RADU PORTOCALĂ

         Radu Portocala s‑a nascut la Bucuresti in 1951. Exilat in 1977. Dupa cinci ani petrecuti in Grecia, traieste in Franta din 1982. Master de Relatii Internationale (Paris), Licenta de Romana (Paris). Practica jurnalismul din 1985, intai la radio (RFI, Vocea Americii, BBC) si in presa scrisa franceza (Le Point, Le Quotidien de Paris, Libération etc.), apoi, dupa 1990, in presa din Romania (primele colaborari au fost publicate in Cuvantul). Din 2004 publica editoriale si comentarii in Ziua.


 


1. Considerati ca Romania de azi este diferita de cea anterioara anului 1989? Din aceasta perspectiva, se poate vorbi, din perspectiva dumneavoastra, de o magistratura de dinainte de 1989 si de una de dupa 1989?


 


Romania de azi este, fara indoiala, diferita de cea dinainte de 1989. Chiar daca institutiile prin care se defineste democratia functioneaza imperfect, ele exista si, in aceeasi ordine de idei, chiar daca drepturile cetateanului nu sunt intotdeauna aplicate corect, ele sunt stabilite prin lege, incepand cu legea fundamentala: Constitutia.


Magistratura dinainte de 1989 era aservita politic, ideologic, regimului. Magistratul era privit ca o unealta a sistemului represiv, ceea ce, de cele mai multe ori, era perfect indreptatit.


Cred, insa, ca si in interiorul regimului comunist trebuie facuta o distinctie. Perioada 1945‑1964 a fost, din punctul de vedere al justitiei, mult mai intunecata decat cea care a urmat. Sa nu uitam Tribunalele Poporului, infiintate de Lucretiu Patrascanu, cu magistratii lor care acuzau si judecau la ordin, cu „asesorii populari” a caror prima misiune era aceea de a exprima „ura de clasa”. Condamnarile erau pronuntate pe banda rulanta, la cererea instantelor de partid si Securitatii, pedepsind fapte imaginare.


Dupa 1964, acest tip de falsa justitie a disparut in parte. Dar nu trebuie, totusi, uitat ca au continuat condamnarile politice, chiar daca intr‑un ritm mai scazut si, de multe ori, travestite in cauze penale.


Magistratul care a acceptat sa se implice in astfel de procese, chiar daca, dupa 1989, s‑a integrat in noul sistem judiciar, poarta in el urmele compromisurilor politice pe care le‑a facut si o anume mentalitate care‑i marcheaza activitatea. Iata, in cazul cererilor de retrocedare a bunurilor confiscate sub regimul comunist ‑ dincolo de gravele imperfectiuni ale legii ‑ cate sentinte injuste au fost pronuntate de catre judecatori provenind din „vechea scoala”.


Ca in toate domeniile, tanara generatie de magistrati constituie fara indoiala principala speranta a justitiei. Ei reprezinta, in fond, adevarata magistratura de dupa 1989, diferita evident de cea dinainte.


 


2. Ar trebui trecuta cu vederea colaborarea unor magistrati cu serviciile Securitatii, data fiind experienta si competenta acumulata (stiut fiind ca un bun specialist se formeaza in multi ani) sau ar trebui ca aceste persoane sa fie expuse si indepartate din profesie? Solutia din Germania de Est, unde, dupa caderea zidului si reunificare, judecatorii din perioada comunista au fost indepartati, este cea mai buna?





Cred ca „uitarea” colaborarii cu Securitatea in domeniul magistraturii (si nu numai!) este o atitudine imorala care vatama societatea romaneasca mai mult si mai grav decat ne inchipuim. De altfel, termenul de „colaborare” mi se pare impropriu si as vorbi mai degraba despre subordonare. Magistratii instruiau cazuri inventate de Securitate, procurorii cerand pedepsele decise de Securitate si judecatorii aplicandu‑le.


Justitia trebuie sa fie un loc de exprimare a adevarului, iar aceasta subordonare sistematica fata de Securitate nu a insemnat decat o permanenta calcare in picioare a adevarului.


Nu ne‑am dori, azi, sa fim ingrijiti de doctorul care, in timpul anchetelor, decidea daca prevenitul poate fi torturat in continuare. La fel, nu ne putem dori sa fim judecati de cel care a pronuntat sentinte decise de Securitate.


Criteriul moral, in justitie, mi se pare cel putin tot atat de important ca acela al competentei. Si, pe de alta parte, sunt convins ca tanara generatie de magistrati este perfect apta sa dobandeasca acea competenta ‑ lipsita, in plus, de pete morale ‑ care‑i e necesara pentru a‑si indeplini misiunea.


 


3. Considerati ca si in prezent, in lume si in Romania, puterea politica exercita influenta sau control asupra magistratilor? In ce modalitate? Prin ce parghii?


 


Din pacate, da ‑ si nu este numai un fenomen romanesc. Cred, insa, ca tarile europene in care o asemenea influenta e posibila sunt minoritare. Ea se exercita, in primul rand, prin sistemul de numire a magistratilor si, in special, prin modalitatile de demitere/inlocuire a lor.


Urmeaza afilierile si prieteniile politice. E cert ca un magistrat care are vederi marcate de stanga va fi partial intr‑o cauza in care e implicata o personalitate vadit de dreapta sau intr‑una in care sunt implicate interese derivand din doctrina liberala (ma gandesc din nou la cererile de restituire a proprietatilor). Contrariul, fireste, e la fel de adevarat.


