Prof. univ. dr. Viorel‑Mihai Ciobanu a absolvit Facultatea de Drept, obtinand ulterior titlul stiintific de doctor in drept. In anul 1992 a fost numit de catre Senatul Romaniei ca judecator la Curtea Constitutionala a Romaniei, pentru un mandat de sase ani. Este profesor universitar la Facultatea de Drept a Universitatii Bucuresti, precum si conducator de doctorat in domeniul drept procesual civil. Profesor invitat ‑ Universitatea Paris I Sorbona, (mai 2001). Raportor national la conferinte si congrese internationale de Drept comparat si procedura civila: Caracas, Venezuela, 1982; Sydney, Australia, 1986; Utrecht, Olanda, 1988; Montreal, Canada, 1990; Coimbra, Portugalia, 1991; Atena, Grecia, 1994; Taormina, Italia, 1995; Bristol, Marea Britanie, 1998.
Viorel‑Mihai Ciobanu este autorul mai multor lucrari de drept civil, intre care: „Tratat teoretic si practic de procedura civila”, 2 vol. (Ed. National, Bucuresti, 1996‑1997); „Drept procesual civil: acte normative esentiale pentru judecatori, avocati, notari publici, consilieri juridici si executori judecatoresti” (Ed. Global Lex, Bucuresti, 2003) ‑ in colaborare cu Ion Nita Stan si Traian Cornel Briciu; „Drept procesual civil. Curs selectiv pentru licenta. Teste grila” (Ed. CH Beck, Bucuresti, 2005) ‑ in colaborare cu Gabriel Boroi.
Este presedintele Curtii de Arbitraj Comercial International (1991), membru in Consiliul Stiintific al Revistei Romane de Drept privat, consultant stiintific la Pandectele Romane, presedintele Comisiei pentru profilul juridic din cadrul Consiliului National pentru Atestarea Gradelor Didactice si Titlurilor Stiintifice; membru in Comisia Consultativa a Aracis, presedintele Comisiei de redactare a proiectului Noului Cod de procedura civila.
Laureat cu premiul Academiei Romane „Simion Barnutiu” (1997); premiul „Mihail Eliescu” al Asociatiei Juristilor din Romania (1997, 2001), Ordinul National „Steaua Romaniei” in grad de Cavaler (2002).
1. Vi se pare oportuna schimbarea sistemului judiciar roman, prin renuntarea la un grad de jurisdictie? Considerati ca ar fi necesara o reasezare a sistemului judiciar in teritoriu, cu desfiintarea judecatoriilor (o asemenea reforma au adoptat de curand Olanda si Franta, vizand desfiintarea unor instante mici), incat sa existe trei grade ale instantelor, astfel cum exista in majoritatea covarsitoare a statelor europene: tribunal, curti de apel (sau de justitie) si Inalta Curte? Aceasta ar presupune consecinte benefice pentru resursele umane si materiale pentru sistem, posibilitatea unei judecati mai bune pe fond, eliminarea unei noi judecati pe fond in apel, instituirea recursului drept cale de atac limitata strict la problemele de drept. Inalta Curte de Casatie si Justitie ar trebui sa apara ca institutia judiciara ce s‑ar pronunta pe intrebari preliminare vizand aplicarea unor texte de lege si recursurile impotriva sentintelor curtilor de apel.
Apreciati ca este necesara eliminarea caii de atac a apelului pentru cauzele mai simple? Dispozitiile din noile coduri de procedura sunt de ajuns?
