BOGDAN MURGESCU

 


 


 


 


 


 


 


 


Bogdan Murgescu este profesor de istorie la Universitatea din Bucureşti. El a studiat istoria şi filozofia (1982‑1986) şi a obţinut o diplomă de doctorat în istorie (1995) la Univer­sitatea din Bucureşti. Distins cu Premiul „Nicolae Iorga” al Academiei Române pentru lucrarea Circulaţia monetară în Ţările Române în secolul al XV‑lea (2000), Istoria României în texte (coordonator, 2002).


 


1. Consideraţi că România de azi este diferită de cea anterioară anului 1989? Din această perspectivă, se poate vorbi, din perspectiva dumneavoastră, de o magistratură de dinainte de 1989 şi de una de după 1989?


 


Evident, România de azi este foarte diferită ca sistem şi context de cea anterioară anului 1989. Unii dintre oameni sunt însă aceiaşi, evident mai vârstnici decât atunci. De aceea, azi se poate vorbi numai parţial despre o magistratură diferită de cea de dinainte de 1989.


 


2. Ar trebui trecută cu vederea colaborarea unor magistraţi cu serviciile Securităţii, dată fiind experienţa şi competenţa acumulată (ştiut fiind că un bun specialist se formează în mulţi ani) sau ar trebui ca aceste persoane să fie expuse şi îndepărtate din profesie? Soluţia din Germania de Est, unde, după căderea zidului şi reunificare, judecătorii din perioada comunistă au fost îndepărtaţi, este cea mai bună?


 


Soluţia din Germania de Est nu este aplicabilă în România, deoarece nu există un sistem suprapus care să poată prelua întreaga activitate a sistemului judecătoresc din România. În aceste condiţii, trebuie văzut ce se poate face pentru ameliorarea sistemului existent.


Colaborarea unor magistraţi cu serviciile Securităţii ridică două feluri de probleme: (1) posibilitatea unor complicităţi cu (şi vulnerabilităţi la şantaj faţă de) membri ai fostelor servicii speciale, unii dintre ei ajunşi în poziţii de influenţă politică, economică şi mediatică în România de azi; (2) profilul moral al respectivilor judecători (admiţând că respectiva colaborare a avut un sens ostil valorilor democratice şi drepturilor omului, ne putem întreba în ce măsură respectivele persoane vor apăra cu bună credinţă statul de drept şi vor aplica corect litera şi spiritul legii). Soluţia la aceste probleme trebuie să fie individuală, nu categorială. Cu alte cuvinte, eventualele excluderi din magistratură trebuie să se bazeze fie pe constatarea unei declaraţii de fals în acte publice în ceea ce priveşte colaborarea cu Securitatea, fie pe proceduri disciplinare pentru sentinţe neconforme cu legea. Ambele tipuri de acţiuni trebuie să fie instrumentate de organele abilitate legal. În instrumentarea lor, nu are nici un sens să se ţină cont de criterii generale, de tipul că este nevoie de experienţa şi competenţa acumulată sau că un bun specialist se formează într‑un interval mai lung de timp, deoarece legea trebuie în primul rând aplicată, nu îndoită după conjuncturi.


 


3. Consideraţi că şi în prezent, în lume şi în România, puterea politică exercită influenţă sau control asupra magistraţilor? În ce modalitate? Prin ce pârghii?


 


Influenţa şi controlul factorilor politici asupra magistraţilor se poate exercita pe mai multe căi: (1) prin legislaţie; (2) prin alocarea de resurse (buget); (3) pe căi administrative (prin Ministerul Justiţiei); (4) prin numirea unora dintre magistraţi.


În România căile (3) şi (4) au fost relativ restrânse. Este nevoie însă ca şi Consiliul Superior al Magistraturii să‑şi asume cu mai multă răspundere rolul de exponent al intereselor societăţii în cadrul puterii judecătoreşti.


 


4. Dacă ar trebui să vă adresaţi unei instanţe din România, pentru a vă ocroti un drept, aţi avea încredere în sistem, în general, şi în judecător, în special? Există vreo diferenţă între ceea ce ar trebui să fie un judecător şi ceea ce el este, în realitate?


 


Aş avea o încredere în sistem în general. În principiu, decizia mea nu ar trebui să fie influenţată de cunoaşterea unuia sau a altuia dintre magistraţi. În plus, dacă sistemul judecătoresc nu funcţionează aşa cum trebuie, există posibilitatea apelului la instanţele europene.


 


5. Ce socotiţi că ar trebui să facă membrii acestui corp profesional pentru întărirea independenţei şi sporirea încrederii publicului în actul de dreptate? Cum ar trebui să se comporte un judecător? S‑a născut oare judecătorul ideal?


 


Îmi este greu de apreciat cum ar trebui să se comporte un judecător, pentru că experienţa mea directă în relaţia cu sistemul judiciar este prea redusă. Modelul de judecător ideal poate fi găsit în literatură şi în filme (de exemplu, serialul „Amy”, titlul original Judging Amy).


De fapt, problema este mai complicată, pentru că dincolo de eforturile individuale ale fiecărui judecător care ar trebui să poată fi în fiecare seară cu conştiinţa împăcată că a respectat legea, principiile morale şi binele împricinaţilor ceea ce ar fi important este funcţionarea instituţiilor din cadrul sistemului judecătoresc. Aici este vorba atât de organizarea instanţelor, cât şi de aplicarea strictă a regulilor pentru ca orice judecător care se lasă corupt şi/sau „judecă strâmb” să fie eliminat din sistem. Publicizarea unor asemenea cazuri ar putea conduce prin puterea exemplului la îmbunătăţirea funcţionării sistemului, la consolidarea independenţei justiţiei şi la sporirea încrederii publicului în actul de justiţie.