Valeriu Stoica (n. 1 octombrie 1953, Bucuresti) este un politician roman, avocat si profesor de drept civil la Facultatea de Drept a Universitatii Bucuresti. A devenit membru al Partidului National Liberal (PNL) in 1990, a fost vicepresedinte al acestuia in perioada 1997 ‑ 2001 si presedinte al partidului intre 17 februarie 2001 ‑ 24 august 2002. A fost ministrul justitiei in guvernele conduse de Victor Ciorbea – (12 decembrie 1996 ‑ 29 decembrie 1997), Radu Vasile – (17 aprilie 1998 ‑ 22 decembrie 1999) si Mugur Isarescu – (22 decembrie 1999 ‑ 28 decembrie 2000).
Valeriu Stoica este partener fondator al Societatii Civile de Avocati Stoica & Asociatii, unde, impreuna cu sotia sa, Cristiana Irinel Stoica, a creat in ultimii ani una dintre cele mai importante firme de avocatura din Romania, specializata in litigii civile si comerciale.
Este autor si coautor al unui mare numar de lucrari juridice din domeniile dreptului civil, dreptului comercial, drepturilor omului.
1. Vi se pare oportuna schimbarea sistemului judiciar roman, prin renuntarea la un grad de jurisdictie?
Este o optiune dificila. Sunt argumente pertinente si in favoarea pastrarii actualei arhitecturi a sistemului judiciar, si in favoarea renuntarii la apel. Am reflectat de multe ori la aceasta problema si, in ultimul timp, inclin spre solutia pastrarii apelului. Desigur, am in vedere procese mai complicate, care au o miza mai mare, fie din punct de vedere economic, fie din punct de vedere al consecintelor institutionale. O noua schimbare radicala a structurii procesului judiciar ar genera noi dificultati de asimilare a noii structuri, atat la nivelul magistratilor, cat si la nivelul celorlalti juristi implicati intr‑un fel sau altul in procesul judiciar. In plus, cat timp criteriile de competenta si de onestitate nu au dus inca la consolidarea corpului magistratilor, este inca necesara garantia apelului pentru corectarea eventualelor erori judiciare.
2. Considerati ca ar fi necesara o reasezare a sistemului judiciar in teritoriu, cu desfiintarea judecatoriilor (o asemenea reforma au adoptat de curand Olanda si Franta, vizand desfiintarea unor instante mici), incat sa existe trei grade ale instantelor, astfel cum exista in majoritatea covarsitoare a statelor europene: tribunal, curti de apel (sau de justitie) si Inalta Curte? Aceasta ar presupune consecinte benefice pentru resursele umane si materiale pentru sistem, posibilitatea unei judecati mai bune pe fond, eliminarea unei noi judecati pe fond in apel, instituirea recursului drept cale de atac limitata strict la problemele de drept. Inalta Curte de Casatie si Justitie ar trebui sa apara ca institutia judiciara ce s‑ar pronunta pe intrebari preliminare vizand aplicarea unor texte de lege si recursurile impotriva sentintelor curtilor de apel.
Considerentele exprimate in raspunsul la intrebarea anterioara ma indeamna sa fiu precaut si fata de aceasta solutie. Ma indoiesc ca Inalta Curte de Casatie si Justitie, in actuala sa componenta, ar putea sa isi indeplineasca rolul pe care ar trebui sa‑l joace in cazul unei asemenea reasezari a sistemului judiciar in teritoriu. Desi in intrebare sunt elemente tentante care fac atractiva o asemenea reforma, nu cred ca sistemul nostru judiciar a ajuns la maturitate pentru a face fata unui nou soc foarte puternic. De altfel, toate aceste idei ar fi trebuit sa fie discutate cu ocazia adoptarii noului Cod de procedura civila. Cat timp ele nu pot fi preluate in acest cod, este greu de crezut ca, in viitorul apropiat, va fi posibila o noua modificare de substanta a acestuia.
3. Apreciati ca este necesara eliminarea caii de atac a apelului pentru cauzele mai simple? Dispozitiile din noile coduri de procedura sunt de ajuns?
Da, m‑am pronuntat intotdeauna in sensul eliminarii caii de atac a apelului in cauzele simple. Nu cred ca solutiile din proiectele actualelor coduri de procedura sunt suficiente. As fi preferat sa se limiteze si mai mult sfera de aplicare a caii de atac a apelului.
4. In Germania, spre exemplu, in cauzele simple (plangerile contraventionale, pretentiile comerciale, litigiile de munca) se parcurge o procedura prealabila administrativa pentru ca in fata instantei sa fie adus doar recursul, acesta fiind judecat de un singur judecator. Considerati necesara crearea unui astfel de filtru?
