Dan Culcer (n. 15 iunie 1941) este un critic literar, prozator, poet, traducator si ziarist roman.
Dupa incercari nereusite in 1957 si 1958 de a intra la medicina sau la istorie (amandoua fiind facultati unde se aplica numerus clausus contra copiilor de burghezi), reuseste sa‑si transfere dosarul la Facultate de filologie romana a Universitatii Bolyai din Cluj. Cunostintele de limba maghiara pe care i le cultivasera mama si unchiul, ambii bilingvi, ii folosesc si ulterior, caci pe aceasta baza, ca diplomat al Facultatii de filologiei, specialitatea limba si literatura romana, a unificatei (1959) universitati Babes‑Bolyai, este repartizat in 1963, la propunerea profesorului universitar Mircea Zaciu, ca preparator universitar la Institutul maghiar de arta teatrala din Targu‑Mures.
Fondeaza, impreuna cu Romulus Guga si Mihai Sin, revista lunara de cultura „Vatra”, care apare incepand cu mai 1971. Dan Culcer devine redactor de rubrica, redactor sef‑adjunct, ca apoi sa fie „degradat” ca publicist‑comentator, si in fine sef de sectie in urma catorva „gafe” politice intentionate, expresia a unei opozitii politice precaute dar tot mai manifesta.
Dupa moartea redactorului‑sef Romulus Guga, intra intr‑o zona de turbulente in relatiile cu colegii, dintre care se vor alege si cativa informatori amatori, pe fondul unor gelozii de cariera. Aceasta perioada se reflecta in dosarul de urmarire informativa (D. U. I. ) deschis pe numele „Dinu”, din arhivele Centrului national pentru studierea arhivelor Securitatii CNSAS. Este „criticat” si pus la punct in urma unei sedinte de partid in redactie, organizata cu sprijinul logistic si la indemnul Securitatii judetene, reprezentata de colonelul Nicolae Grama.
Intretine, inca din mai 1971, relatii de taina cu unii reprezentanti ai exilului politic (Virgil Ierunca si Monica Lovinescu, ca atatia altii dintre colegii sai de condei, fara sa afle ca exista solidaritati, (datorita conspirativitatii impuse de epoca), face calatorii in Franta si Belgia ca membru al Societatii Jules Verne din Paris si al Asociatiei internationale a sociologilor de limba franceza A.I.S.L.F., prezinta comunicari despre utopia negativa (=distopia) a lui George Orwel (in 1984 la Cerisy la Salle, ca bursier al „Fondation pour une entr’aide intellectuelle européenne „). Securitatea incearca sa faca joc dublu: ii aproba pasaportul dar ii confisca biletul de tren. Pentru a ajunge totusi la colocviu, strabate cu auto‑stopul Europa de la Oradea la Paris, intr‑o saptamana. Scrie studii despre cenzura si are tupeul sa incerce sa le publice in Vatra, sub titlul „ Listele de ‘uvrajuri prohibarisite’ „. Nu e cooperant cu autoritatile de Securitate, care afla ca nu e sincer cu ei, aduce carti interzise care i se confisca la vama, ii umbla gura in public si incurajeaza diversi contestatari, Liviu Ioan Stoiciu, Dan Petrescu, Stefan M. Gabrian. Era „turnat” deja in 1972 de o poeta care isi semna „notele informative” cu numele de cod „Donna Alba”. Securitatea reincepe urmarirea informativa in 1982, corespondenta ii este deschisa (vezi „Cartea alba a Securitatii”, editia M. Pelin), se folosesc mijloacele tehnice ‑ ascultarea telefonului, perchizitii domiciliare secrete.
E izolat in redactie si sfarseste prin a planui o plecare definitiva in Franta in grup, cu toata familia sa de sase persoane, plecare pe care o organizeaza in taina si eficient. Sub pretextul unui tratament medical, a doua sotie, scriitoarea Maria Mailat, pleaca prima cu doi copii, in 1986. In august 1987, primeste viza de iesire si ajunge in Franta, la Paris, in octombrie 1987, prin reintregirea familiei. Dan Culcer cere azil politic, care i se acorda imediat de catre Oficiul francez pentru refugiati si apatrizi ‑OFPRA).