Nu mi se pare oportuna schimbarea sistemului judiciar prin renuntarea la judecatorii sau la curtile de apel, ci este necesara redefinirea competentei, in asa fel incat judecatoriile sa fie instante de exceptie pentru judecata in prima instanta, solutionand cauze mai putin complexe sau foarte frecvente, tribunalul sa fie instanta cu plenitudine de competenta pentru judecata in prima instanta, curtile de apel sa judece apeluri si Inalta Curte de Casatie si Justitie, recursuri. Solutia a existat la noi in perioada interbelica, exista si in majoritatea tarilor Uniunii Europene. Afirmatia ca in tarile U.E. exista trei grade ale instantelor: tribunale, curti de apel (sau de justitie) si Inalta Curte, nu este exacta, deoarece in tari cu democratie consolidata exista pentru judecata in prima instanta si instante speciale, similare judecatoriilor de la noi: in Franta, tribunale de instanta (deosebit de tribunalul de mare instanta, echivalentul tribunalului de la noi); in Belgia ‑ judecatorul de pace; in Spania – judecatorul de pace si judecatorii de prima instanta; in Italia – judecatorul de pace si pretorul etc. Dar plenitudinea de competenta pentru judecata in prima instanta o au instantele similare tribunalelor de la noi.
Deci, solutia din Romania este comparabila cu cea din alte tari europene, dar la noi exista o rezistenta foarte puternica a Inaltei Curti de a solutiona quasitotalitatea recursurilor.
2. Apreciati ca este necesara eliminarea caii de atac a apelului pentru cauzele mai simple? Dispozitiile din noile coduri de procedura sunt de ajuns?
Dupa parerea mea, in cauzele simple, nu apelul trebuie suprimat, deoarece el asigura dublul grad de jurisdictie si deci inca o judecata pe fond, ceea ce ofera garantii suplimentare partilor. Mai degraba, in astfel de cauze, as suprima recursul.
3. Vedeti ca fiind o masura favorabila sistemului judiciar desfiintarea instantelor militare, instante mentinute cu un statut special si integrarea acestora in cadrul tribunalelor obisnuite si Curtii de Apel Bucuresti, ca sectii militare sau completuri specializate, judecatorii urmand a avea drepturi similare judecatorilor din intreg sistemul judiciar?
In ceea ce priveste instantele militare, nu sunt chemat eu sa apreciez, ci un specialist in Drept procesual penal. In orice caz, fata de jurisprudenta CEDO, este discutabila existenta lor.
4. Care considerati ca ar fi rolul Consiliului Superior al Magistraturii in sistemul judiciar roman? E necesar ca acesta sa aiba in componenta mai multi reprezentanti ai societatii civile? De cine sa fie numiti ori cine sa‑i aleaga? Care ar fi criteriile pe care trebuie acestia sa le indeplineasca? E necesar sa aiba o inalta pregatire profesionala si un statut profesional superior: profesori universitari, avocati renumiti, fosti judecatori la Curtile Europene ? E necesara reprezentarea celorlalte profesii judiciare (avocati, notari, consilieri judiciari) in C.S.M.?
Rolul Consiliului Superior al Magistraturii este esential intr‑un stat de drept, fiindca el se interpune intre judecator/procuror si puterea politica, executiva indeosebi, incercand sa garanteze independenta justitiei. Desigur ca eficienta activitatii depinde si de competente si de componenta lui. Nu doresc sa intru in amanunte, am facut o analiza in Constitutia comentata (ed. C.H. Beck, Bucuresti, 2008), dar cateva sublinieri se impun:
‑ potrivit art. 133 alin. 1 din Constitutie, C.S.M. este garantul independentei justitiei, iar in art. 126 alin. 1 se stabileste ca justitia se infaptuieste prin Inalta Curte de Casatie si Justitie si prin celelalte instante judecatoresti stabilite de lege. Deci procurorii nu infaptuiesc justitia, dar in componenta C.S.M. intra cinci procurori si procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte, dupa cum exista si o sectie pentru procurori. Mi se pare ca nu este firesc. Ar trebui sa existe doua consilii: unul pentru judecatori, din care sa faca parte simbolic un procuror; unul pentru procurori, din care sa faca parte simbolic un judecator. Nu intamplator s‑a revazut si in Franta in anul 2008, componenta (vezi I. Les, in Curierul judiciar nr. 2/2010, p. 63‑65);
‑ prin modificarea Legii nr. 317/2004 in anul 2005, s‑au redus drastic atributiile Plenului in favoarea sectiilor, ceea ce nu are un efect benefic;
‑ prezenta in componenta C.S.M. numai a doi reprezentanti ai societatii civile, si acestia numai la Plen, nu si in Sectii, este simbolica si ineficienta. Sunt de parere ca numarul trebuie sa fie mult mai mare (in Franta, cate sase pentru fiecare sectiune) si intr‑adevar acesti reprezentanti sa se bucure de prestigiu profesional / stiintific si prestanta morala. Pot fi profesori universitari, avocati, fosti judecatori la Curtea Constitutionala sau CEDO etc. dar straini de activitatea politica.
