Adrian Cioroianu (n. 5 ianuarie 1967, Craiova) este un istoric, jurnalist, eseist si om politic roman, care a indeplinit functia de ministru al afacerilor externe in cabinetul Tariceanu (in perioada 5 aprilie 2007 ‑ 15 aprilie 2008).
Conferentiar universitar la Facultatea de Istorie de la Universitatea Bucuresti, el este autorul mai multor carti de istorie a Romaniei (si in special de istorie a Romaniei comuniste).
Dupa absolvirea facultatii, a devenit cadru didactic la Facultatea de Istorie din cadrul Universitatii Bucuresti, in prezent avand gradul didactic de conferentiar. De asemenea, a fost profesor la Colegiul PRO din Bucuresti (1998‑2007), redactor la revista „Dilema veche” (1998‑2007) si redactor la Gazeta Sporturilor. A realizat emisiunile „Ora de istorie” (Realitatea TV, 2000); „Chiasma. Dialoguri PAX” (PAX TV, 2003) si „Totul la vedere” (TVR 1).
Adrian Cioroianu a publicat studii si articole in urmatoarele ziare si reviste: „Lettre International”, „Dosarele Istoriei”, „Suplimentul de Cultura”, „Ziua”, „GEO” (editia romaneasca), „Sfera Politicii”, „Cotidianul”, „Revista 22”, „Radio Romania”, „Gazeta de Sud”, „Monitorul de Neamt”, „Adevarul de Arad”, „Formula AS”, „Evenimentul Zilei”, „Opinia studenteasca”, „Lumea Ieseanului”, „Cuget liber”, „Revista de Politica Externa”. Este membru al Grupului pentru Dialog Social si al Societatii Timisoara.
Lucrari publicate: Arhiva Durerii (Ed. Fundatia Academia Civica, 2000) ‑ in colaborare cu Lucian Boia and Tom Sandqvist; Scrum de secol. O suta una povesti suprapuse (Ed. Curtea Veche, 2001); Focul ascuns in piatra. Despre istorie, memorie si alte vanitati contemporane (Ed. Polirom, Iasi, 2002); Ce Ceausescu qui hante les Roumains. Le mythe, les representations et le culte du Dirigeant dans la Roumanie communiste (Editions Curtea Veche et AUF, 2004); Pe umerii lui Marx. O introducere in istoria comunismului romanesc (Ed. Curtea Veche, 2005); Sic transit gloria... Cronica subiectiva a unui cincinal in trei ani si jumatate” (Ed. Polirom, Iasi, Colectia Ego, Publicistica, 2006).
1. Considerati ca Romania de azi este diferita de cea anterioara anului 1989? Din aceasta perspectiva, se poate vorbi, din perspectiva dumneavoastra, de o magistratura de dinainte de 1989 si de una de dupa 1989?
Romania, in mod cert, este alta tara chiar daca mai pastreaza (prin noi, prin locuitorii ei) si ceva din moravurile celei vechi. Teoretic, acelasi lucru se poate spune si despre magistratura post‑1989. Schimbarile in orice institutie din tara sunt evidente, chiar daca nu sunt atat de rapide si de ample pe cat ni le‑am dori. Nu impartasesc nihilismul celor care spun ca, dupa 1989, nu am schimbat decat decorul si cateva personaje. Noi avem acest talent al lamentatiei, dar lucrurile nu stau chiar asa (de rau). Repet: cu bune si rele, Romania de azi este alta tara fata de cea anterioara lui 1989.
2. Ar trebui trecuta cu vederea colaborarea unor magistrati cu serviciile Securitatii, data fiind experienta si competenta acumulata (stiut fiind ca un bun specialist se formeaza in multi ani) sau ar trebui ca aceste persoane sa fie expuse si indepartate din profesie? Solutia din Germania de Est, unde, dupa caderea zidului si reunificare, judecatorii din perioada comunista au fost indepartati, este cea mai buna?
Nu cred ca puteam aplica modelul Est‑german, din simplul motiv ca noi nu aveam o Romanie de Vest! Eu cred ca ar fi fost mai corect daca respectivii magistrati si‑ar fi recunoscut acea colaborare. E cert ca in cazul unor persoane ea a existat. Si nu numai magistratii ci toti care au avut‑o , ar fi fost mai corect daca acea colaborare, petrecuta in anumite conditii istorice, ar fi fost recunoscuta si asumata. Din pacate, e clar ca nu am avut acea maturitate ca societate in 1990. Cred ca asa s‑ar fi putut pleca la drum intr‑o societate noua. Fara pericolul santajului, fara informatii „pe surse” in presa (vezi cazul Mona Musca sau Constantin Balaceanu‑Stolnici s.a.) sau, in cazul dvs., fara banuiala ca unii magistrati sunt in continuare santajabili si, deci, influentabili. Dar acum faptul e consumat. Dupa 20 de ani oricum se produce o innoire „demografica” a personalului oricarei institutii. Banuielile, insa, nu vor disparea. Puteai fi student la Drept in 1989 si totodata „agatat” de Securitate. Se stie ca sistemul de atunci viza si elevi de liceu (dintre cei buni sau cei cu vreun pacat la activ), le facilitau admiterea in facultate, apoi urma colaborarea etc. Acei oameni azi sunt inca tineri. Drept care nu intrevad finalul suspiciunilor, prea curand.