Dupa cateva stagii de formare in domeniul utilizarii ordinatoarelor in presa, devine el insusi formator si lucreaza la Paris intermitent pentru CFPJ ‑ Centre de formation et perfectionnement des journalistes, in calitate de conferentiar‑ziarist.
Experiente neconcludente si scurte in cateva redactii pariziene ca secretar de redactie („Alternances”, revista editata de fiica publicitarului evreu Marcel Bleustein (Blanchet) ‑ agentia Publicis ‑ pentru comunitate; „Argus”, o revista lunara de asigurari; „Africa International”).
Face o cariera de grafician pe ordinator si de ziarist, secretar de redactie, in presa sindicala franceza, fiind sef de serviciu Editura la Confédération française démocratique du travail (CFDT‑Santé) incepand cu 1993. Intre venirea sa in Franta si momentul in care i se ofera un post stabil, face ziaristica ocazionala si prost retribuita la posturile de radio franceze (Radio France International ‑ RFI, serviciul roman) si engleze (BBC, serviciul roman), sau neretribuita ‑ la Radio Solidarnosc (un post parizian al rezistentei anticomuniste poloneze, al carui studio era langa Place du Tertre, in Montmartre, unde se intalneste cu exilatii mai vechi Dinu Zamfirescu, Antonia Constantinescu si Radu Portocala.
”Revolutia” romana si prabusirea statelor socialiste ii dau de lucru in mod neasteptat. Lucreaza oficial ca traducator pentru o agentie de subtitraje video (Videoadapt), colaboreaza in perioada „revolutiei” din Romania (decembrie 1989‑februarie 1990) cu studiourile de televiziune TF1, A2 si La 5 din Paris, ca traducator‑interpret. Onorariile substantiale obtinute astfel in cateva luni ii permit sa se aventureze intr‑o lunga expeditie de recunoastere, in compania etnologului francez ex‑comunist Claude Karnoouh, de la Oradea la Bucuresti, prin Maramures si Secuime, din care aduce nu doar observatii despre lumea veche care parea ca nu se mai darama, fixate intr‑un reportaj, „Periplu pentru descoperirea tarii mele” (publicat in franceza de revista anarhista „Iztok”, ci si noua ore de imagini video HI 8 mm de maxim interes pentru istoria recenta, din zone neacoperite de emisiunile in continuu al Televiziunii Romane „Libere”. O parte din imagini sunt distruse prin neglijenta agentiei Videodapt, cateva casete, copii Betacam, supravietuiesc in arhivele Culcer (ele contin un interviu cu Mihai Sora, ca ministru al Invatamantului ; o lunga dezbatere in cadrului Grupului de Dialog Social (G.D.S.) la care fusese invitat generalul Chitac; scene din periferia Bucurestilor in perioada pre‑electorala; manifestari al Bisericii greco‑catolice la Cluj ‑ slujba in aer liber; un interviu cu Mircea Zaciu, reuniuni politice de fondare ale Uniunii Democrate a maghiarilor din Romania UDMR la Cluj si Sf. Gheorghe, discutii cu profesori si studenti la Targu Mures pe tema invatamantului medical universitar maghiar autonom, etc.). Televiziunea franceza, dupa o perioada de exces, nu mai da nici o importanta evenimentelor din Romania. Revolutia transmisa in direct se dovedise o inscenare politica manipulata de Securitate.
Infiinteaza in mai 2000 revista electronica (on line) Asymetria (http://www.asymetria.org), care se reinnoieste trimestrial, cu peste 3 000 de vizite pe luna. La 7 decembrie 2000 infiinteaza grupul de discutii Yahoo: „Societatea de maine”, care reia titlul unei reviste clujene de sociologie din anii 1920‑1925, fondata de Ion Clopotel (http://fr.groups.yahoo.com/group/societatea_de_maine/) cu in jur de 150 de membri stabili. Militeaza pentru Procesul comunismului, pentru reprezentarea drepturilor victimelor sistemului penitenciar si carceral comunist, pentru aplicarea lustratiei si pentru reintegrarea lui Paul Goma in drepturile sale cetatenesti, redactand singur sau in colaborare cu intelectualii Ioan Rosca, Valerian Stan, Flori Stanescu, Mircea Stanescu, diverse proteste si apeluri.