5. Ce cale de recrutare in magistratura considerati ca ar fi corespunzatoare situatiei actuale a societatii romanesti: recrutarea printr‑o scoala superioara de pregatire deschisa oricarui absolvent al facultatii de drept ori recrutarea prin examene dupa un numar de ani vechime in diverse profesii juridice? Considerati ca se asigura o calitate net superioara a pregatirii magistratilor prin o scoala superioara de magistratura?
Ideal ar fi ca absolventii facultatilor de drept sa desfasoare cel putin cinci ani alte activitati juridice (avocati, consilieri juridici, notari publici, executori judecatoresti, magistrati asistenti, grefieri), si dupa aceea sa se poata inscrie la concurs pentru Institutul National al Magistraturii (cu o durata de numai un an), sau direct ocuparea unui post de judecator / procuror. Se poate alege si un sistem mixt: concurs pentru I.N.M. la cei cu o vechime minima de cinci ani si concurs direct pe post pentru cei cu o vechime mai mare.
6. Apreciati ca sistemul actual de invatamant din facultatile de drept din Romania sufera de lacune in ce priveste pregatirea studentilor in diversele ramuri de drept? Daca raspunsul in viziunea dumneavoastra e afirmativ, puteti indica acest lacune? Care ar fi rezolvarea lor si cum apreciati ca este necesar a se schimba sistemul de invatamant din facultatile de drept? E necesara o colaborare stransa intre instante, birourile de avocati si facultatile de drept in ce priveste practica studentilor? Cum sa se materializeze o astfel de colaborare care sa fie efectiva, iar nu numai formala? Scoala romaneasca de drept poate deveni competitiva, in spatiul concurential al Uniunii Europene?
Planurile de invatamant ofera cunostintele de baza. Problema este cum se face selectia candidatilor, verificarea cunostintelor, si cum se asigura corpul profesoral. Diferentele se pot observa foarte usor comparand rezultatele de la admiterea la I.N.M.
Ceea ce diferentiaza Facultatea de Drept din Bucuresti, de exemplu, de alte facultati de drept, indeosebi private, este nivelul corpului profesoral, inclusiv asistenti si preparatori, si accentul care se pune pe seminarii.
Ar fi de extins seminariile practice, pe baza de spete / dosare si direct in instanta, procesele experimentale, subiectele practice (spete) la examene, precum si diversificarea modalitatilor de practica. Numarul mare de studenti nu mai permite ca practica sa se desfasoare in cursul anului la instante / parchete, si de aceea practica la cabinetele de avocatura, dar si aceasta in special in perioada vacantei de vara, astfel ca un control exercitat de facultate este practic imposibil in afara colocviului de practica din toamna. Exista insa preocupari reale, cel putin la Bucuresti, pentru a gasi solutii.
Intrebati daca scoala romaneasca de drept poate deveni competitiva in spatiul concurential al U.E.; raspunsul este categoric afirmativ in ceea ce priveste absolventii Facultatii de Drept din Bucuresti, a caror situatie o cunosc. Stau dovada rezultatele obtinute de masteranzi si doctoranzi, de absolventii nostri care au ocupat posturi la Uniunea Europeana, CEDO, Curtea de la Luxembourg etc. Pe de alta parte, trebuie observate si rezultatele remarcabile pe care studentii nostri le obtin la concursurile profesionale internationale.
7. Considerati ca situatia sociala si economica a Romaniei influenteaza defavorabil alegerea unei anumite profesii juridice? Apreciati ca interesele materiale au condus multi absolventi de drept de a alege una sau alta dintre profesiile juridice? Daca raspunsul este afirmativ, cum se poate preveni o astfel de tendinta?