Exista si acum proceduri prealabile administrative, dar numai in materie de contencios administrativ. Exista de asemenea procedura de conciliere in cauzele comerciale. Cred ca degrevarea rolului instantelor de judecata este posibila si printr‑o asemenea solutie, dar mai ales prin sistemele alternative de solutionare a litigiilor, de genul medierii ori al arbitrajului.
5. Vedeti ca fiind o masura favorabila sistemului judiciar desfiintarea instantelor militare, instante mentinute cu un statut special si integrarea acestora in cadrul tribunalelor obisnuite si Curtii de Apel Bucuresti, ca sectii militare sau completuri specializate, judecatorii urmand a avea drepturi similare judecatorilor din intreg sistemul judiciar?
Eu am optat din 1990 pentru desfiintarea instantelor militare. Am reusit doar sa conving ca este necesara desfiintarea sectiei militare de la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Este adevarat insa ca, in prezent, instantele militare au o competenta foarte restransa, astfel incat miza desfiintarii instantelor militare s‑a diminuat considerabil. Ramane doar sentimentul de inechitate generat de statutul special al judecatorilor militari.
6. Care considerati ca ar fi rolul Consiliului Superior al Magistraturii in sistemul judiciar roman? E necesar ca acesta sa aiba in componenta mai multi reprezentanti ai societatii civile? De cine sa fie numiti ori cine sa‑i aleaga? Care ar fi criteriile pe care trebuie acestia sa le indeplineasca? E necesar sa aiba o inalta pregatire profesionala si un statut profesional superior: profesori universitari, avocati renumiti, fosti judecatori la Curtile europene? E necesara reprezentarea celorlalte profesii judiciare (avocati, notari, consilieri judiciari) in Consiliul Superior al Magistraturii?
Experienta de pana acum demonstreaza ca pariul pus pe Consiliul Superior al Magistraturii a fost pierdut. Transferul celor mai multe atributii de la Ministerul Justitiei la C.S.M. a fost necesar din perspectiva consolidarii puterii judecatoresti. Bunele intentii nu garanteaza insa si bunele rezultate. Desigur, nu pledez pentru reducerea atributiilor C.S.M., ci pentru consolidarea acestei institutii in dublu sens: in primul rand este necesara o regandire a sistemului de alegere a membrilor C.S.M. care sunt magistrati, astfel incat sa acceada intr‑o asemenea pozitie numai cei care au realmente calitati manageriale si sunt recunoscuti pentru onestitatea si competenta lor profesionala; in al doilea rand, cred ca diversificarea componentei C.S.M., in sensul de a cuprinde si membri care nu au calitatea de magistrati, este utila, dar acestia nu ar trebui sa fie desemnati pe criterii politice (altfel spus, ei nu ar trebui sa fie desemnati de Parlament, ci de corpuri profesionale care participa, intr‑un fel sau altul, la realizarea operei de justitie: avocati, profesori universitari etc.). Cat priveste alegerea de catre magistrati a reprezentantilor lor in C.S.M., se impune cresterea rolului asociatiilor profesionale ale magistratilor; acestea trebuie sa fie realmente implicate in campania pentru alegerea membrilor C.S.M., sa elaboreze si sa propuna programele pentru candidati, sa organizeze dezbateri, astfel incat alegerea magistratilor in C.S.M. sa nu mai fie rezultatul unui proces aleatoriu, ci sa permita exprimarea unor optiuni in cunostinta de cauza.
7. Ce cale de recrutare in magistratura considerati ca ar fi corespunzatoare situatiei actuale a societatii romanesti: recrutarea printr‑o scoala superioara de pregatire deschisa oricarui absolvent al facultatii de drept ori recrutarea prin examene dupa un numar de ani vechime in diverse profesii juridice? Considerati ca se asigura o calitate net superioara a pregatirii magistratilor prin o scoala superioara de magistratura?
Am fost si am ramas convins ca, din pacate, in Romania, ca si in cele mai multe tari care fac parte din familia dreptului romano‑germanic, nu este posibila adoptarea sistemului anglo‑saxon de recrutare a magistratilor. Experienta demonstreaza ca singura cale realista de a construi un corp puternic al magistratilor ramane recrutarea si formarea prin Institutul National al Magistraturii. Exceptiile de la aceasta regula trebuie sa fie minime. In orice caz, ele nu trebuie sa goleasca regula de continut. Mai mult, I.N.M. trebuie sa asigure si formarea permanenta a magistratilor. Regret ca nu exista tot timpul un sprijin puternic din partea C.S.M., pe de o parte, si din partea puterii executive si a puterii legislative, pe de alta parte, pentru consolidarea si dezvoltarea I.N.M..