Scrieri: „Un loc geometric” (texte), Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1973 „Citind si traind literatura”, eseuri de sociologia literaturii, Editura Dacia, Cluj, 1976 „Serii si grupuri”, eseuri de sociologia literaturii, Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1981.
Preliminarii
Inainte de a raspunde intrebarilor dumneavoastra, voi face o fraza privitoare la independenta justitiei, la inamovibilitate dar si la imunitatea parlamentarilor.
Imunitatea, ca si inamovibilitatea, sunt privilegii. Ele sunt practici sociale puse in lege pentru a apara libertatea de decizie, a evita presiunile exterioare asupra celor care beneficiaza de scutul lor. Or, se observa ca hotomanii se bat sa ajunga parlamentari, pentru a beneficia de imunitate. Iata cum poate fi deturnata o prevedere initial pozitiva.
Dar, dupa iesirea de sub umbrela imunitatii, ce se intampla cu responsabilitatea juridica si politica? Cum pot fi trasi la raspundere oamenii politici ale caror acte sunt daunatoare social si inaccpetabile moral?
Un exemplu: un cetatean care a fost prim‑ministru dupa 1990 a semnat atunci cateva legi al caror efect dezastruos asupra economiei romanesti nu s‑a resorbit nici dupa doua decenii. In numele unui concept asa zis modern despre economie, in cadrul regimului de restauratie, bunurile produse de intreaga comunitate nationala a Romaniei erau declarate proprietatea entitatii Stat si astfel privatizate. Or, aceste bunuri, industriale sau altele, erau de fapt proprietatea intregului popor, chiar daca formula poate parea acum ridicola si comunista, fiind produse de toti cei care au contribuit cu impozitele prelevate la sursa, la construirea economiei romanesti dupa 1948, adica dupa nationalizare (vezi Legea Cojocaru si analiza privatizarii pe care o face acesta in seria de articole publicate dupa 1990, stranse intr‑o carte disponibila pe Internet).
Privatizarea lor a fost ilegala in forma si ar fi trebuit sa se produca abia dupa distribuirea unor actiuni tuturor cetatenilor Romaniei. Asa cum s‑a procedat, prin devalorizarea abuziva, ne aflam de fapt in fata unei delapidari. Restituirea bunurilor nationalizate atunci, cu punerea in paranteza a o jumatate de secol de activitate economica colectiva, a fost si este o mare smecherie, o mare excrocherie.
Mai mult, cateva din legile sau ordonantele de urgenta semnate de Petre Roman sau de urmasii sai nu sunt nici macar accesibile publicului interesat, caci nu sunt publicate in colectia de legi a Romaniei de dupa 1990.
Astfel de cazuri, sunt cazuri scoala, pe care ar trebui sa le studiati la universitatea sau macar dupa, fiindca prin ele se exprima esenta abuziva, nu democratica ci cleptocratica a regimurilor din Romania «post‑comunista». Pe care magistratii nu doar ca le‑au tolerat dar le‑au si sustinut.
Cred ca este de datoria magistratilor cinstiti, de a caror existenta nu ma pot indoi, pentru ca ar insemna ca nu mai exista nici o speranta (tineri sau mai putin tineri), sa participe la dezbaterea si reforma sociala si politica. Prin aplicarea legii, prin discutarea legii atunci cand ea este pe cale de a fi stramb alcatuita, inainte de votarea in Parlament, prin descurajarea manevrelor dilatorii, dar si prin incurajarea studierii istoriei institutionale, a raporturilor justitiei cu institutiile celelalte ale societatii vechi sau actuale, atat cu Partidul Comunist din Romania, cu serviciile de Siguranta, de Securitate si Contrainformatii interne si externe, cat si cu Parlamentul sau Ministerul Justitiei, actuale. Magistratii pot incuraja transparenta, facilita accesul la arhive, decide in acest sens cand sunt sesizati prin actiuni individuale.
Din Arhivele Nationale atat cat sunt ele accesibile acum, din fondurile diverselor sectii al C.C. al P.C.R. se pot extrage deja informatii pe aceasta tema istorica, fara studierea careia nici o analiza de perspectiva nu este posibila.
