei externe, inclusiv influentei politicului. Iar politicul nu va ezita sa foloseasca aceasta influenta.
12. Ce ar trebui sa faca membrii corpului profesional al magistratilor pentru intarirea independentei si sporirea increderii publicului in actul de dreptate? Este necesara o educare a elevilor si adultilor in acest sens?
Sa faca lucrurile sa mearga mai bine. Atata vreme cat procesele treneaza ani de zile, cat pe stari de fapt identice se pronunta solutii diametral opuse, cat adeseori relatia magistratilor cu justitiabilii si cu membrii celorlalte profesii juridice este departe de ceea ce ar trebui sa fie, cat preocuparea pentru bunul mers al justitiei se limiteaza de cele mai multe ori la obtinerea sau pastrarea unor privilegii, nu se poate spera la o sporire a increderii publicului in actul de justitie (care este inca departe de a fi sinonim cu actul de dreptate folosit in textul intrebarii). Alternativa este de a incerca eventual o manipulare (nu o educare) a elevilor si adultilor, caci manipularea este termenul corect pentru a desemna procedeul prin care se incearca a se inocula unui grup o ideea contrara realitatii (in speta convingerea ca lucrurile in justitie merg bine, desi realitatea este alta).
13. Care apreciati ca este rolul avocatilor in intarirea medierii, privit din perspectiva faptului ca avocatii sunt primii care iau contact cu persoanele aflate in diverse conflicte? Considerati ca este suficient a se prevedea obligatia judecatorului de a indruma partile la mediere, cata vreme medierea trebuie adusa de cele mai multe ori la cunostinta publicului anterior luarii in calcul a posibilitatii de a introducere a actiunii in instanta?
Cu certitudine, nu este suficient a se prevedea obligatia judecatorului de a indruma partile la mediere, in momentul in care exista deja un litigiu inregistrat pe rolul instantei. Cu toate acestea, personal sunt sceptic in privinta succesului institutiei medierii in Romania, chiar daca in alte sisteme juridice nationale ea s a dovedit un instrument foarte eficient. Sper ca practica viitoare sa contrazica aceasta afirmatie a mea.
14. In ce priveste problema investitiilor, considerati ca sistemul judiciar roman este capabil a se autofinanta, partial si cat? Care ar fi masurile ce trebuie luate in acest scop?
Nu dispun de date care sa imi permita o asemenea evaluare. Cu certitudine insa anumite lucruri ar fi de facut in aceasta privinta. Spre exemplu, stabilirea clara a unor bareme pe baza carora sa fie evaluate cheltuielile de judecata in materie penala. La ora actuala ele sunt, in majoritatea cazurilor subevaluate, iar in absenta unui asemenea barem ele nu pot face obiectul unei cenzuri.