Nu cred ca situatia social‑economica influenteaza neaparat alegerea unei anumite profesii juridice. In conditiile in care, in prezent, intrarea in profesie se face, ca regula prin concurs national, as spune ca optiunile pentru o profesie sau alta sunt determinate de dificultatea concursului, o buna parte optand pentru avocatura, unde se considera ca accesul este mai usor. Desfasurarea insa in 2010 a examenului la nivel national a demonstrat ca in aceasta modalitate nici aici nu mai este un refugiu. In acest fel – generalizarea concursului / examenului la nivel national – face si ca interesele materiale sa nu mai fie prioritare sau, in orice caz, determina o mai buna pregatire.
8. In urma numeroaselor condamnari ale Romaniei la CEDO, care sunt masurile pe care le vedeti a fi adoptate pentru a preintampina, pe de o parte, plangeri la CEDO, iar pe de alta parte condamnari in temeiul Conventiei Europene a Drepturilor Omului? Considerati ca judecatorii poarta vina exclusiva a acestor condamnari? Sau justitiabilul roman nu cunoaste conditiile in care poate sesiza instanta de la Strasbourg, multe plangeri fiind informe?
Pentru a preintampina plangerile si condamnarile la CEDO, un rol esential il au judecatorii, care trebuie sa dea un nou inteles principiului legalitatii, tinand seama de prevederile art. 11, art. 20 si art. 148 din Constitutie. Aceasta inseamna ca trebuie cunoscute conventiile si jurisprudenta instantelor europene. Acest lucru este valabil si pentru procurori si pentru avocati.
Vina pentru condamnari nu o poarta desigur exclusiv judecatorii, ea se imparte si cu Parlamentul pentru exces de reglementare, nesistematizare, reglementari contradictorii, dar si cu Guvernul care nu asigura mijloacele necesare pentru asigurarea unui act de justitie de calitate. Dar judecatorul apare in fata deoarece el a pronuntat hotararea care se ataca.
Sigur ca multe plangeri sunt informe, dar acelea nu atrag condamnarea Romaniei, deci problema este cea a cazurilor in care se pronunta condamnarea. Eu consider ca nu toate hotararile CEDO pot fi primite fara rezerve, dar pentru a evita condamnarea trebuie observate cerintele din jurisprudenta CEDO si daca, eventual, nu se accepta, este necesara o motivare foarte convingatoare.
9. Considerati ca si in prezent, in lume si in Romania, puterea politica exercita influenta sau control asupra magistratilor? Daca raspunsul este afirmativ, in ce modalitate?
Cred ca in orice tara, deci si in Romania, puterea politica incearca sa exercite o influenta asupra judecatorilor si procurorilor. Modalitatile sunt foarte diferite, unele deosebit de subtile, altele declarate fatis. Exemple sunt recente, sunt cunoscute si nu doresc sa ma refer eu la ele. Cel mai bine o stiu judecatorii si procurorii.
Puterea executiva, indeosebi, sufera din cauza atributiilor largi pe care le are C.S.M. Nu intamplator in anul 2005 a fost luata din atributiile C.S.M. propunerea unor procurori cu functii de conducere si trecuta ministrului justitiei, iar in prezent se doreste ca inspectia judiciara sa treaca din nou la Ministerul Justitiei / Parchetul General. Din acelasi motiv, bugetul instantelor nu se trece la Inalta Curte sau la C.S.M..
10. Ce ar trebui sa faca membrii corpului profesional al magistratilor pentru intarirea independentei si sporirea increderii publicului in actul de dreptate? Este necesara o educare a elevilor ?i adultilor in acest sens?