Este de datoria unor asociatii de profesionisti ai Justitiei sa faca aceste demersuri pentru purgarea nespuselor si ascunselor relatii de complicitate, ale caror actiuni de deformare prin presiune au impiedicat functionarea legala, corecta a justitiei in Romania. Si care o impiedica si acum.
Chiar fara nici o interventie a asociatiilor despre care se spune ca ar forma, intemeiat sau nu, societatea civila, reprezentative, nereprezentative sau pesudoreprezentative, este interesul magistratilor in corpore sa dezvaluie complicitatile de aparat care au dus la constituirea unei imagini negative privind functionarea justitiei in Romania, mai ales dupa 1948.
1. Considerati ca Romania de azi este diferita de cea anterioara anului 1989? Din aceasta perspectiva, se poate vorbi, din perspectiva dumneavoastra, de o magistratura de dinainte de 1989 si de una de dupa 1989?
Nu se modifica o tara asa de repede. Desi interesul colectiv este greu de definit, rolul justitiei ar fi, dupa mine, sa participe la definirea acestui interes colectiv. Modificarile ar trebui sa se produca atat la nivelul economiei cat si la nivelul mentalitatilor. Iar purtatorii mentalitatilor sunt indivizii, in subsidiar institutiile.
Practicile sociale nu se modifica prin legi, atata vreme cat legile trebuiesc aplicate si atata vreme cat aplicarea lor depinde de oameni, nu de zei sau supraoameni fara patimi si fara sex.
Daca sunteti fizionomisti, nu puteti ignora fetele, siluetele insilor care apar la televiziune, cefele, hainele care crapa pe ei, pleznind pe la cusuturi de grasimile adunate, vorbirea agramata a majoritatii celor care sunt asa zisii nostri reprezentanti. Avem aici un cerc vicios tipic. Ei sunt ca noi si noi ne comportam ca ei. Din ce in ce mai vulgari, mai agresivi, mai convinsi ca legea nu ne apara, ca legea poate fi deturnata, ocolita, dispretuita, ca aplicarea ei este determinata de treapta sociala pe care ne aflam, cea inalta scutindu‑ne de raspunderi. Legea nu se aplica. Judecata este data in functie de statutul social superior si nu pe baza egalitatii tuturor in fata legii. As putea sa dau exemple. Presa este plina de ele. Macar atata a mai ramas ca forma fara fond a asa‑zisei democratii. Libertatea de a informa. Fara ca darea in vileag a unor situatii strambe sa aiba vreo consecinta practica. Fiindca mai ramane punerea in miscare a justitiei. Ori aici, tot cei cu bani beneficiaza de mecanism, cei fara bani nu au macar curajul sa deschida o actiune penala sau civila, fiindca ar intra pe mana avocatilor. Intre cetatean si magistrat se interpune casta avocatilor. Nu putem discuta serios despre administrarea justitiei daca nu luam in studiu comportamentul acestei caste, in compunerea careia au intrat dupa 1990 multi fosti judecatori patati de colaborationism, reciclati intr‑o meserie banoasa, unde trecutul lor nu mai are nici o importanta. Sau are, in masura in care apartenenta la vechile retele, complicitatile de pe vremea comunismului functioneaza electiv.
Cautati biografiile indivizilor care ne reprezinta in Parlament. Studiati carierele celor care au condus sau mai conduc tara, direct sau indirect, de la Ion Iliescu, Petre Roman sau Traian Basescu la Gigi Becali, Sorin Ovidiu Vantu, Ion Tiriac etc. Acolo veti observa cum se curata de pete cu Sidol fetele fostilor privilegiati, reciclati in prosperi oameni de afaceri. Cazul lui Sever Muresan este tipic, fiindca matrapazlacurile acestuia au iesit la iveala, si deci pot fi studiate. Un ins urmarit de Interpol care scapa mereu cu fata aproape curata. Sa fie doar o victima inocenta a unor règlements de comptes intre fosti?
2. Ar trebui trecuta cu vederea colaborarea unor magistrati cu serviciile Securitatii, data fiind experienta si competenta acumulata (stiut fiind ca un bun specialist se formeaza in multi ani) sau ar trebui ca aceste persoane sa fie expuse si indepartate din profesie? Solutia din Germania de Est, unde, dupa caderea zidului si reunificare, judecatorii din perioada comunista au fost indepartati, este cea mai buna?
