Directiva – act al dreptului Uniunii Europene – şi judecătorul român

 

Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” - Centrul de Studii de Drept European (CSDE) din cadrul Academiei Române şi Asociaţia Română de Drept şi Afaceri Europene (ARDAE) organizează

 

Conferinţa

Directiva – act al dreptului Uniunii Europene – şi judecătorul român

Academia Română, 11 noiembrie 2014, ora 13.00

 

Directiva este un act al dreptului Uniunii Europene (art. 288 TFUE) care face legătura între voinţa legislativă de la nivelul Uniunii Europene şi marja de care dispune statul membru în privinţa punerii ei în aplicare. Este liantul dintre general şi concret. Cu toate acestea, tot mai multe aluzii (sau chiar acuze) la adresa legiuitorului european au avut legătură cu detalierea normelor directivelor; pe de altă parte, un important aspect în legătură cu directiva este cel al aplicării şi interpretării dreptului Uniunii, mai ales de către instanţele din România.

Nu se percepe taxă de participare. Locurile sunt limitate, înscrierea participanţilor realizându-se în ordinea cronologică a confirmarilor, prin e-mail ([email protected]).

Parteneri: Editura Universitară, AEXA - Asociaţia Experţilor în Achiziţii; Forumul Judecătorilor din România; Societatea de Ştiinţe Juridice.

Citatul zilei

Preceptele dreptului sunt: sa traiesti cinstit, sa nu vatami altuia, sa dai fiecaruia ce i se cuvine

Iustinian

Personalităţi

Grigore Alexandrescu Grigore Alexandrescu Grigore Alexandrescu a fost un poet si fabulist român. A debutat cu poezii publica ... citeşte mai mult →

Interviuri

SERBAN BELIGRADEANU SERBAN BELIGRADEANU Serban Beligradeanu s‑a nascut la 30 aprilie 1928. A absolvit Facultatea de Dr ... citeşte mai mult →