GAUDEAMUS 2012

Editura Universitară la Târgul Internaţional Gaudeamus – Carte de Învăţătură 2012

 

În perioada 21 – 25 noiembrie, Editura Universitară vă aşteaptă la standul 222, nivel 4.50 din cadrul Târgului Internațional Gaudeamus – Carte de Învățătură 2012, ce va avea loc  în Pavilionul Central Romexpo Bucureşti.

Editura Universitară s-a impus pe piaţa de carte din România prin înalta ţinută academică a apariţiilor sale dedicate învăţământului, ştiinţei, culturii în ansamblul său. Unul dintre principiile activităţii noastre a fost reprezentat, încă de la început, de orientarea permanentă către cadrele didactice, către comunitatea oamenilor de ştiinţă ce asigură, prin efortul lor, creşterea vizibilităţii cercetării româneşti în ţară şi în lume.

Rezultatele de excepţie la care au condus toate aceste preocupări sunt demonstrate, printre altele, de faptul că editura noastră a fost inclusă de C.N.A.T.D.C.U. în categoria editurilor cu prestigiu recunoscut.

Vă aşteptăm la
Târgul Internațional Gaudeamus, pentru a vă oferi reduceri zilnice de 35%, iar în data de 23 noiembrie reducerile vor fi de 50% la orice carte achiziţionată.

Dintre noutăţile editoriale, cu care vom participa în cadrul târgului de carte, amintim:

- Cum vorbim în public. Exerciţii de oratorie, autori: Paciano Padron, Ediţie îngrijită de Elena Chiriţă (lucrare ce va fi lansată sâmbătă 24 noiembrie la ora 11.00, la standul editurii)

- Culegere de hotărâri judecătoreşti pronunţate în materia medierii. Note şi comentarii. Ediţia a II-a, revăzută şi amplu adăugită, cuprinzând inclusiv hotărâri judecătoreşti pronunţate în temeiul dispoziţiilor Noului Cod Civil, coordonată de Dragoş Călin, Sanda Lungu, Roxana Călin (lucrare ce va fi lansată sâmbătă 24 noiembrie la ora 12.30, la standul editurii)

- Jurisprudenţa recenta în materia organizării judecătoreşti şi a statutului magistraţilor, autori: Paula Andrada Coţovanu, Dragoş Călin

- Medierea în România. Legislaţie şi jurisprudenţă, coordonatori: Mihai Şandru, Dragoş Rădulescu, Dragoş Călin (lucrare ce va fi lansată sâmbătă 24 noiembrie la ora 12.30, la standul editurii)

- Limba română-ortograme explicate. Auxiliar didactic pentru elevi şi studenţi, autor: Ecaterina Chifu

- Dicţionar mitologic, autor: Rodica Chiriacescu

- Previne şi învinge boala cu plante medicinale imunitare şi adaptogene, autor: Virginia Ciocan (lucrare ce va fi lansată sâmbătă 24 noiembrie la ora 14.30, la standul editurii)

- Prezenţa rugăciunii în literatura medievală, autor Alexandra Crăciunescu

- Grupa de sânge A şi viaţa individuală, autor: Virginia Ciocan

- Grupa de sânge AB şi viaţa individuală, autor: Virginia Ciocan

- Grupa de sânge B şi viaţa individuală, autor: Virginia Ciocan

- Grupa de sânge O şi viaţa individuală, autor: Virginia Ciocan

- Discursul etno-naţional în Biblia Ebraică, autor: Marcel V. Măcelaru

- Despre natura sufletului / About the nature of soul, autor: Clelia Ifrim


Vă aşteptăm cu drag la standul Editurii Universitare, 222, nivel 4.50!

Citatul zilei

Preceptele dreptului sunt: sa traiesti cinstit, sa nu vatami altuia, sa dai fiecaruia ce i se cuvine

Iustinian

Personalităţi

Nicolae Iorga Nicolae Iorga Nicolae Iorga  a fost istoric, critic literar, dramaturg, poet, ministru, prim-minist ... citeşte mai mult →

Interviuri

 Nicolae Mărgineanu Nicolae Mărgineanu    Destine marcate de istorie. Din biografia unui reputat cineast ... citeşte mai mult →