3. Considerati ca si in prezent, in lume si in Romania, puterea politica exercita influenta sau control asupra magistratilor? In ce modalitate? Prin ce parghii?
Intrebarea aceasta suna teribil in contextul actualului caz Catalin Voicu, atat de discutat in presa (cu argumente sau nu, magistratii stiu mai bine). Din pacate, cred ca principalul defect al Romaniei actuale este gradul ei inalt de politizare. Repet: nu numai in sistemul juridic ci si in invatamant, sanatate, mass‑media etc. Este viciul fundamental al societatii noastre si, fara un pact politic al tuturor partidelor care conteaza, aceasta tara nu se va rezolva. Pentru ca s‑au simtit slabe in contactul lor cu cetatenii, partidele noastre si‑au dorit intarirea legaturilor lor cu institutiile. Medici din spitale sau profesori din scoli se spioneaza intre ei la fel cum o fac unii politicieni pentru a ajunge sef intr‑un spital sau intr‑o scoala. Unii medici, unii profesori sau unii magistrati chiar cauta, ei, protectia politicului, crezand ca astfel vor avansa mai repede (si, din pacate, uneori au dreptate in a crede aceasta). Lumea magistraturii nu pare diferita. Cum spuneam, banuielile (care sunt multe) sunt chiar mai periculoase decat faptele dovedite (putine). Modalitatea de influenta este tocmai traficul de influenta. Da, sunt oameni in Romania care cu asta se ocupa. Nu toti sunt politicieni, dar influenta lor are de cele mai multe ori o miza politica.
4. Daca ar trebui sa va adresati unei instante din Romania, pentru a va ocroti un drept, ati avea incredere in sistem, in general, si in judecator, in special? Exista vreo diferenta intre ceea ce ar trebui sa fie un judecator si ceea ce el este, in realitate?
Evident ca as apela la sistemul national de justitie. Dar as minti daca as spune ca as avea, la inceput, incredere 100%. Cum spuneam, banuielile de care te lovesti la tot pasul sunt chiar mai toxice decat faptele dovedite, cate vor fi fost ele. Personal, cred totusi ca trebuie „cantarit” fiecare om (si fiecare magistrat) in parte. Nu‑l poti judeca pe om in functie de institutia din care face parte. Nu am o expertiza in domeniu, dar cred ca magistratii, fiecare in parte, sunt mai buni decat sistemul de justitie in general. Cum se explica acest lucru? Probabil ca defectele fiecaruia, atatea cate sunt, chiar daca par minore la scara individului, impreunate fac o masa critica ce marcheaza in mod nefast sistemul. Aceasta, prin extensie, e valabila si la scara intregii societati romanesti.
5. Ce socotiti ca ar trebui sa faca membrii acestui corp profesional pentru intarirea independentei si sporirea increderii publicului in actul de dreptate? Cum ar trebui sa se comporte un judecator? S‑a nascut oare judecatorul ideal?
Nelucrand in sistem, ar fi incorect sa dau sfaturi. Judecatorul ideal poate exista numai in romanele lui John Grisham si poate nici acolo. In lumea reala nu exista. Dar nu asta e problema pentru ca un om normal isi doreste un judecator normal, nu unul ideal. Ce mi‑as dori ar fi ca acest corp profesional care este de o importanta cruciala pentru statul de drept sa urmareasca mai sustinut cresterea propriei sale credibilitati sociale. Mi‑as dori sa reziste mai mult la cantecul sirenelor politice sau politizante. Probabil ca in timp se va produce o ameliorare progresiva in sistem doar ca pentru generatiile care suntem fiecare an si fiecare deceniu inseamna mult. Si, ca profesor de istorie, am o perspectiva de acest gen asupra acestor schimbari: in jurul nostru, totul este tranzitie. De fiecare data cand revad procesul lui Nicolae Ceausescu macar imi spun ca asa ceva astazi nu ar mai fi posibil. Sa speram ca peste alti 20 de ani vom spune la fel: ca atunci nu vor mai fi posibile greselile noastre de azi.