Poate ca solutia germana a fost cea mai buna. Dar chestiunea colaborarii cu Securitatea a unor magistrati este secundara. Mai grava, mult mai grava este subordonarea aproape integrala a justitiei penale si civile la ordinele partidului, ordine care se dadeau pe baza interpretarii abuzive a art. 1 din Constitutia Romaniei, cel care formula baza juridica a imixtiunii unui partid politic, care nu functiona nici macar pe baze reprezentative si populare, in toate domeniile vietii publice. Aceasta imixtiune, pe care am trait‑o pe piele proprie in cel putin doua ocazii, era arbitrara, fiindca se petrecea fie pe baza bunului plac, fie pe temeiul relatiilor clanice, complicitatilor alcoolice, sexuale sau mai stiu eu de ce gen.Stiti probabil ca la judetele de partid exista un serviciu, al carui nume nu‑l cunosc, dar care superviza toate sau aproape toate deciziile de justitie. Acum unde se afla acest serviciu? La nivelul ministerului Justitiei? Sa fi disparut? Ma intreb.
3. Considerati ca si in prezent, in lume si in Romania, puterea politica exercita influenta sau control asupra magistratilor? In ce modalitate? Prin ce parghii?
Pe Internet se poate viziona, filmarea unei interventii de mediere a presedintelui Romaniei, intre o asociatie, reprezentata de Teodor Maries, 21 Decembrie, si aparatul procuraturii. Dan Voinea a fost invinuit de blocarea anchetelor sau de greseli grave de procedura. Pe cine sa credem, pe fostul acuzator din parodia de justitie a asa‑zisului Proces Ceausescu, devenit aparator al victimelor loviturii de stat decembriste, sau pe Procurorul general al Romaniei?? Este normal sa se ajunga la asa ceva? Chiar daca Traian Basescu a cerut aplicarea deciziei deja date in favoarea cererii asociatiei lui Maries. Trebuie sa se ajunga la presedinte pentru asa ceva?? Si atunci, nu ne putem oare intreba daca alte interventii de acelasi tip, la nivel politic, nu ajung sa modifice, inainte de exprimarea lor, deciziile justitiei romane?
4. Daca ar trebui sa va adresati unei instante din Romania, pentru a va ocroti un drept, ati avea incredere in sistem, in general, si in judecator, in special? Exista vreo diferenta intre ceea ce ar trebui sa fie un judecator si ceea ce el este, in realitate?
M‑as adresa doar daca nu as avea nici o alta solutie. Experienta mea este global negativa. Intr‑un proces in care reclamam un abuz de incredere, niste bunuri de valoare fiind vandute fara acordul meu de cei la care fusesera depozitate inainte de plecarea mea din tara, nu s‑a ajuns niciodata la judecata pe fond, nu doar fiindca aparuse, dupa tergiversari diverse, o chestiune de procedura ci si fiindca declaratiile false ale acuzatilor, la nivelul anchetei de politie, nu au fost niciodata verificate, confruntate cu faptele sau cu martorii.
5. Ce socotiti ca ar trebui sa faca membrii acestui corp profesional pentru intarirea independentei si sporirea increderii publicului in actul de dreptate? Cum ar trebui sa se comporte un judecator? S‑a nascut oare judecatorul ideal?
Nu s‑a nascut judecatorul ideal. Si nici nu se va naste. Dar judecatorul nu este doar acela care aplica legea, ci si cel care se supune legii. Corpul profesional din care faceti parte ar trebui sa nu se considere mai presus de lege. Si deci sa nu(‑si) permita derogari. Nici pentru sine, nici pentru altii. Inamovibilitatea nu e echivalenta cu iresponsabilitatea.
«Natiunea care separa inteleptii de razboinici va avea lasi care sa cugete si prosti care sa lupte.» Nu stiu cine a zis aceste cuvinte. Dar cred ca magistratii sunt cei care, ca si noi toti ceilalti, care mai credem in valorile comunitare, ar trebui sa intrupeze dubla calitate aici evocata. Puterea fara lege si legea fara putere dezlantuie haosul social. Intr‑un astfel de haos supravietuieste Romania actuala.