In sfarsit, si este probabil aspectul cel mai grav, trebuie evocata simpla coruptie materiala. Societatea romaneasca a pornit intr‑o directie care face ca banul sa fie un criteriu fundamental. Tentatia constituirii unei averi confortabile e permanenta si, din pacate, ea nu‑i ocoleste nici pe magistrati. Ma gandesc, de pilda, la cazurile de judecatori mituiti care mi‑au fost relatate si care mi‑au lasat o impresie detestabila. Dar ma gandesc, in special, la acele cauze in care entitati economice afiliate puterii pun in joc mijloace financiare importante pentru a influenta intr‑un sens politic actul de justitie.


 


4. Daca ar trebui sa va adresati unei instante din Romania, pentru a va ocroti un drept, ati avea incredere in sistem, in general, si in judecator, in special? Exista vreo diferenta intre ceea ce ar trebui sa fie un judecator si ceea ce el este, in realitate?


 


Am facut aceasta experienta si ii pastrez o amintire cat se poate de neplacuta. Timp de sapte ani, dosarul meu a urmat de mai multe ori (ceea ce e o absurditate a sistemului) filiera fond‑apel‑casatie, pentru ca, in cele din urma, sa mi se aplice retroactiv o lege care ma defavoriza.


Nu pot, cu toate acestea, sa fac generalizari. O experienta neplacuta nu ma poate face sa‑mi pierd incredea in ansamblul justitiei si in toti magistratii. Nu uit faptul ca, de multe ori, justitia e chemata sa aplice legi proaste sau nedrepte (iata o alta forma prin care politicul o poate influenta), dupa cum sunt constient de faptul ca, la fel ca in orice alta profesie, exista magistrati buni sau mai putin buni.


 


5. Ce socotiti ca ar trebui sa faca membrii acestui corp profesional pentru intarirea independentei si sporirea increderii publicului in actul de dreptate? Cum ar trebui sa se comporte un judecator? S‑a nascut oare judecatorul ideal?





Justitia este o institutie esentiala a societatii. Ea nu trebuie sa se supuna decat societatii, in ansamblul ei, si nici unei alte entitati, in special politice. Ea trebuie sa caute adevarul si sa‑l apere, intr‑un spirit de totala independenta. Justitia, sa nu uitam, face dreptate.


Membrii magistraturii trebuie sa arate societatii ca sunt in slujba ei, ca sunt independenti de putere, oricare ar fi ea, si ca dreptatea este singurul lor scop.


Este adevarat ca, azi, romanii au despre magistrati o parere mai degraba negativa si ca nu le acorda neaparat increderea lor. E posibil ca prezenta printre ei a unui numar inca mare de reprezentanti ai justitiei vechiului regim sa fie cauza acestei situatii. Imaginea magistratului corup este si ea tenace, alimentata fara indoiala de fapte reale.


Mi se pare ca primul lucru pe care il pot face magistratii pentru a schimba perceptia opiniei publice asupra lor este, pur si simplu, sa judece just. Iar daca legea insasi pe care trebuie s‑o aplice este injusta, cred ca e de datoria lor sa alerteze legislativul, sa‑si pledeze punctul de vedere si sa obtina imbunatatirea textului in cauza.


Apoi, ei ar trebui sa trimita catre societate semnale care sa dovedeasca schimbarea modului de a fi a magistratilor. Oare nu se poate imagina un mecanism prin care judecatorii insisi sa elimine din corpul lor pe cei in legatura cu care exista dovezi de coruptie? Am convingerea ca opinia publica ar primi in chip extrem de favorabil o astfel de actiune.


Pe de alta parte, independenta ‑ pe care o putem numi si refuzul de a se supune injonctiunii politice ‑ presupune curaj. Insa dupa cum magistratii au curajul sa se pronunte in cauze care pot schimba radical viata impricinatului sau petentului aflat in fata lor, tot astfel ei trebuie sa aiba curajul de a lua hotarari care le pot afecta propria lor viata. Un magistrat care e pedepsit sau chiar inlaturat pentru ca a rezistat presiunilor politice trebuie transformat in exemplu in fata opiniei publice, a carei reactie nu va putea fi decat favorabila. Iar puterea politica va deveni ea insasi obiectul unei presiuni, in fata careia va fi obligata sa cedeze. Parte a societatii, justitia trebuie sa se foloseasca de societate pentru a‑si castiga si mentine independenta.


In ce priveste judecatorul ideal, in Romania sau oriunde in alta parte, nu cred ca el exista. In primul rand, pentru ca, fiind doar o fiinta umana, el e supus greselii, ca oricare dintre noi. In al doilea rand, pentru ca, parte a unui intreg aparat, el poate gresi atunci cand aparatul greseste. Dar fac o distinctie clara intre greseala involuntara, umana, si nedreptatea comisa cu buna stiinta.


Evitarea sistematica a acesteia din urma produce foarte buni judecatori.

Citatul zilei

Preceptele dreptului sunt: sa traiesti cinstit, sa nu vatami altuia, sa dai fiecaruia ce i se cuvine

Iustinian

Personalităţi

Grigore Alexandrescu Grigore Alexandrescu Grigore Alexandrescu a fost un poet si fabulist român. A debutat cu poezii publica ... citeşte mai mult →

Interviuri

 BEDROS HORASANGIAN BEDROS HORASANGIAN       Bedros Horasangian (n. 18 noiem­brie 1947, Bucuresti) este un scriit ... citeşte mai mult →