Editura Universitară la Târgul Internațional de Carte GAUDEAMUS

Editura Universitară vă așteaptă la cea de-a 25-e ediție a Târgului Internaţional GAUDEAMUS - Carte de învățătură cu noutăți, lansări de carte, lucrări din toate domeniile, reduceri de cel puțin 30% la toate cărțile.

Sâmbătă, 17 noiembrie 2018, începând cu ora 11.30, la standul editurii, se lansează două lucrări de maxim interes pentru agenții economici și anume: ”Legislația Uniunii Europene privind protecția datelor personale” si  ”Legislaţia Uniunii Europene în materia achiziţiilor publice”, ambele lucrări avându-i editori pe prof. univ. dr. Mihai Șandru și dr. cercetator științific Irina Alexe.

Volumul ”Legislatia Uniunii Europene privind protectia datelor personale” conține un studiu în care sunt analizate experiențele din România referitoare la punerea în aplicare a Regulamentului general privind Protecția datelor 2016/679, căruia îi sunt atașate și cele 21 de acte relevante și textul complet al GDPR dar și a directivelor deciziilor-cadru, ghidurilor sau avizelor emise de instituțiile competente ale Uniunii Europene. La eveniment, vor lua cuvântul dl. Nicolae Pană, președinte LegaLITC , dr. cercetator științific Irina Alexe, prof. univ. dr. Mihai Șandru

Legislaţia Uniunii Europene în materia achiziţiilor publice” este ce-a de-a doua carte despre care invitații Editurii Universitare vor vorbi în cadrul evenimentului. Reformele legislative succesive derulate la nivelul Uniunii Europene în materia achizițiilor publice au fost încununate, în 2014, prin adoptarea de către Parlamentul European și consiliu a unui nou pachet legislativ format din trei Directive: 23/24/25/2014. Despre transpunerea în dreptul intern, vor vorbi dl. avocat Florin Irimia – președinte AEXA, d-na Ecaterina Milica Dobrotă, expert achiziții publice, dr. cercetator științific Irina Alexe și prof. univ. dr. Mihai Șandru

În acest cadru , Editura Universitară va decerna  Premiul  ”Corneliu Turianu” pentru cea mai buna carte de specialitate apărută în Colecția de științe Juridice și Administrative. Acest premiu a fost instituit de Editura Universitară în anul 2017, în memoria d-lui prof. univ. dr. Corneliu Turianu

Tot sâmbătă, începând cu ora 12.30, la standul Ediuturii Universitare se lansează cartea ”ACUL BUSOLEI. Convorbiri politice si diplomatice”, scrisă de jurnalista Elena Chiriță. Cartea conține 62 de interviuri cu personalități academice, politice, diplomatice și culturale de pe toate continentele, cu subiecte sensibile, și îi oferă cititorului șansa de a descoperi cine s-a aflat în spatele unor decizii care au influențat destinele omenirii. Invitații care vor lua cuvântul la eveniment sunt dl. Emil Constantinescu, fost predinte al României, dl. Mircea Druc, fost prim-ministru al Republicii Moldova, dl. Ambasador Florin Angelo Florian, d-na Elena Chiriță, autoare aflată la cea de-a șasea carte aparută la Editura Universitară.

Începând cu ora 13.30, sâmbătă, 17 noiembrie 2018, se va lansa volumul autobiografic ”O viata grea”, autor Mihai Cristian Pîrvu. ”O spovedanie în fața vieții” cum afirmă însuși autorul care deapănă firul narativ al vieții sale din 1972 pînă astăzi. Vor lua cuvântul d-na prof. univ dr. Otilia Sîrbu, prof. univ. dr. Cristian Troncotă, dl. Ovidiu Nahoi, redactor șef Radio France Internațional, dl. Vasile Mălureanu, director revista Vitralii, dl. dr. Mihai Cristian Pîrvu.

Toate evenimentele vor fi moderate de dl. Vasile Muscalu, director Editura Universitară.

În Anul Centenarului, colecția de istorie  a Editurii Universitare s-a îmbogățit cu patru noi titluri semnate de prof. univ. Nicolae Isar: ”Evocari istorice. 1821-1918”, ”Relatii si interferente romano-franceze in epoca Luminilor (1769-1834). Studii”, ”Romania sub semnul modernizarii - De la Alexandru Ioan Cuza la Carol I (1859 – 1914)”, ”Sub semnul ”Luminilor”. Din istoria generatiei de la 1821”.

Tot in colectia noastra de istorie, au aparut doua volume de memorialistica:

Diplomatie si poezie - contributia europeana a lui Scarlat A. Cantacuzino (Charles-Adolphe Cantacuzène)” , ai cărei autori sunt chiar nepoții diplomatului român,  Mihaela Roco și Mihail Roco. O lucarre foarte bine documentată, cu imagini și texte din arhiva personală a familiei.

Cartea ”Fara odihna”, autori Hillo Ostfeld șoi Trudy Ostfeld de Bendayan, este mărturia sinceră și sfâșietoare a unui supraviețuitor al Holocaustului. O carte cu istorisiri pe alocuri hilare, pe alocuri dureroase.

În colecția de Religie, a apărut un volum impresionant, prin structura sa si prin densitatea informatiilor : ”SARBATORILE SFINTILOR. Istoricitatea, semnificatia si importanta lor liturgica, religioasa si etnografica”, autor arhim. Vasile Miron

Va invitam sa descoperiti si volumele aparute in colectiile de filologie, medicina, economie, arte, medicina.

Toate cartile aparute la Editura Universitara vor avea o reducere de cel putin 30% pe toata perioada Târgului.

Vă așteptăm în fiecare zi, în perioada 14-18 noiembrie 2018, în intervalul 10.00-20.00, pe Bulevadrul Mihail Jora, standul 224, Pavilionul Central Romexpo.

 

Citatul zilei

Preceptele dreptului sunt: sa traiesti cinstit, sa nu vatami altuia, sa dai fiecaruia ce i se cuvine

Iustinian

Personalităţi

Nicolae Iorga Nicolae Iorga Nicolae Iorga  a fost istoric, critic literar, dramaturg, poet, ministru, prim-minist ... citeşte mai mult →

Interviuri

GABRIEL ANDREESCU GABRIEL ANDREESCU   Gabriel Andreescu este profesor asociat la Facultatea de Stiinte Politi ... citeşte mai mult →