8. Apreciati ca sistemul actual de invatamant din facultatile de drept din Romania sufera de lacune in ce priveste pregatirea studentilor in diversele ramuri de drept? Daca raspunsul in viziunea dumneavoastra e afirmativ, puteti indica acest lacune? Care ar fi rezolvarea lor si cum apreciati ca este necesar a se schimba sistemul de invatamant din facultatile de drept? E necesara o colaborare stransa intre instante, birourile de avocati si facultatile de drept in ce priveste practica studentilor? Cum sa se materializeze o astfel de colaborare care sa fie efectiva, iar nu numai formala? Scoala romaneasca de drept poate deveni competitiva, in spatiul concurential al Uniunii Europene?
Ma opresc numai la doua dintre gravele deficiente care exista in actualul sistem de invatamant superior juridic din Romania. Mai intai, sunt mari discrepante in ceea ce priveste calitatea procesului de invatamant ca urmare a cresterii artificiale a numarului de facultati de drept, atat in sistemul de stat cat si in cel privat. Ierarhizarea facultatilor de drept in functie de performante este absolut necesara. Mai mult, facultatea de drept care nu asigura un nivel minim de pregatire juridica ar trebui sa‑si inceteze activitatea, cu respectarea legii. Apoi, in invatamantul juridic ar trebui sa existe doua module, unul pentru pregatirea juridica de baza, iar altul pentru specializarea in diferite domenii. Teoretic, aceasta a doua cerinta este asigurata de masterat. Practic, nu exista o reala specializare, ceea ce creeaza dificultati in momentul integrarii absolventilor in profesiile juridice. Partial, aceste dificultati sunt diminuate de scolile speciale de pregatire pentru anumite profesii juridice (pentru judecatori, pentru avocati, pentru grefieri). Deocamdata, numai I.N.M. a probat o reala performanta in acest efort de specializare a absolventilor facultatilor de drept. Pentru a deveni competitiva in spatiul concurential al Uniunii Europene, scoala noastra de drept are nevoie de reforme profunde, care sa asigure atat performanta corpului profesoral, cat si performanta studentilor.
9. Considerati ca situatia sociala si economica a Romaniei influenteaza defavorabil alegerea unei anumite profesii juridice? Apreciati ca interesele materiale au condus multi absolventi de drept de a alege una sau alta dintre profesiile juridice? Daca raspunsul este afirmativ, cum se poate preveni o astfel de tendinta?
Raspunsul este continut in intrebare. Este cunoscut exodul magistratilor catre avocatura si, in general, catre sectorul privat in perioada 1990‑1996. Acest exod nu a putut fi oprit decat in momentul in care li s‑au acordat magistratilor drepturi elementare sub aspect material. Riscul este ca in prezent sa fie fragilizat statutul magistratilor sub acest aspect. Nu cred ca doar interesele materiale determina alegerea unei profesii, dar nu se poate pretinde magistratilor sa fie onesti si competenti fara a li se asigura un nivel de viata decent. Pe de alta parte, este la fel de adevarat ca oricat de mari ar fi salariile, ele nu garanteaza nici cinstea, nici competenta.
10. In urma numeroaselor condamnari ale Romaniei la CEDO, care sunt masurile pe care le vedeti a fi adoptate pentru a preintampina, pe de o parte, plangeri la CEDO, iar pe de alta parte condamnari in temeiul Conventiei Europene a Drepturilor Omului? Considerati ca judecatorii poarta vina exclusiva a acestor condamnari? Sau justitiabilul roman nu cunoaste conditiile in care poate sesiza instanta de la Strasbourg, multe plangeri fiind informe?
Exista explicatii multiple pentru actuala situatie. Mai intai, scaderea credibilitatii justitiei ii determina pe multi justitiabili sa spere ca vor putea obtine satisfactie la Curtea Europeana a Drepturilor Omului. Necunoasterea conditiilor de admisibilitate a plangerilor intemeiate pe Conventia Europeana a Drepturilor Omului este, de cele mai multe ori, un factor care incurajeaza pe justitiabilii romani sa se adreseze instantelor europene. Dar trebuie sa se faca distinctie intre fenomenul cresterii numarului de plangeri adresate CEDO si fenomenul cresterii condamnarilor Romaniei de catre aceasta institutie. Sub acest ultim aspect, responsabilitatea judecatorilor din Romania nu poate fi exclusa. Nu este insa singura cauza a condamnarilor. Nu de putine ori Romania este condamnata nu pentru incalcarea regulilor procesului echitabil, ci pentru fapte savarsite de alte autoritati publice din cadrul puterii executive sau pentru lipsa de reactie a Parlamentului in cazuri in care legislatia interna nu este conforma cu Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
11. Considerati ca si in prezent, in lume si in Romania, puterea politica exercita influenta sau control asupra magistratilor? Daca raspunsul este afirmativ, in ce modalitate?