Judecatorii si procurorii trebuie sa beneficieze de toate garantiile recunoscute international pentru a se asigura independenta si impartialitatea lor. Dar in acelasi timp judecatorul / procurorul trebuie sa cultive si o independenta interioara fata de propriile sale porniri, pasiuni, afinitati ideologice care i‑ar putea impieta decizia. Cum spunea profesorul Andrei Radulescu, in perioada pregatirii Constitutiei din 1923, toate principiile valoreaza atat cat valoreaza oamenii, astfel incat intreaga valoare a puterii judecatoresti depinde de oamenii care o vor exercita. Sau, cum spunea in Franta celebrul procedurist Roger Perrot, independenta este inainte de toate o problema de caracter; istoria demonstreaza ca, indiferent care ar fi textele, oamenii de caracter au pastrat independenta lor in ciuda amenintarilor ori solicitarilor. In sfarsit, in Raportul Singhvi privind independenta judiciarului, se precizeaza ca judecatorii trebuie sa aiba calitatile de constiinta, de echilibru, curaj, obiectivitate, intelegere, omenie si eruditie.
Asa fiind, mi se pare ca este necesara o selectie foarte riguroasa si dupa intrarea in profesie, mentinerea unei pregatiri la cele mai inalte standarde. Nu intamplator, in recomandarile internationale, aceasta necesitate este subliniata tot mai insistent, in doctrina subliniindu‑se ca ignoranta este sora cu dependenta si cu supunerea degradanta, cu prapastia necunoasterii si cu incalcarea legii.
Pentru sporirea increderii publicului in actul de justitie, este necesar ca atitudinea judecatorilor in cursul procesului sa fie corecta fata de ambele parti / avocati, sa trateze cu aceeasi atentie toate litigiile, indiferent de obiect sau valoare, iar apoi sa redacteze cu grija hotararea, sa fie convingatoare. Intotdeauna o parte va crede ca nu i s‑a facut dreptate, dar sentimentul acesta sigur se va atenua daca va constata ca cererea / apararea sa a fost corect si impartial apreciata.
Judecatorii si procurorii nu pot raspunde public criticilor aduse de politicieni sau media in legatura cu cauze aflate pe rol, dar dupa rezolvarea lor definitiva pot, prin revistele si site‑urile de specialitate sa‑si exprime punctul de vedere si sa lamureasca lucrurile. C.S.M. trebuie insa sa aiba un rol mult mai activ in explicarea unor probleme si politicului si mediei, inclusiv sa initieze actiuni de educare a elevilor, studentilor din alte facultati decat cele juridice, si adultilor, in general.
11. Care apreciati ca este rolul avocatilor in intarirea medierii, privit din perspectiva faptului ca avocatii sunt primii care iau contact cu persoanele aflate in diverse conflicte? Considerati ca este suficient a se prevedea obligatia judecatorului de a indruma partile la mediere, cata vreme medierea trebuie adusa de cele mai multe ori la cunostinta publicului anterior luarii in calcul a posibilitatii de a introducere a actiunii in instanta?
Rolul avocatilor este foarte mare si in procesul judiciar, deoarece il poate obliga pe judecator la studiu si examinare atenta. Dar nu trebuie uitat nici un moment ca avocatul urmareste interesul clientului, or perspectiva judecatorului este diferita, deoarece el nu are in vedere finalizarea unui interes, triumful unei pretentii, ci obtinerea adevarului si pronuntarea unei hotarari legale.
Acelasi rol important il au avocatii si in legatura cu medierea; daca sunt de buna credinta, pot sfatui partile sa recurga la mediere si numai in caz extrem sa sesizeze instanta. Aceasta insa nu il scuteste pe judecator sa dea sfaturi de impacare si sa indrume partile la mediere, din moment ce legea prevede aceasta posibilitate si dupa sesizarea instantei. Sigur insa ca acest rol trebuie indeplinit cu convingere si nu formal, cum se intampla de multe ori.
In orice caz, mediatorii si organismele lor au in principal atributia de a populariza institutia medierii.
12. In ce priveste problema investitiilor, considerati ca sistemul judiciar roman este capabil a se autofinanta, partial si cat? Care ar fi masurile ce trebuie luate in acest scop?
Sunt convins ca daca taxele judiciare de timbru s‑ar duce, asa cum este firesc, in totalitate catre justitie, sistemul judiciar ar fi capabil, cel putin partial, sa se autofinanteze. Aici ar trebui sa contribuie desigur si sistemul penitenciar, subordonat Ministerului Justitiei. Nu am datele necesare ca sa apreciez in ce masura s‑ar acoperi autofinantarea.