Puterea judecatoreasca are, cel putin conform actualei Constitutii, mai multe instrumente de a exercita influenta asupra puterii executive si a celei legislative. Dincolo de instrumentele constitutionale, exista insa alte formule, de cele mai multe ori netransparente, prin care clasa politica a incercat sa impiedice consolidarea puterii judecatoresti. Asadar, nu vorbim de puterea politica, ci de clasa politica. Din pacate, cu putine exceptii, in ultimii 20 de ani nu s‑a dorit in mod real sa existe un arbitru puternic al jocului economic, politic si social din Romania. Or, cel mai puternic arbitru ar trebui sa fie puterea judecatoreasca. De altfel, clasa politica a incercat sa impiedice si consolidarea altor institutii care au acelasi rol de arbitru: Curtea Constitutionala, Curtea de Conturi, Consiliul Concurentei, etc. Este nevoie de o schimbare de mentalitate la nivelul clasei politice pentru a acorda suportul financiar si uman indispensabil pentru consolidarea puterii judecatoresti. Ideea unui pact politic care sa contina o strategie pe termen mediu si pe termen lung (cel putin 3 4 cicluri electorale) pentru consolidarea justitiei ar fi o solutie rezonabila.
12. Ce ar trebui sa faca membrii corpului profesional al magistratilor pentru intarirea independentei si sporirea increderii publicului in actul de dreptate? Este necesara o educare a elevilor si adultilor in acest sens?
Ar trebui sa faca ceea ce au facut cei peste 300 de magistrati care au semnat scrisoarea adresata Consiliului Superior al Magistraturii in legatura cu asigurarea criteriilor de integritate in procesul de selectare a judecatorilor pentru Inalta Curte de Casatie si Justitie. Cred ca reforma justitiei depinde de doua forte complementare: vointa politica in forma unui pact national si solidaritatea magistratilor competenti si onesti. Altfel spus, o forta din afara magistraturii si o forta din interiorul acesteia. Cat timp nu se constituie aceste doua forte si cat timp ele nu cupleaza, viitorul magistraturii ramane incert. Increderea publicului in actul de dreptate depinde chiar de calitatea actului de dreptate. Dar aceasta calitate ingemaneaza multe trasaturi: onestitate, competenta, intelegerea vietii si a spiritului dreptului, apararea valorilor democratiei constitutionale, celeritatea si, nu in ultimul rand, spiritul de echitate si de bunatate. In masura in care fac bine ceea ce fac, judecatorii pun in lucru o eficienta pedagogie a dreptatii. Dimpotriva, daca fac rau ceea ce fac, judecatorii sporesc neincrederea in justitie.
13. Care apreciati ca este rolul avocatilor in intarirea medierii, privit din perspectiva faptului ca avocatii sunt primii care iau contact cu persoanele aflate in diverse conflicte? Considerati ca este suficient a se prevedea obligatia judecatorului de a indruma partile la mediere, cata vreme medierea trebuie adusa de cele mai multe ori la cunostinta publicului anterior luarii in calcul a posibilitatii de a introducere a actiunii in instanta?
Pentru ca avocatii sa recomande medierea este nevoie de o schimbare a mentalitatii in profesia de avocat. Asta este o alta poveste. Sper ca se va infiinta si revista Forumul avocatilor si ca ea imi va pune intrebari la fel de pertinente despre avocati ca si cele pe care mi le‑ati pus dumneavoastra despre magistrati.
14. In ce priveste problema investitiilor, considerati ca sistemul judiciar roman este capabil a se autofinanta, partial si cat? Care ar fi masurile ce trebuie luate in acest scop?
Solutia autofinantarii este periculoasa. In perioada 1996‑2000 am promovat modificari legislative care sa asigure utilizarea taxelor de timbru pentru bugetul justitiei. A fost o solutie provizorie. In masura in care Romania s‑a integrat in Uniunea Europeana, statul trebuie sa asigure resursele financiare ale justitiei.
